ARTmania din 2009 a fost probabil cea mai frumoasa si bine organizata editie de pana acum. In primul rand, a beneficiat de o punctualitate de invidiat in ceea ce priveste concertele, apoi de sunet foarte bun si nu in cele din urma de vechiul spatiu de desfasurare.

Se poate spune ca ziua 1 (17 iulie) a inceput cu expozitia de fotografie a lui Aaron Stainthorpe – vocalistul My Dying Bride, daca mai e nevoie de prezentari -, al carei vernisaj a avut loc la Centrul Cultural Habitus. Spatiul s-a umplut rapid cu reprezentanti ai presei si cu fani ai trupei, curiosi sa vada ce talente artistice mai ascunde muzicianul lor preferat – care, de altfel, a si fost prezent la Habitus si a impartit zambete amabile, a facut poze si a raspuns la intrebarile oricui a avut treaba cu el. Despre expozitie, nimic surprinzator, multe tonuri de rosu si negru, imagini dark si pasionale – tipic pentru Aaron, care, la conferinta de mai tarziu, a spus ca desi muzica ii ocupa mare parte din timp, uneori simte nevoia sa evadeze pentru a incerca si altceva. Se pare ca i-a reusit.

Seara, primul concert – inceput exact la 19.00, conform programului – a fost sustinut de Tristania. Norvegienii gothici au schimbat cativa componenti ai trupei de-a lungul timpului si se pare ca fanii o regreta cel mai tare pe vocalista Vibeke Stene. In locul ei, Mariangela Demurtas a venit infasurata intr-o rochie rosie, a vorbit in romana, a alergat pe toata scena, dar se pare ca nu a reusit sa-i incante prea tare pe admiratorii mai vechi ai trupei. De fapt, nu stiu nici cati dintre cei care nu erau fani au gustat show-ul, avand in vedere ca nu a excelat in nicio directie.

My Dying Bride, ajunsi pentru a doua oara pe scena ARTmania, dupa aparitia din 2007, au sustinut un concert atat de bun incat pana si cei care nu sunt ascultatori fideli au fost impresionati. In primul rand, Aaron, in tinuta sobra office, dar tot cu mainile pictate in rosu, a comunicat foarte mult cu publicul, creand o legatura care la concertul trecut nu prea a existat. De asemenea, le-a multumit pentru intelegere celor care locuiesc in imprejurimi si sunt nevoiti, astfel, sa le asculte muzica. Continuand comparatiile, show-ul de acum a fost mai dinamic decat cel trecut, trupa abordand piese ceva mai alerte, daca se poate spune asa in ceea ce o priveste, mai dure, iar Aaron apeland mai putin la clasicele rostogoliri pe scena. In rest, muzica a vorbit pentru ei si stiti cu totii cat de frumos poate sa o faca.

Headlinerii serii au fost Opeth, singurii care s-au si bucurat de intunericul lasat peste Piata Mare, restul trupelor cantand pe lumina. De la 22.20 si pana pe la vreo 23.45, mixul de progressive metal cu death si chiar cu pasaje de jazz a tinut in priza publicul care sa tot fi ajuns pe la vreo 4000 de oameni, l-a facut sa cante cu trupa uneori, iar alteori sa ramana pur si simplu mut de admiratie, ascultand clapa sau chitara. Trupetii le-au aratat celor care nu ii mai vazusera pana acum ca sunt niste tehnicieni exemplari, dar plini de simtire, avand drept lider un Mikael Akerfeldt care nu doar ca este un bun muzician, ci si un individ degajat, plin de charisma si de umor.

Ziua a doua a festivalului ARTmania a debutat tot la 19.00 fix cu Subscribe, o trupa tanara si cu atitudine din Ungaria. Desi pe cine intrebai nu auzise de ei si nici nu-i ascultase, baietii au fost extrem de bine primiti inca de la primele piese. Cantand un hardcore cu influente metalice, imbinat cu motive populare din tara lor, cei de la Subscribe au facut trecerea de la gothicul greu din ziua trecuta la ritmuri mai animate, mai ales ca, pe langa piesele dinamice, ei insisi s-au miscat tot timpul pe scena, in special cei doi vocalisti si chitaristul.

Ritmurile alerte nu s-au potolit nici cu urmatorii pe lista festivalului, si anume Pain. Persoanele care stiau exact la ce vin si care ii apreciau pe suedezi s-au bucurat de un show plin de viata facut de Peter Tagtgren si baietii lui. Cei care nu se impaca prea bine cu rockul metalic caruia i s-a adaugat o mare portie de electro si considera ca rezultatul este un sound de discoteca s-au dus la bere sau au luat un loc pe piatra cubica din Piata Mare. Trecerea spre urmatorul nivel a fost facuta odata cu aparitia solistei Nightwish, care a cantat alaturi de Pain piesa “Follow me”.

Cel mai asteptat show al serii a inceput tot conform programului, la 22.10. Nightwish (foto: Adrian Bugariu) s-a achitat mai mult decat onorabil de treaba pe care o avea la Sibiu: finlandezii au oferit un spectacol excelent, atat muzical cat si extra muzical, cu flacarile care tasneau din scena la anumite piese, cu o Anette care a stiut sa comunice cu publicul si sa-i capteze atentia sau cu glumele simpatice ale lui Marco. Sigur ca audienta a fost numeroasa, cred ca aproape dubla fata de prima seara, avand in vedere ca Nightwish este o trupa mai light, placuta si de aceia care nu au treaba cu rockul “suparat”. Sunt convinsa ca la concert au venit atat cei care regreta ca Tarja nu mai canta cu trupa, cat si cei care i-au dat o sansa lui Anette si mai cred ca nici unii, nici altii nu au plecat multumiti de prestatia vocalistei. Obiectiv vorbind (nu ma numar printre fanii trupei, desi ii cunosc discografia), Anette a facut tot ce a putut la piesele compuse pentru ea, desi chiar si la ele a mai gresit, dar la cele vechi nu a avut nicio sansa. As fi vrut sa-i iasa bine, mai ales ca ea, ca persoana, e foarte placuta, dar n-a fost sa fie. Regretul meu personal este ca Marco nu a cantat mai mult cu vocea, pentru ca el are, cu siguranta, si mai mult talent si o mai buna coordonare.

Una peste alta, editia 2009 a festivalului ARTmania a fost una reusita, cel putin in ceea ce priveste desfasurarea concertelor si revenirea la vechiul spatiu. Terasele acoperite din interiorul Pietei au constituit si ele un plus, mai ales ca in prima seara am fost amenintati cu o ploaie care s-a oprit, totusi, la timp. Despre vigilenta celor de la intrare n-ar fi de spus decat ca, desi rascoleau pachetele de tigari sau cutiile cu guma de mestecat si retineau deodorantele sau periile de par, le-au trecut totusi pe sub nas aparate foto de-a dreptul profesionale, ba chiar cu cate doua obiective, nu doar cu unul, venite cu oameni care nu erau nici din partea organizatorilor si nici din partea presei. Ca sa nu mai spunem ca pe sub garduri era atat de mult loc incat puteau fi strecurate tot felul de obiecte. Dar, lasand la o parte carcotelile inerente, editia de anul acesta a fost simtitor imbunatatita si nu ne ramane decat sa asteptam cu interes ARTmania 2010.