Ion Bogdan Lefter avea dreptate cand spunea ca volumele lui Péter Esterházy nu sunt romane. Citind “Cartea lui Hrabal” (Editura Paralela 45), poti urmari un fir narativ, dar, in acelasi timp, trebuie sa faci fata deselor sarituri “in laturi” pe care le face scriitura, care te duc in alte locuri si timpuri decat cele pe care le urmeaza firul principal, precum si unei scriituri complexe.

“Cartea lui Hrabal” o are in centrul ei pe Anna, sotie si mama a trei copii, care este in dilema daca sa-l pastreze si pe al patrulea, cu care tocmai a aflat ca este insarcinata. Actiunea urmareste introspectiile Annei, din care aflam detalii despre povestea de dragoste pe care a trait-o in tinerete cu sotul ei si amanunte despre familia actuala si gasim elemente despre relatia cu soacra ei, care i-a fost mai mult decat o mama, despre parintii ei si despre regimul politic al vremii.

Probabil ca cea mai speciala relatie a femeii este cea cu Bohumil Hrabal, personajul cartii pe care o scrie sotul ei (Bohumil Hrabal a fost, in realitate, un scriitor ceh). Anna isi imagineaza o relatie sentimentala cu acesta si ii trimite scrisori in care ii povesteste despre viata ei, presarata cu intamplari neplacute sau ciudate, cu angoase, temeri si deziluzii, si in care isi exprima sentimentele pe care le dezvolta fata de el.

Dar, in cele trei capitole ale cartii, isi mai fac loc si alte personaje, care mai de care mai interesante, printre care Dumnezeu (care apare si sub alte nume, spre exemplu Iahve, Sefu’ sau Bruno, un personaj amabil, care isi saluta ingerii cu “Kiss my arse”), doi ingeri cu un limbaj colorat (despre care lumea crede ca sunt politisti), precum si un muzician.

Una peste alta, daca va asteptati la o poveste clasica, in care actiunea sa curga intr-un sens, cu un inceput clar si cu un sfarsit de asemenea, n-o sa gasiti asa ceva in cartea lui Péter Esterházy. El nu are o desfasurare a actiunii, o intriga si un punct culminant, ci firul principal este sectionat foarte des de diverse alte actiuni, amintiri si povestiri, care va arunca in trecutul personajului Anna sau nu au nicio legatura cu el. Parcurgerea scriiturii este destul de solicitanta, avand in vedere faptul ca, de multe ori, desi exista dialog, acesta nu este marcat prin liniutele specifice, iar alteori, punctul de la finalul frazei apare nu dupa doua-trei propozitii, ci dupa vreo 20-30. Partea frumoasa este ca in paginile cartii apar multe pasaje care va vor amuza, precum si discutii care starnesc rasul, nu atat prin subiectul lor, ci prin felul in care vorbesc personajele si prin vocabularul pestrit pe care il folosesc.

Va las cu un fragment din “Cartea lui Hrabal”, in care Anna monologheaza, adresandu-se personajului Bohumil Hrabal: “E o prostie. Iar Dumneata de ce dracu nu locuiesti aici, la coltul strazii, de ce tocmai acolo, la “naiba”? Esti prea aproape si prea departe. Acolo, la colt, acolo ar trebui sa fii. Stiu ca stii: profit de Dumneata. Ma agat. Dumneata esti: “the man for all seasons” “.