Pe 6 iunie bucurestenii au putut vedea la Amfiteatrul Eminescu din Parcul National concertul trupei tribut The Spirit Of Pink Floyd, eveniment organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu & The Agent.

Adrian Frigioiu: Toata ziua de sambata am evitat sa ascult Pink Floyd, pentru a incerca pe cat posibil sa nu fac niciun fel de comparatie cu ce urma sa vad seara: concertul The Spirit Of Pink Floyd. Am ajuns undeva in jur de ora 20.30, cand lumea incepuse sa se stranga, dar inca se puteau zari multe locuri libere in tribune. Oricum, asa se intampla cam la orice concert, deci nu era o problema.

Foarte putin dupa ora 21.00, odata cu lasarea intunericului, luminile pe scena s-au aprins si au inceput primele acorduri din One of these days. In numai cateva minute toata partea centrala a amfiteatrului era plina. Nu am informatii oficiale, dar estimez sa fi fost vreo 2000 de oameni prezenti. Inca de la inceput am fost foarte impresionat de sunetul excelent, cum rar mi-a fost dat sa aud la un concert. Poate ca nici nu se putea altfel un volum foarte mare al sunetului riscand sa strice sentimentul deosebit pe care ti-l ofera muzica Pink Floyd.

Setlistul, axat in mare parte pe albumul The Dark Side Of The Moon (o treime din melodiile din concert fiind incluse pe acesta (Time, Money, Us And Them, Brain Damage, Eclipse, A Great Gig In The Sky), nu a ocolit albume mai putin digerate de ascultatorii ocazionali, ca Meddle (Echoes) sau Animals (Pigs (Three Different Ones)). Bineinteles ca nu puteau lipsi mult mai titratele albume Wish You Were Here (Shine On, You Crazy Diamond si Wish You Were Here), The Wall (Hey You, Run Like Hell, Another Brick In The Wall si Comfortably Numb), A Momentary Lapse Of Reason (Learning To Fly) si The Division Bell (Coming Back To Life). Regretul meu legat de ce s-a cantat este ca nu a fost si High Hopes desi cei prezenti au cerut insistent piesa cu pricina.

Legat de trupa, am ramas impresionat de calitatile celor de pe scena. Nu ma asteptam la o prestatie atat de corecta si, mai ales, plina de pasiune. Nu i-am urmarit pana acum decat cu o zi in urma vizitand site-ul oficial. Poate nu trebuia sa fac asta, pentru ca am plecat de la concert putin dezamagit de iluminarea foarte slaba a scenei in comparatie cu alte spectacole. Cred ca asta ar fi singurul minus pe care l-as nota in dreptul spectacolului de sambata seara. In rest… am plecat de acolo cu dorinta de a-i putea vedea macar o data pe adevaratii Pink Floyd (sau ce a mai ramas din trupa) si cu convingerea ca The Spirit Of Pink Floyd sunt in masura de a duce mai departe universul floydian, un univers care, in niciun caz, nu trebuie sa se piarda.

Ioana Sandru: Chiar daca cele 3000 de locuri nu s-au ocupat in totalitate, am simtit la cei prezenti o admiratie ce s-a manifestat inca de la primele acorduri, si care a ajuns la punctul culminant odata cu exceptionala performanta a Stellei Fairhead din The Great Gig in the Sky.
Nu as avea de adus reprosuri majore nici organizatorilor, nici trupei. Bineinteles ca nu poti compara maestrul cu ucenicul. Daca aceasta ar fi fost premisa de la care as fi plecat, nu ar fi fost de ajuns nici cinci trupe tribut pentru a ma multumi. Prin urmare, nu m-am lasat influentata nici de entuziasti, nici de negativisti. Si bine am facut!

Foto: Silviu Apostol

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/The Spirit/]