29-07-2010

Anathema & Celelalte Cuvinte, sleepless la Sala Palatului

de Adrian Frigioiu adaugat pe 30 - 04 - 2009

Aproximativ 3000 de oameni au venit miercuri seara (29 aprilie 2009) pentru a vedea un concert ce se anunta un eveniment extraordinar, avand in vedere trupele care urmau sa presteze pe scena Salii Palatului: Celelalte Cuvinte si Anathema. Dar sa o luam cu inceputul…

Ajuns la locul faptei pe la ora 19:45, am intrat intr-o sala mai mult goala decat plina. Nu cred sa fi fost mai mult de 500 - 600 de oameni inauntru. Odata intrat, nu am putut sa nu ma gandesc la locatie. Personal nu am fost niciodata de parere ca Sala Palatului este un loc potrivit pentru un concert rock. Totusi, sunt si multe plusuri cand vorbim despre acest lucru, acustica excelenta pe care o are sala fiind un avantaj clar. Si, avand in vedere alte evenimente reusite care au avut loc pe aceeasi scena, nu am fost deloc reticient cu privire la seara care abia incepea.


Publicul era inca rarefiat, dar la 20:10 au urcat pe scena baietii de la Celelalte Cuvinte. Imediat dupa primele acorduri, cei ramasi pe afara au inceput sa umple incet locurile ramase libere prin sala. La inceputul concertului m-a lovit bass-ul foarte puternic, lipsa inaltelor, dar dupa aproximativ cinci minute de reglaje, sunetul a devenit foarte bun (de fiecare data raman uimit de minunile pe care Ovidiu Rosu le poate face la pupitru, indiferent de locatia concertului). Astfel ca Celelalte Cuvinte a inceput cantarea cu “Asa e viata mea” de pe, probabil, cel mai apreciat album al trupei: Armaghedon. A urmat un mix intre Armaghedon si Stem, trupa alternand piese de pe cele doua albume: “Zmeie”, “Balanta”, “Stem”, “Neam Blestemat”. Am remarcat o oarecare timiditate in randul publicului, care a ramas asezat pe toata durata concertului (cu cateva exceptii), o atmosfera frumoasa fiind creata doar in pauzele dintre melodii, cand Celelalte Cuvinte a avut parte de aplauze puternice.


Ultima jumatate de ora a concertului a fost ocupata de careul de evergreen-uri ale trupei: “Fantana Suspinelor”, “Daca Vrei”, “Ceas Tarziu” si, in incheiere, “Un Sfarsit E Un Inceput”, titlu (si vers) folosit mereu pe post de “va urma”. Per total, cred ca a fost un concert reusit al unei trupe care a scris si continua sa scrie istorie in rockul romanesc. Din pacate, o trupa pe care nu o vad a fi apreciata atat cat ar merita, mai ales ca nu avem prea multe valori. Se poate doar sa fie o impresie gresita cauzata de subiectivismul meu in ceea ce priveste Celelalte Cuvinte.

A urmat o pauza de 15-20 de minute, timp in care a fost pregatita scena pentru revenirea dupa 15 ani la Bucuresti in formula completa a trupei Anathema. Toata lumea a venit la acest concert cu asteptari mari avand in vedere succesul extraordinar de la ultimele intalniri ale trupei cu publicul din Romania. Recunosc ca nu sunt foarte familiarizat cu albumele recente ale trupei, astfel ca printre discutiile cu prietenii m-am folosit de pauza pentru a incerca sa imi aduc aminte cat mai multe melodii pentru a incerca o relatare cat mai exacta a ceea ce urma sa se intample. Asta e motivul pentru care e posibil sa imi fi scapat anumite piese.


Ulterior, sala aproape s-a umplut, ramanand locuri libere doar in partea de sus si la loje. La ora 21:50 luminile s-au stins si deja lumea era in picioare aplaudand si tipand cat de tare putea, atmosfera fiind vizibil schimbata. Pe scena au aparut fratii Cavanagh & Co si nivelul de zgomot in sala a crescut si mai mult, ceea ce spunea foarte clar ca fanii prezenti in Sala Palatului aveau un chef nebun de Anathema. Cu aceleasi probleme de sunet ca si la Celelate Cuvinte se aud primele acorduri din “Deep”. Dificultatile cu sunetul se rezolva treptat, astfel ca, in scurt timp, toate devin bune si frumoase. Urmeaza “Closer” si “Pressure”. Dupa care Vincent se foloseste de urmatoarea piesa, “Angels Walk Among Us” pentru a anunta ca trupa lucreaza la un nou album (care va fi lansat anul viitor) care va include si acest single deja lansat acum doi ani. Urmatoarea pe lista a fost “Anyone, Anymore”.


Concertul a continuat fara prea multe cuvinte vorbite inainte, cu un moment Alternative 4 in care a fost intercalata si piesa “Panic”. Astfel ca am putut asculta “Empty”, “Shroud Of False”, “Lost Control” si “Regret”. Desi Anathema reuseste sa transmita foarte multa energie pozitiva celor prezenti la concertele lor, albumul Alternative 4 este incarcat de mult pesimism. Astfel ca dupa piesa “Regret” Vincent ne spune; “No need to feel depression” si, privind spre oamenii extaziati din fata lui, “You’re beautiful when you smile”.

Calatoria prin istoria Anathema a continuat cu “Hope” si “Flying” apoi toti membri trupei, mai putin Danny, au iesit de pe scena. Ramas singur, Danny propune un moment unplugged interpretand “Are You There” iar apoi, cu ajutorul lui Vincent, “One Last Goodbye”. Apoi Jamie, Les si John au revenit pe scena pentru “Far Away”.


Finalul concertului a reprezentat si punctul culminant al intregii seri, lumea prezenta avant parte de, probabil, cele mai heavy minute Anathema din ’94 incoace. Agitatia creste odata cu primele acorduri din “Sleepless” dupa care toti cei prezenti se dezlantuie pe “A Dying Wish” (intr-un scurt bridge al melodiei s-au putut auzi acorduri si din “Another Brick In The Wall”, fiind arhicunoscuta influenta pe care Pink Floyd o are in muzica celor din trupa). Daca de multe ori isi incep concertul in felul asta, de data aceasta ultimele minute au fost rezervate pentru “Fragile Dreams”, dupa care scena ramane goala, Les Smith lasand audienta in acordurile lui Tom Waits. Dupa cateva minute de aplauze si o larma care i-ar fi adus inapoi pe scena si din mormant, baietii se intorc pentru un cover (Pink Floyd, bineinteles): “Confortably Numb”. Apoi, pe fundalul sonor incendiar creat de un public extraordinar Vincent lansazeaza o invitatie la after-party si “cere permisiunea” de a reveni la anul. PERMISSION GRANTED! :)


Capitolul minusuri include iluminarea foarte slaba a scenei. In rest, punctualitatea (care ne place atat de mult :) ), publicul civilizat si foarte entuziast si cele doua trupe extraordinare au facut din concertul organizat de Future Production si Artmania un eveniment foarte reusit.

Foto: Dorel Melinte & Cristina Andrei

3 raspunsuri

  1. Cristina AndreiNo Gravatar spune,

    Printul consort a facut poze la Anathema, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Deci extra-credits la foto pt Cristian Baita. :)

    Postat pe 30-04-2009 la 14:55

  2. alexandru mirceaNo Gravatar spune,

    daca e ceva pentru care Sala Palatului e vestita, atunci e acustica PROASTA, in nici un caz invers. nu ca asta ar conta foarte tare la un concert rock, unde totul sta in sonorizare. aici, la Sala Palatului, e si ea, la fel, proasta. asta e!

    altfel, foarte faina recenzia, multzumim frumos.

    Postat pe 27-09-2009 la 23:12

  3. Adrian FrigioiuNo Gravatar spune,

    Acustica la Sala Palatului este extraordinara. Nu tot timpul sunt oameni priceputi la butoane. Am fost la un concert Tudor Gheorghe si s-a auzit cristal… si nu conta ca erai in loje sau in fata scenei sau pe ultimul rand al salii. Sala Palatului are din constructie o acustica foarte buna. Trebuie doar folosit avantajul asta :).
    Sunetul la Anathema & Celelalte Cuvinte a fost un pic cam prea tare dar a fost OK. Am inteles de la altii care erau in fata ca s-a auzit foarte prost. Deci cred ca depindea unde anume stateai in sala. Ceea ce nu e OK, e adevarat. Un sunet bun trebuie sa se auda oriunde. Si e adevarat… Sala Palatului nu mi se pare un loc potrivit pentru concerte rock, dar asta e alta mancare de peste :).

    Multumim si noi pentru vizita si pentru comentariu.

    Postat pe 28-09-2009 la 09:53

Adauga un comentariu

Nota: comentariile injurioase, defaimatoare, vulgare, rasiste, sexiste sau fara legatura cu subiectul articolului nu vor fi aprobate.


July 2010
MTWTFSS
  
 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  


homovidens3.jpg egoi3.jpg lomo2.jpg ostfestflash.gif lme3.jpg


logotritonic.jpg logometeor.jpg logovellant.jpg actpartener.jpg logoppdp.jpg spslogo.jpg ocpc.jpg tanaselogo.jpg sensotvarte.jpg

OST Mountain Fest introduce biletele de o zi

OST Mountain Fest anunta introducerea biletelor de o zi pentru festivalul care se va desfasura in perioada 6-8 august la Busteni.

“Pentru ca am primit nenumarate cereri si nu am putut ramane indiferenti la aceste rugaminti, am decis sa oferim totusi si…

“The Night Is Young”: The Cranberries la Bucuresti

“The Night Is Young”: aceasta celebra replica a dat startul unuia dintre cele mai reusite concerte la care am participat vara aceasta: The Cranberries. Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca as putea inlocui “vara” cu “viata”, motivul substituirii…

Capriel Dedeian & Jazz Challenge canta in Green Hours

Green Hours 22 jazz-cafe prezinta Funk Jazz Evening, pe 30 iulie, de la ora 20.00, cu Capriel Dedeian & Jazz Challenge.

Responsabilii cu muzica vor fi urmatorii artisti:

Capriel Dedeian – guitar
Alex Borsan – keyboards
Dan Nicolau – trumpet
Adi Flautistu – bass
Laurentiu Zmau –…

Turneul Phoenix ajunge la Constanta pe 31 iulie

Dupa concertul desfasurat la Timisoara, unde mii de oameni au umplut pana la refuz Parcul Rozelor, turneul SYMPHOENIX isi continua traseul si ajunge la Constanta pe 31 iulie, incepand cu ora 18.00, la Poarta 1 a Portului Constanta.

Orchestra Simfonica Bucuresti…

“Egoistul” lui Radu Beligan se joaca pe malul marii

Piesa “Egoistul” de Jean Anouilh, in regia lui Radu Beligan, se va juca la Constanta, pe 31 iulie, de la ora 20.00.

In ultimii ani, turistii ce viziteaza litoralul in timpul sezonului estival lanseaza numeroase discutii, comentarii sau nemultumiri cu privire…

“Traieste-ti fanteziile” cu Teatrul InDArt

Ai fantezii? Vino in Vama Veche pe 25 iulie, la ora 22.30, sa ti le indeplinesti cu Teatrul InDArt, care prezinta avanpremiera spectacolului “Traieste-ti fanteziile”.

Ce ascunde mintea ta? De cine te folosesti pentru a-ti indeplini “fanteziile”? Piesa lui John Tobias,…

Alexandru Arsinel a primit Medalia de Onoare a Comunitatii Evreiesti din Romania

Actorul Alexandru Arsinel a fost distins cu Medalia de Onoare a Federatiei Comunitatii Evreiesti din Romania.

“Prieten al Comunitatii Evreiesti din Romania, se acorda MEDALIA de ONOARE Domnului ALEXANDRU ARSINEL, Directorul Teatrului de Revista “Constantin Tanase” pentru activitatea artistica prodigioasa dedicata…

Programul de vara al spectacolelor de la Tanase

Programul spectacolelor Teatrului de Revista “Constantin Tanase” in perioada 9 iulie - 5 septembrie este urmatorul:

Vineri 9 iulie, ora 19.30 - “NIMIC DESPRE PAPAGALI” (Regia: Bitu Falticineanu) – Sala Savoy, Calea Victoriei nr.33 - 35

Sambata 10 iulie, ora 20.00 - premiera…

Ai un film de 1 minut? Inscrie-l la Filminute!

Inscrierile pentru cea de-a cincea editie a FILMINUTE se pot face pana in data de 20 august 2010. Festivalul se adreseaza producatorilor de filme din intreaga lume care cred ca pot spune o poveste impresionanta in exact 60 de secunde…

“Obiceiuri proaste”, cel mai bun film la SPS low/no bugdet

A doua editie a festivalului de film online Spune pe scurt, initiata pe 1 mai a.c. si rezervata productiilor low/no budget, s-a incheiat oficial pe 27 iunie, in comuna mureseana Raciu. Asta pentru ca anul acesta, cu sprijinul Asociatiei Centrul…

Inscrierile pentru Anim’est 2010 continua pana pe 11 iulie

Inscrierile pentru cea de-a cincea editie a Festivalului International de Film de Animatie Anim’est, care va avea loc in perioada 8-17 octombrie 2010 la Bucuresti, au intrat in linie dreapta: realizatorii de animatie sunt invitati sa isi trimita filmele si…

12 years: Everest touching my soul

Proiectia documentarului “12 years: Everest touching my soul” realizat de Cristian Balaceanu va avea loc miercuri 30 iunie 2010, la ora 19.30, la CCS Bucuresti.

La numai 12 ani se nastea in sufletul lui marea pasiune pentru cel de-al treilea pol…

Salvati Curtea Veche!

Dupa cum v-am anuntat saptamana trecuta, sediul Editurii Curtea Veche din cladirea situata in strada Ion Mincu, numarul 11, a fost sechestrat abuziv in cursul diminetii de sambata, 17 iulie a.c. Conducerea editurii a sustinut pe 26 iulie, la Ministerul…

Prezentare “Mintea e un mit”

Va prezentam astazi volumul “Mintea e un mit” de U.G. Krishnamurti, aparut anul acesta in colectia “Maestri spirituali” a Editurii Herald.

Cartea lui U. G Krishnamurti este o invitatie la libertate sub forma abandonarii oricarui gand sau idee preconceputa care ne-ar…

Un nou roman al premiatei cu Nobel Doris Lessing apare la Polirom

Saptamana aceasta soseste din tipografie o noua traducere din opera lui Doris Lessing, laureata Premiului Nobel pentru Literatura, in 2007, anunta un comunicat al Editurii Polirom.

“Memoriile unei supravietuitoare” (traducere de Mihaela Negrila) este o distopie cu tenta stiintifico-fantastica. Candva in…

Patrimoniul editurii Curtea Veche, sechestrat de un grup infractional

Cladirea din strada Ion Mincu numarul 11, in care isi desfasoara activitatea de peste zece ani Editura Curtea Veche, a fost sechestrata abuziv sambata dimineata, cand firma de bodyguarzi Civis Paza a blocat toate portile cu lacate si lanturi, taind…