Adorat de unii sau temut de altii, ba chiar ignorat total din timp in timp, Diavolul a reprezentat inca din vechime un subiect de disputa intre credinciosi si cei mai putin credinciosi sau atei. In cartea sa intitulata simplu “Diavolul” – aparuta la Editura Paralela 45, in traducerea lui Ionut Radulescu – Giovanni Papini analizeaza in amanunt istoria “ingerului cazut” si propune chiar si o solutie pentru viitorul acestuia. Sper sa reusesc sa va trezesc interesul pentru carte, dar sa evit, in acelasi timp, sa va povestesc totul!

Giovanni Papini vine cu dovezi transcrise din cartile sfinte, dar si cu presupozitii ale unor artisti, peste care suprapune propriile analize in ceea ce il priveste pe Satana si relatia sa cu Dumnezeu, pe de o parte si cu oamenii, pe de alta. Se stie ca Diavolul a fost initial un inger in armata lui Dumnezeu, mai precis cel mai iubit dintre acestia. Unii au fost de parere ca revolta lui impotriva Tatalui a avut loc pentru ca era gelos pe oameni, altii au spus ca isi dorea sa fie el desemnat ca Mantuitor in locul lui Hristos. Papini crede, totusi, ca adevaratul motiv al caderii lui Lucifer a fost mandria. Pentru ca nu l-a mai recunoscut pe Dumnezeu de “superior”, Diavolul a fost expulzat din Rai. Numai ca vina nu e in totalitate a lui, observa Papini, deoarece Dumnezeu este cel care l-a creat in asa fel pe “ingerul desavarsit” incat sa aiba in interiorul lui germenii pacatului.

Odata cu alungarea Diavolului, insa, Dumnezeu a suferit enorm, iar durerea lui este inca prezenta. Cum ar putea sa ramana indiferent atunci cand acela pe care l-a iubit cel mai mult i-a produs cea mai mare dezamagire? Si cum ar putea sa nu fie actorul unei tragedii in momentul in care stie ca i-a luat Diavolului puterea de a iubi si de a simti compasiune si cu toate acestea isi doreste ca Lucifer sa ii ceara iertare? In afara de asta, Dumnezeu vede cum majoritatea oamenilor fac pe placul Diavolului, unii foarte usor, altii dupa ce se lasa convinsi, deci tragedia lui este dubla. Cat despre Diavol, se pare ca acesta are nostalgia vremurilor in care statea alaturi de Dumnezeu, dar nu-si regreta caderea, ci este permanent angrenat in lupta cu Cel de Sus. In ceea ce-i priveste pe oameni, “printul intunericului” aduna in Iad suflet dupa suflet, dar victoriile mai mari sunt acelea pe care le castiga nu in fata celor care i se ofera imediat, ci in fata celor pe care trebuie sa-i convinga cu argumente. In orice caz, relatia lui Dumnezeu cu Diavolul nu este una antagonica, in care cei doi se urasc, asa cum ar vrea unii sa credem, pentru ca Dumnezeu, (nu-i asa?) este insasi Iubirea.

Papini vine cu aceasta idee cum ca Diavolul ar putea fi iertat de Dumnezeu in momentul in care s-ar cai, iar aceasta cainta ar putea veni cu ajutorul omului. Felul in care omul ar putea sa-l ajute pe Diavol sa ajunga din nou in Rai ar fi sa nu mai cada prada ispitelor acestuia si nici sa nu-l mai perceapa ca pe un dusman, ci sa simta mila pentru el, sa il roage pe Dumnezeu sa il ierte si sa-l determine pe Satana sa fie din nou capabil de iubire.

Cartea este extrem de complexa si bine documentata, si pe langa aceste idei principale, Papini prezinta si explica si ispitele la care Satana l-a supus pe Hristos, arata si care a fost influenta Diavolului asupra anumitor oameni ai Bisericii, si felul in care l-au zugravit artistii in diverse opere, si modul in care unii au incercat sa si-l supuna, precum si imaginile sub care apare acesta in diverse culturi (diavolul persan, indian, musulman etc).

Finalul este reprezentat de o piesa de teatru in trei acte, o minunata scriere numita “Ispitirea Diavolului”, care este un fel de rezumat extrem de concis al intregii carti. La finalul piesei, “ingerul cazut” venit in vizita pe pamant, dupa o intalnire cu fostul sau “frate” Arhanghelul Rafael si cu dreptcredincioasa Virgia, nu mai stie daca drumul lui ar trebui sa duca inapoi spre Iad sau ar trebui sa incerce, in sfarsit, sa se intoarca in Rai: “Sa mergem… Da!…Dar unde?”

Giovanni Papini, insa, a avut de suferit dupa scrierea acestui volum, pomenindu-se excomunicat, iar cartea fiind arsa precum o vrajitoare pe rug. Desi fusese impartial in analizele lui si nu indemnase nicidecum la proslavirea Diavolului, Biserica nu a vrut sa-i recunoasca incercarile de a raspunde unor intrebari fundamentale legate de misterele acestei lumi (“de ce a cazut Diavolul?”, “ce relatie are el cu Dumnezeu acum?” si “cum poate redeveni Diavolul ceea ce a fost?”), considerand ca e cel mai bine ca autorul sa fie redus la tacere – probabil pentru a nu-i face si pe altii sa gandeasca, sa se intrebe si sa-si dea niste raspunsuri care sa contravina credintelor Bisericii Catolice.