“Ultimul papa”, fictiune… sau nu

Am inceput sa citesc “Ultimul papa”, scos de Editura Tritonic, destul de reticenta, asa cum procedez fara sa vreau cu toate cartile despre care se face mare tam-tam imediat dupa aparitie. Numai ca nici n-am citit trei pagini, ca am si fost cucerita de firul actiunii care incepea sa se desfasoare din ghem, precum si de stilul de scris al autorului, simplu, placut si atragator.

Dupa cum insusi Luis Miguel Rocha, tatal “Ultimului papa”, avertizeaza inca de la inceput, volumul “este o fictiune… sau nu”. Cert e ca portughezul l-a scris avand acces la niste documente reale si bazandu-se, deci, pe fapte care s-au intamplat. Desigur, istoria este impletita cu fictiunea si nu putem decat sa ne inchipuim ca poate autorul are dreptate cu afirmatiile lui sau… sa ne gandim noi la altele.

In fond, “Ultimul papa” asta si este: un indemn de a deschide ochii si urechile la ceea ce se intampla in jurul nostru. Un indemn de a nu lua de bun tot ce vedem la tv sau tot ce citim in ziare. Nu scrie nimeni negru pe alb ca tot ce vedem este fals, dar trebuie sa ne pastram o rezerva fata de stirile care ne bombardeaza zilnic sau fata de secretele care chipurile ne sunt dezvaluite. Un atentat pe o strada londoneza atribuit unei grupari teroriste arabe, o serie de crime puse in carca unei ziariste, o arestare facuta cu mare zgomot, dar in care figura persoanei arestate nu se vede sunt doar cateva dintre “facaturile” care ni se servesc la tv si pe care romanul lui Rocha ni le sesizeaza.

N-as vrea sa va povestesc mare lucru despre carte, pentru ca trebuie citita si receptata de fiecare prin propria perspectiva. Poate unii vor spune ca Rocha bate campii si ca nu e decat un individ care vede conspiratii acolo unde nu sunt, dar poate vor fi si altii care ii vor da dreptate, care stiu ca lumea in care traiesc nu este dominata de adevar, justitie si bunatate – sau care vor incepe sa-si dea seama de asta.

Ca sa nu va las nelamuriti, totusi, va luminez putin spunandu-va ca actiunea se invarte in jurul unor documente secrete, gasite in arhiva de la Vatican de catre un slujitor al lui Dumnezeu, care incearca sa le puna undeva in siguranta, trimitandu-le mai multor persoane de incredere. Documentele, datand din timpul Papei Ioan Paul I, cuprind detalii care ar face lumina in cazul mortii acestuia, nume importante din viata politica si religioasa, amanunte care ar pune intr-o lumina neprielnica institutia Bisericii si ar periclita pozitiile multor indivizi bine infipti in posturi cheie. Numai ca, din momentul in care aceste documente parasesc Vaticanul, ele incep sa fie cautate furibund de mai multe persoane, care nu se dau in laturi de la crime in lant pentru a pune mana pe ele.

In mijlocul acestor evenimente se pomeneste prinsa ziarista Sarah Monteiro, care intelege, de-a lungul actiunilor care o iau pe nepregatite in avalansa lor, ca CIA nu sunt neaparat baietii de treaba care servesc interesele cetatenilor, ca fetele bisericesti slujesc mai degraba banului decat lui Dumnezeu, ca, mai presus de “adevarurile” servite publicului la tv exista altele, bine ascunse si mult mai infricosatoare si ca un om ajuns intr-o pozitie de lider (precum Papa Ioan Paul I), capabil, onest si cu idei progresiste nu va fi niciodata lasat sa faca Binele in folosul oamenilor, pentru ca va fi oprit – chiar cu pretul vietii – de cei corupti si cu interese meschine.

“Ultimul papa” este o carte care trebuie citita. Pe langa subiectul controversat – legat de moartea unui papa, despre care varianta oficiala spune ca a facut atac de cord la 33 de zile de la numirea in functie, dar se pare ca lucrurile au stat cu totul altfel -, romanul lui Rocha stie sa te tina in suspans, stie sa te intrige, sa te revolte si uneori chiar sa te faca sa zambesti, desi situatiile sunt mai mult tragice decat comice, te alearga din trecut in prezent si invers, te poarta peste meridiane si paralele, intr-un vartej nebun, acum esti in biroul unui director de la CIA, apoi la usa camerei lui Ioan Paul I, acum intr-o urmarire pe strazile Londrei, dupa care in catacombele unui palat din Lisabona. In orice caz, cartea te face sa te gandesti la anumite situatii, sa analizezi lucruri peste care, poate, ai trecut cu prea mare usurinta si… sa o citesti dintr-o suflare!

Ca sa va conving, va las cu un fragment care cuprinde cuvintele lasate in documentele cu pricina de Papa Ioan Paul I, cel care ar fi vrut sa taie din radacini raul care salasluia in Biserica si sa arate omenirii care este adevaratul drum spre Dumnezeu, dar a fost impiedicat prompt:

“Sa chibzuim asupra unor chestiuni fundamentale. […] pentru aceste timpuri moderne dificile, exista o formula care ne ghideaza spre drumul binelui si al iubirii, pe drumul Lui, pe care noi vrem sa il urmam neintrerupt, dar nu am facut-o, doar ne-am prefacut ca il urmam: Ce ar face Iisus Hristos?[…]

Intreruperea voluntara a sarcinii? La ce bun sa dai nastere unui copil nedorit, daca il aduci pe lume ca sa sufere?

Relatii homosexuale? Sa nu judeci.

Preoti femei? Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu.

[…]
Cum ar fi fost lumea daca acest Papa nu ar fi murit?”