Leonard Ancuta si-a lansat prima carte, intitulata “Control”, intr-o ambianta mai putin conventionala si anume in Clubul Control din centrul capitalei. Pe langa traditionalele discursuri ale autorului, editorului si criticilor, la eveniment am avut parte si de o lectura a catorva pasaje din volum, de o receptie si de… un concert rock!

Inconjurat de prieteni si cunoscuti, intr-o atmosfera degajata, Leonard Ancuta si-a lansat pe 29 mai cartea “Control”, la Tritonic, “un roman in roman”, conform descrierii editurii. Primul care a luat cuvantul a fost editorul Tritonic Bogdan Hrib, care l-a descris scurt pe Leo ca fiind un autor “bataios”, de la care asteapta astfel de manifestari literare si pe viitor, sperand ca nu se va limita la aceasta scriere, asa cum s-a intamplat cu alti autori de-ai lor si, cu siguranta si de-ai altor edituri.

Criticul si scriitorul Octavian Soviany a fost cel care ne-a facut un rezumat al activitatilor literare ale lui Leo, si anume participarea cu materiale pe site-urile Agonia si RoLiteratura, personal fiind cucerit de umorul negru si simtul grotescului dovedit de autor in poeziile si povestirile lui, care, de multe ori, au un limbaj violent. “Control” e in acelasi stil, criticul asteptandu-se la un roman autobigrafic “mizerabilist”, cum e moda in zilele noastre, dar s-a dovedit ca gradul de “mizerabilism” este extrem de mic. Ceea ce nu se prea gaseste prin proza tinerilor se gaseste, insa, in cartea lui Leo si anume introspectia. Personajul incepe sa se indoiasca de propria identitate si existenta si are nevoie de niste confirmatori. Unul dintre confirmatori ar fi oglinda, dar personajul lui Leo Ancuta are alt confirmator: fictiunea. Si uite asa, romanul e plin de travesti-uri, de identitati posibile si de masti.
Leo ne propune un joc trist, a continuat expunerea criticul, in care societatea e chiar disperata. Acest fel de a scrie a fost evitat in ultimii ani si e bine ca autorul are curajul sa incerce acest joc greu, cu mastile. “Eu cred in ceea ce scrie Leo Ancuta si cred ca are un destin in literatura. De acum inainte depinde de el. Pentru ca uneori, daca nu reusim sa ne ridicam la ceea ce vrea destinul nostru de la noi, el ne poate bubui rau de tot”, a incheiat Octavian Soviany.

A fost randul autorului sa spuna cateva cuvinte, marturisind ca nu a scris doar pentru el, ci pentru toti cei de fata si pentru toti care au chef sa-l citeasca. “Este un fel de a lasa ca un… nu ca un testament, ca nu vreau sa mor maine, nici poimaine, pentru ca am planuri, dar este un lucru pe care il las acum si cei care nu ma stiu atat de bine, probabil ca o sa ma cunoasca mai bine citind. De asemenea, cei care nu se cunosc pe ei o sa se cunoasca mai bine citind cartea”, a adaugat Leo. Romanul are o anumita teama, aceea de a nu te gasi pe tine cand vrei sa te cunosti, pentru ca ai niste asteptari, mergi pe un drum si crezi ca la un moment dat te vei intalni si te vei cunoaste. Dar se intampla ca atunci cand ajungi sa gasesti altceva, sa nu fie ceea ce asteptai tu. Declarandu-se foarte fericit ca s-au adunat atatia indivizi in sala, Leo i-a poftit pe cei care au ceva de spus sa se apropie. Drept urmare, prieteni mai vechi si mai noi ai autorului, printre care si regizorul Marcel Top, s-au perindat prin fata microfonului, povestind intamplari mai amuzante sau mai serioase legate de Leo, de scrierile lui si de relatia lor cu el.

Dupa discursuri am fost poftiti sa mancam si sa bem ceva inainte de momentele de lectura din cartea lui Leo. Trecand peste delicioasele preparate, ajungem la lecturarea pasajelor pline de realism si uneori de emotie ale cartii lansate, dintre care o sa va prezint unul care mi-a atras atentia:

“amintirile sunt urmarea unui sentiment violent.
am tot stat si m-am gandit la asta, amintirile se formeaza numai in prezenta unei emotii. fara o descarcare de endorfine, memoria filmeaza, dar la scurt timp rezultatul se voaleaza ca o pelicula proasta. amintirile se pastreaza mai mult, sunt mai clare si insotite cat mai fidel de emotia primara cu cat descarcarile de enzime la nivel cerebral sunt mai bogate si mai violente.”



Petrecerea a continuat cu un moment de rock metalic, mai exact concertul trupei Warganism, care a cantat vreo ora, atat piese de pe ultimul album “Centipede” - din care Leo a impartit cate un exemplar tuturor celor prezenti - cat si “vechituri” de pe vremea cand inca se numea Dies Irae. In orice caz., prestatia lor s-a nimerit la fix, avand in vedere ca participantii la eveniment pareau a se invarti in zona rockului in ceea ce priveste preferintele muzicale si i-au primit foarte bine. Leo a incheiat seara multumindu-ne inca o data pentru prezenta, ca la Oscaruri: “Va multumesc si va iubesc!” :) Ii suntem si noi recunoscatori pentru invitatie si ii dorim mult succes in lumea cartilor!

Mai multe poze de la eveniment gasiti aici.