Ideea interviului cu trupa Cain da Breth a venit din partea unui cititor 4arte din Cluj, care mi-a scris si mi-a adus la cunostinta existenta acestei formatii cehe, despre care recunosc ca nu auzisem. Prin urmare, i-am ascultat, mi-a placut muzica lor (care poate fi caracterizata drept metal acustic) si, dupa o discutie avuta cu membrii trupei (Damonica – voce, chitara, compozitii, Sam – voce, percutie, Lean – violoncel, Vaclav – vioara, viola, flaut), iata ce a iesit!

Nu multa lume de pe la noi a auzit de Cain da Breth si e pacat, pentru ca aveti o muzica foarte frumoasa. Povestiti-mi putin despre trupa, despre cei care o alcatuiesc, daca aveti studii muzicale sau ati invatat sa cantati singuri…

Damonica: Pe scurt, trupa a fost creata in momentul in care era nevoie de cineva care sa cante la evenimentul arheologic traditional care avea loc la castelul Tocnik de langa Praga. In aproximativ doua saptamani, am pregatit cu Sam 10 piese de-ale mele, care includeau numai voce si chitara. Publicul ne-a apreciat, asa ca am primit si alte invitatii si ne-am dat seama ca avem sansa unui proiect de cursa lunga, prin urmare ne trebuia un nume. Pentru ca lumea zicea ca sunam „celtic” sau „irlandez”, ne-am hotarat sa pornim de la aceasta idee si am primit cateva indicatii de la un prieten care se pricepe la traduceri din irlandeza veche. Ulterior, am avut un vis in care mi-a aparut numele Cain da Breth. Evident, a doua zi dimineata l-am sunat pe acest prieten intrebandu-l daca numele respectiv are vreo semnificatie in irlandeza si mi-a spus ca da (“cantecul celor doua zicatori”). Din moment ce visasem acest nume, era clar ca trebuie sa numesc trupa asa.
Cateva luni mai tarziu, Vaclav, cel care ii fusese profesor de vioara lui Sam, ni s-a alaturat in trupa. Lean a venit mult mai tarziu, cand mie mi se parea ca ar fi tare sa avem un violoncel in trupa, iar Sam si-a dat seama ca o stie pe Lean.
In ceea ce priveste educatia, eu am luat cursuri de chitara clasica in copilarie si tot atunci cantam si intr-un cor. In prezent, iau lectii de canto si exersez singura cu chitara. Sam a luat lectii de tobe si de vioara, iar in momentul de fata ia lectii de canto si canta intr-un cor. Cat despre Vaclav si Lean, ma tem ca CV-urile lor ar face obiectul unei carti, asa ca, pe scurt, pot sa-ti spun ca sunt profesionisti, iau parte la diverse proiecte muzicale si predau muzica.

Traiti din muzica? Sau e doar o pasiune si aveti alte joburi?

Samuel: DOAR? Doar o pasiune!? Ce ar fi viata fara pasiune? Cat de superficiala ar fi. Ce viata ar fi aia fara muzica?
Damonica: Mi-ar placea sa atingem un nivel de mediatizare care sa ne permita sa traim din muzica. Dar locuim intr-o tara mica unde muzica independenta, care nu face parte din mainstream, e destul de marginalizata. Sansa noastra ar fi probabil in Franta, Germania sau Romania. 🙂 Asa ca, deocamdata, Sam si eu avem alte joburi „de zi”, in timp ce Vaclav si Lean, care sunt profesionisti, dupa cum ziceam, chiar traiesc din muzica.

Care sunt modelele voastre, in ceea ce priveste muzica?

Damonica: In primul rand, ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa mi se spuna ca sun ca X sau Y, deci nu copiez stilul nimanui. Faza amuzanta e ca unii au impresia ca muzica noastra e inspirata de anumite trupe de care noi nici macar n-am auzit. Cu toate astea, e greu sa ai un sound unic si original,avand in vedere ca pana acum s-a experimentat cam totul in muzica. Pe de alta parte, am un respect deosebit pentru niste vocaliste remarcabile precum Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Eivør Pálsdóttir sau Emma Härdelin (Garmarna), dar nu ma pot compara cu ele. Ascult mult rock metalic, care ma si inspira. Trupele mele preferate sunt Type O Negative si Moonspell, dar nu pot sa zic ca imi doresc sa cant ca Peter Steele sau ca Fernando… 🙂

Samuel: Dmitri Shostakovich

Vaclav: Marii muzicieni – vilonistii Jasha Heifetz, Itzak Perlman, Hilary Hahn, Anne Sophie Mutter, Josef Hassid, Nathan Milstein, Gidon Kremer, Sarah Chang, David Oistrach si multi altii, Stefane Grappeli si Joe Venuti, pentru improvizatiile lor, violoncelistii Misha Maiski, Jacqueline Du Pre, Gregor Piatigorski, Mstislav Roztropovic, pianistii Vladimir Horowitz, Glenn Gould, Svjatoslav Richter, Arthur Rubinstein, vocalistii Bjork si Bobby McFerrin, bateristul Buddy Rich, trupele King Singers, Musica Antiqua Koln, Queen si multe altele. Dar nu sunt inspirat numai de muzicieni, ci si de Salvador Dali, Vincent van Gogh, Michelangelo, El Greco, Gaudi sau de produse precum un Boeing 747 sau un F 16.

Lean: Ii apreciez pe toti muzicienii de valoare, pentru ca stiu de cat de multa munca e nevoie ca sa ajungi la un nivel inalt. As vrea sa mentionez aici nu un model, ci o experienta de neuitat pe care am trait-o la concertul din Paris al lui Stefane Grappeli sau la concertul din Praga al lui Itzak Perlman alaturi de Yo-Yo Ma. In rest, ma inspira multi muzicieni, pe unii deja i-a mentionat Vaclav.

Damonica este singura care compune in trupa sau sunteti implicati si restul, intr-un fel sau altul?

Damonica: Dupa parerea mea, e o treaba colectiva. Ideea e ca eu scriu versurile si apoi pregatesc cateva elemente de voce si chitara, un fel de „schelet” al piesei, deci restul trupei trebuie sa puna „carnea” si „pielea” ca sa iasa o piesa completa. Fiecare are bucata lui preferata si pot sa zic ca gusturile noastre sunt destul de diferite.

Samuel: Asa deci, acum ca avem scheletul, carnea si pielea, unde sunt sufletul, vitalitatea si simturile?

Damonica: Motto-ul trupei este „Cantecele sunt vrajile sufletului”, asa ca iti dai seama…

Vaclav: Eu sunt superficial. Creez numai machiajul. 😛

Lean: Cand vrei sa te impui cu un solo sublim, privesti drept in fata si il executi. O sa-i sperii pe toti cei din jur atat de tare, incat o sa te lase sa-l introduci in piesa. Numai ca trebuie sa-l si tii minte si sa-l inregistrezi.

E adevarat ca Samuel face cele mai bune glume?

Vaclav: Nu, eu fac unele si mai bune!

Samuel: Fac numai glume la care ma pricep. E ca si cum ai vorbi pe voci, nu te poti abtine.

Damonica: Eu zic ca da. Sam are darul asta de a retine diverse informatii si apoi de a le folosi la momentul potrivit. Asa ca glumele lui sunt criminale din cand in cand.

Samuel: Ma bucur ca tu consideri ca am un dar. Eu l-am privit mereu ca pe un neajuns.

Damonica: Da, bine, dar uneori spune niste chestii atat de amuzante in timpul concertului incat nu mai pot sa cant. De fapt, cel mai bine ar fi sa-ti descriu cum decurge una dintre cantarile noastre obisnuite. Nu e ca si cum am canta piesele noastre melancolice intr-o atmosfera sumbra, cu un public mort, e mai degraba un dialog. Mai vorbim despre urmatoarele piese sau mai folosim unele metafore si ne place cand publicul reactioneaza. Asa ca, iti dai seama, in aceasta atmosfera, comentariile lui Sam sunt nepretuite.

Lean: Cea mai buna gluma e atunci cand Sam uita ce a vrut sa spuna si se ia la intrecere cu Vaclav pentru a vedea care poate sa creeze un final mai bun. Cel mai bine ar fi sa vii si sa vezi o cantare, sa o evaluezi si apoi sa ne zici concluzia. Iar noi vom publica declaratia ta oficiala. Cat despre mine, nu ma pricep la glume, asa ca nu ma apuc niciodata sa spun.

Povestiti-mi cate ceva despre demo-ul vostru din 2005, pe care cantati alaturi de celebrul chitarist ceh Jan-Matej Rak. Cum ati ajuns sa cantati cu el?

Damonica: Asta e o intrebare mai mult pentru Sam, deoarece Jan-Matej Rak, pe langa faptul ca este un chitarist faimos, este si un vechi prieten al lui Sam, locuiesc in acelasi cartier si se cunosc de ani de zile.

Samuel: Ei, nu suntem chiar atat de batrani… 🙂

Damonica: Cand am inregistrat demo-ul, am vrut sa sune cat mai bine, logic, si cum eu nu sunt vreo chitarista legendara, Sam l-a rugat pe Jan-Matej sa ne ajute putin. El a fost de acord, a venit in studio si a inregistrat partea lui in mai putin de o ora, a fost uimitor. De altfel, ideea acestui demo a venit de la sunetistul nostru Tomas Krupka, care s-a oferit sa ne faca acest mic disc pentru a-l avea cu noi cand negociem cantarile.

Vaclav: In ceea ce ma priveste, a fost o colaborare foarte buna, mai ales ca nu l-am intalnit deloc.

„Sanas”, albumul vostru din 2008 a fost lansat alaturi de o carte de poezii. A cui a fost ideea acestui gen de lansare si ce mesaj ati vrut sa transmiteti?

Damonica: A fost ideea lui Sam.

Samuel: Am ceva de obiectat si anume ca a fost ideea lui Johannes Guttenberg, care mi-a spus exact ce am de facut.

Damonica: OK, dar eu am informatia de la Sam. 🙂 Mai intai am zis ca e nebunie curata, dar el a insistat ca e o idee senzationala, asa ca, in cele din urma, am zis sa-l ajutam sa o puna in practica. Mai ales ca eu lucram intr-o biblioteca la vremea respectiva, asa ca aveam idee despre cum ar trebui sa arate o carte. De fapt, ca sa-ti spun un secret, nu le-am aratat lui Vaclav si lui Lean produsul pana nu a fost gata. Nu mai e nevoie sa zic ca au ramas cu gura cascata. Oricum, pana in ultimul minut, eu chiar n-am crezut ca produsul asta o sa iasa, sunt superstitioasa.
Cat despre mesaj, poate ca e acesta: „Cand descarci muzica de pe net o sa pierzi o buna parte din ceea ce reprezinta lucrul asta.” Sau poate ca suntem de moda veche, cantam la instrumente acustice, stilul nostru nu e tocmai unul modern… asa ca se potriveste cu atitudinea noastra reactionara. Acum serios, poti sa gasesti o mie de motive si simboluri ascunse… si de asta imi place atat de mult.

Pe site-ul vostru scrie ca nu cantati doar in sali de concerte, ci si in alte locuri, precum muzee, galerii de arta, targuri medievale, castele… care e cel mai neobisnuit loc in care ati cantat?

Damonica: Pai, ar fi vreo doua demne de mentionat. Cred ca a devenit o traditie a trupei ca, o data pe an, sa cantam intr-o sala de asteptare din gara Velka Chuchle, situata in suburbiile din Praga. E o gara mica prin care nu trece prea multa lume, doar in perioada in care se tine cursa de cai din zona e mai aglomerat. Si acolo se afla o sala de asteptare mica, dar cu un tavan inalt, care da o rezonanta de biserica. Si uneori invitam niste prieteni, care vin acolo cu trenul, cantam cate ceva… cel mai amuzcant e cand vreun spectator neinvitat se pomeneste printre noi. Al doilea loc ciudat ar fi adapostul antiatomic de la Praga-Zizkov, care a fost deschis publicului de curand. Exista acolo un barulet unde poti organiza cantari si e foarte frumos, exista multe detalii arhitectonice, elemente ale comunismului… In rest, am mai cantat prin biserici de cateva ori si cam asta e…

Samuel: Bine, n-as zice ca o biserica este un loc nepotrivit pentru un concert. Dar, in fine, nu cantam chestii de genul „Halleluiah” si „Adveniat regnum tuum”…

Damonica: Ei, am vrut sa zic ca e chiar o realizare ca am cantat de mai multe ori in biserici, avand in vedere ca versurile noastre se deschid spre latura pagana, nu? 🙂

Vaclav: Eu sunt obisnuit sa cant oriunde e posibil – in tren, metrou, autobuz, masina, avion, pe mare, in munti, spitale, cimitire, crematorii, in inchisoare, la casa de nebuni, la un foc de tabara, acasa, pe strada, in biserica, hangar, padure, castel, pivinita, manastire, stadion, piata, studio tv, in sala de concerte, studio radio, baie, la scoala, in gradina, in berarie, in muzeu, in biblioteca – pentru mine e totuna. Nu-mi place sa cant in locuri in care se fumeaza mult, desi nu ma deranjeaza o tigara de marijuana.

Lean: Cu siguranta, gara din Velka Chuchle, pe care Sam a decorat-o cu lumanari si alte ornamente. Iar Damonica si mama lui Sam au adus diverse bunatati de mancare si de baut. Cu doua trenuri care au venit in momentul respectiv, am avut un public numeros.

Dar care este locul in care va doriti sa cantati intr-o buna zi?

Sam: In visele tale.

Damonica: Buna intrebare. Mi-ar placea sa cant in sala mare a Muzeului National din Praga, care e o minunatie din punct de vedere arhitectonic si acustic. Am cantat o data in muzeu, dar nu in sala respectiva, iar cu alta ocazie, cand trebuia sa cantam acolo, evenimentul a fost anulat. Asa ca e un vis realizabil… De asemenea, mi-ar placea sa ne invite cineva sa cantam in Irlanda. In general nu ma intereseaza prea tare locul, cat audienta.

Vaclav: In orice loc in care ni se promit bani buni si in care lumea ne cere sa revenim.

Lean: La Metropolitan Opera? Bine, probabil ca n-o sa reusim, dar macar la Carnegie Hall!

Ce credeti ca ati invatat in toti acesti ani de cand sunteti muzicieni?

Samuel: De exemplu, am invatat sa tin contabilitatea…

Damonica: Sa tin pasul cu metronomul, poate? Glumesc… In general, e vorba de lucruri mici, care luate impreuna dau o imagine mare. Cred ca am invatat sa lucrez cu profesionistii, sa nu mai acord atata atentie persoanelor care isi dau mereu cu parerea despre cum ar trebui sa cant, ce cover ar trebui sa fac, ce instrumente sa mai aduc in trupa si altele de genul asta. Mai demult mi se parea agasant, dar pana la urma e trupa noastra, nu a altora, deci facem ce vrem. Si am mai invatat sa ma impac cu greselile care apar mereu in concertele live.

Vaclav: Se spune ca la excelenta se ajunge din joaca, dar excelenta insasi nu este o joaca. Si – cum zicea Salvador Dali – „Sa nu-ti fie teama de transcendenta, ca oricum n-o sa ajungi vreodata la ea”.

Daca ar fi sa o luati de la capat cu trupa, ati face lucrurile la fel cum le-ati facut pana acum?

Damonica: Pai, a fost totul atat de spontan incat e greu sa te gandesti la a schimba ceva. Poate ca nu am mai intarzia ata de mult cu primul CD…

Lean: Eu incerc sa ma conectez la maxim in muzica. Poate ca as fi avut mai multe de comentat in timpul procesului de creatie a pieselor.

Si mai am o curiozitate: Damonica, ai un par minunat! Cat de lung e si de cad il cresti? 🙂

Damonica: Da? Multumesc. Nu stiu exact cat de lung e, are deja propria lui viata… cred ca are peste un metru, oricum.

Samuel: Al meu are 80 de cm, dar lungimea nu conteaza.

Damonica: In ceea ce priveste parul, ai dreptate. 🙂 Eu il cresc pe al meu de peste 20 de ani. Desigur, are si o poveste in spate. Cand eram mica imi doream parul lung, ca toate fetele, de altfel. Dar nu, mama a decis ca o sa-l port scurt, tuns baieteste, ca sa se intareasca, zicea ea. Am urat tunsoarea aia din tot sufletul. Asa ca, in cele din urma, a trebuit sa ma lupt ca sa imi lase parul sa creasca. Si iata rezultatul.

Va multumesc si va doresc numai bine!

Cain da Breth: Multumim pentru intrebari si multe salutari cititorilor.