Am fost aseara la primul concert Tudor Gheorghe din intreaga mea existenta. A fost asa cum ma asteptam si chiar mai bine. Muzica de jale sau de joc, vocea curata si melodioasa, comunicarea destinsa cu publicul, intre piese – toate au contribuit la un spectacol desavarsit, aplaudat minute la rand de o sala arhiplina.

Cu spectacolul „Mahalaua mon amour” (sold out in ambele seri), Tudor Gheorghe s-a intors pe 9 aprilie, la Sala Palatului, in perioada interbelica, o perioada infloritoare pentru Romania, si ne-a prezentat o bucata de mahala, cu muzica si trairile ei, in ciuda faptului ca unii i-au spus ca a innebunit: adica, dupa ce cantase cu orchestra simfonica, acum „se cobora” la tiganie! Dar maestrul doljean nu „s-a coborat”, ci a cautat adanc, asa cum face de fiecare data cu sursele de inspiratie, a ajuns in inima muzicii autentice si frumoase din mahala si ne-a adus, in interpretare proprie, alaturi de un taraf, cateva bucati lirice de mare incarcatura emotionala. Nu tiganie in sensul rau, nu manea asa cum este ea (gresit) inteleasa astazi.

Cantece triste despre copii si parinti, cantece sfasietoare despre efemeritatea vietii (“Ia, gurita, ia de bea, mai, Doamne,/ N-o sa traiesti cat oi vrea,/ N-o sa traiesti cat pamantu’,/ Ca maine-ti face mormantu’”), cantece despre decedati care se simt mai bine in mormant decat intr-o lume ipocrita si nerecunoscatoare (“Deschide-mi iar mormantul si in el ca sa intru/ Si toarna peste mine un munte de granit/ Ca ce am vazut afara, mai rau e ca-n mormant!”), cantece despre dorinta de libertate (“Frumos e Bucurestiul, frumos e si Ploiestiul/ Frumoasa e Constanta/ Dar mai frumoasa-i libertatea”), cantece vesele despre iubite si iubiti (“Roaga-te de Dumnezeu, lelito fa,/ Sa moara barbatul tau, lelito fa,/ Sa ramai sa te iau eu”) s-au revarsat aseara peste cei 4000 de spectatori prezenti, pe care artistul ar fi vrut sa ii „cinsteasca” putin: “cantecele astea merg ascultate cu un pahar de vin. Dar cand m-am gandit ca dupa ce plecati o sa ramana aruncate pe aici 4000 de pahare de plastic goale, am zis ca nu e o idee prea buna sa va aduc de baut”.

Intre piese, Tudor Gheorghe a incercat sa expuna, pe scurt, povestea fiecareia, sa sublinieze frumusetea versurilor si sa atraga atentia asupra armoniilor si tonalitatilor schimbatoare. Pe langa explicatiile serioase referitoare la spectacol, artistul nu s-a putut abtine sa nu ne faca sa radem, ca de exemplu atunci cand ne-a spus ca, desi este chemat pe la diverse emisiuni, nu are la care dintre ele sa se duca, pentru ca simte ca nu-si are locul in ele si nu stie cum sa se poarte: “M-a chemat o fata la Happy Hour. Adica, ce sa fac? Sa ma duc si sa ma asez pe Happylica? Uite la Dolanescu, s-a asezat si… ce-a patit. Ca sa nu mai zic de Becali, pe care de acolo l-au luat! Sau… ma vedeti pe mine la Capatos? Cine stie cu cine nimeresc! Daca nimeresc cu Ogica, poate reusim sa stabilim un dialog bazat pe ideile lui Heidegger sau pe obsesiile lui Freud, dar daca ma nimeresc cu Nichita si zic ceva gresit despre copilasul ei?! Cu Oana Zavoranu m-as mai intelege… poftim, ziceti-mi daca am unde sa ma duc!” Maestrul a recunoscut, totusi, ca a mers la emisiunea lui Catalin Stefanescu de la TVR 1 si acolo a fost totul in regula. 🙂

Ne-am plimbat timp de doua ore prin sufletul muzical al celor din mahala si nu ne-am plictisit. La sfarsit, aplauzele si florile au zburat natural spre inegalabilul Tudor Gheorghe, pe care publicul bucurestean il poate revedea tot cu acest spectacol, pe 17 mai.

Foto: Dorel Melinte

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Mahalaua/]

Fara sa mai lungim vorba, va las cu muzica: