Georg Trakl reprezinta un nume cu sonoritate in poezia expresionista. Scrierile sale abunda de aceleasi teme ale descompunerii morale si de acelasi suflu morbid, care mustesc si in scrierile predecesorului sau, Rimbaud.

Povestea vietii lui Trakl este, ca si cea a lui Rimbaud, zbuciumata si plina de angoase. Dar daca Rimbaud a excelat in timpul scolii, Trakl nu a fost un elev stralucit. A terminat ciclul gimnazial in 1905 fara sa obtina nicio diploma de absolvire.

Odata cu varsta de 18 ani a inceput si perioada intunecata a vietii sale, perioada in care s-a afundat in depresii. La fel ca Rimbaud, si-a gasit alinarea in consumul de stupenfiate. Se spune ca decizia sa de a se angaja ca farmacist practician intr-o farmacie din Salzburg a fost luata tocmai pentru a-si putea procura mult mai usor drogurile. A murit la o varsta mai frageda decat mentorul sau, la 27 de ani, in urma unei supradoze de cocaina. Se presupune ca s-a sinucis.

Poeziile lui Trakl surprind o lume ce pare a fi invaluita intr-o mantie neagra, sub care cu greu se poate respira. Asa cum tablourile pictorilor expresionisti sunt dominate de negru, cu personaje slabe, deformate si grotesti, asa si cromatica din poezia lui Trakl sugereaza o stare de convulsie, de delir permanent. Motive ca amurgul si descompunerea materiei vin sa adanceasca starea apasatoare si fiorii de aur ai mortii.

Cromatica lui Trakl cuprinde o paleta restransa de culori. Cele mai folosite sunt culorile intunecate (disc negru de soare, e neagra noapte, negre-orbitele, geam negru etc.) care aduc in prim plan demonicul, morbidul. Si albul este folosit din abundenta, dar aproape de fiecare data este un element care contureaza mai bine obscuritatea, care accentueaza senzatia de intuneric adanc (alba-i viata//cernite odai, iazului alb//seara, noaptea alba). Astfel, starile sufletesti ale poetului isi gasesc expresia in culori, iar poetul pare a fi intr-o stare de echilibru instabil, in care ideile obsesive se succed cu repeziciune. De aceea din toata poezia sa transpar note sufocante.

In loc de incheiere, voi transcrie cateva versuri din poemul Sebastian in Vis, poem inclus in volumul cu acelasi nume, aparut in 2008 la Editura Paralela 45, in editie bilingva germano-romana:

“Sub luna alba mama isi purta copilul
In umbra nucului, a batranului soc,
Beat de sucul de mac, de tanguirea sturzului;
Si-n tacere, cu mila
O fata barboasa usor peste ei se-apleca

In intunecimea ferestrei; si vechile lucruri
Ale stramosilor
Zaceau in ruina; iubire, visare de toamna.”