La o distanta de doi ani de la primele lor aparitii live din Romania, show-ul incendiar de la Arenele Romane si prezenta la Festivalul Peninsula din Targul Mures, conglomeratul multi-etnic GOGOL BORDELLO revine in Bucuresti pe data de 17 iunie.
Concertul de la Bucuresti este inclus in partea a doua a super-turneului international in care trupa isi promoveaza cel mai nou produs discografic - “SUPER TARANTA” - si va avea loc la Arenele Romane.
“Cu “Super Taranta” vom cuceri lumea!” - declara in 2008 carismaticul frontman, actor si agent provocateur, Eugen Hütz. Acest album a ridicat totul la un nivel superior. Este mai direct, mai abstract, mai concentrat iar umorul este mult mai negru decat pe albumele precedente.
Din 1999, de cand Eugen a pus bazele trupei in New York, GOGOL BORDELLO lucreaza cu tarie sa doboare barierele muzicale existente. La baza mixului muzical sta un salbatic Gypsy Two-Step, asemanator cu variantele est-europene de Ska, condimentat bine inteles cu Punk, Metal, Rap, Flamenco, Cabaret, Roots Raggae, Italian Spaghetti Western Twang, Dub si alte sunete folosite de tiganii de pretutindeni.
Cine asculta cu atentie GOGOL BORDELLO, nu poate sa treaca cu vedera sinceritatea care se ascunde in spatele versurilor trupei, iar cine a avut sansa sa-i vada live stie cu siguranta ca trupa traieste prin si pentru muzica sa.
Madonna, cel mai faimos fan al trupei, si-a facut debutul regizoral cu filmul intitulat “Filth And Wisdom” in care Eugen Hütz si gasca sa de nebuni joaca unul dintre rolurile principale. Punctul culminat al acestei prietenii s-a derulat in cadrul evenimentului Live Earth din Londra, unde, alaturi de Madonna, pe scena s-au aflat Eugen Hütz si acordeonistul Sergey Rjabtzev pentru a re-interpreta piesa “La Isla Bonita”.
Biletele pentru concertul GOGOL BORDELLO din 17 iunie 2009 vor fi puse in vanzare incepand de maine, 17 martie la urmatoarele preturi: 75 lei pana la data de 12 aprilie; 100 lei in perioada 13 aprilie - 16 iunie; 125 lei in ziua evenimentului. Biletele vor putea fi procurate online la MyTicket.ro, din reteaua Diverta, Magazinul Muzica, Librariile Carturesti si din cluburile Control, Fire si Fabrica.
Concertul GOGOL BORDELLO din 17 iunie 2009 este produs de One Event.

























Adauga un comentariu