Am fost un copil curios, care participa foarte mult la ore. Am avut mereu o relatie intima cu scoala, ea era lumea mea. Imi petreceam timpul cu profesori, inconjurat de profesori. Parintii mei erau profesori, iar prietenii lor care veneau pe-acasa erau tot profesori. Aveam sentimentul ca profesorii sunt niste fiinte umane, lucru care nu se intampla cu unii elevi. (Laurent Cantet)

Am vazut „Entre les murs” la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez, luni, 16 Martie. In acea zi, filmul a fost proiectat de doua ori: la ora 18.00, respectiv 20.30. Eu am asistat la cea de-a doua proiectie. Cand am ajuns in curtea Institutului am ramas placut impresionata de numarul mare de tineri (elevi ai claselor terminale de liceu, mi-am zis – judecand dupa masinile straine carora le tranteau ostentativ portierele) care ieseau de la prima proiectie a filmului. Am felicitat in gand profesorul care a avut o asemenea initiativa. Dupa finalul filmului consideratia mea a crescut si am inteles perfect motivul pentru care acei copii au fost adusi sa vada aceasta pelicula: aveau multe trasaturi comune cu elevii din film (cel putin asta a fost impresia mea). Iar intuitia imi spunea ca si profesorul lor era omologul profesorului francez din film, ambii fiind posesorii unei calitati tot mai rar intalnita astazi, rabdarea.

Profesorul francez este tolerantul si curajosul François Marin, un tanar ce preda franceza intr-un liceu “cu probleme”, de la periferia Parisului. Actiunea este urmarita pe parcursul unui intreg an scolar, iar “personajul principal” este reprezentat de o intreaga clasa de elevi, care mai de care mai inversunati. Acesti elevi sunt aproape in intregime imigranti, au temperamente colerice, reprezentari diferite asupra vietii, sunt la varsta dificila a adolescentei si nu sunt usor de stapanit. Nu-l menajeaza niciodata pe cel de la catedra, cerandu-i permanent explicatii pentru absolut orice si incercand sa-l puna in situatii dificile.

Cu toate acestea, tanarul profesor crede in ei, ii antreneaza in discutii informale, ii stimuleaza, incearca sa instaureze o atmosfera bazata pe respect reciproc si se entuziasmeaza cand surprinde o sclipire de bunavointa din partea lor. Este tipul profesorului avangardist, tolerant si mereu deschis.

La baza scenariului filmului sta cartea autobiografica a lui François Bégaudeau (care joaca chiar rolul profesorului François Marin), in care el istoriseste fragmente din experienta de a preda intr-o scoala pariziana “cu probleme” (frecventata majoritar de copii de imigranti).

Filmul lui Cantet este extrem de dens, dand la un moment dat senzatia de film documentar. Fiind genul de film care abordeaza un ton realist, personajele sunt permanent observate fara a fi, insa, deconspirate, fara a li se anula misterul. Dorinta de a fi cat mai aproape de realitate este demonstrata si de lipsa totala a coloanei sonore si de modul realist de filmare a cadrelor.

Urmarind filmul, mi-am adus aminte de un altul asemanator ca subiect, dar total diferit ca abordare: „Dangerous Minds”(cu Michelle Pfeiffer in rolul profesoarei). Oricat de mult as aprecia-o pe Michelle Pfeiffer, nu pot sa nu remarc prapastia dintre cele doua productii, nu pot sa nu disting melodramatismul unuia de bunul simt al celuilalt, previzibilul final fericit al unuia, de finalul simplu si totodata complex al celui de-al doilea.

Adevarul este ca simteam nevoia unui film care sa se detaseze de tiparele hollywood-iene. Si intamplator am gasit unul care sa fie si castigatorul premiului Palme d’Or la editia a 61-a a Festivalului de Film de la Cannes. Nu-l ratati!