“Salon de frumusete” si “Lectii pentru un iepure mort” sunt doua romane scurte apartinand lui Mario Bellatin, adunate intr-o carte aparuta la Editura Vellant. Daca primul este un mic roman scris in stilul clasic, al doilea este o compozitie fragmentara si complexa.

“Salon de frumusete” mi-a placut atat pentru neobisnuitul subiectului prezentat (un salon de frumusete devenit muridor, adica un loc in care persoanele afectate de o boala misterioasa veneau sa-si petreaca ultimele clipe din viata), cat si prin imaginile puternice pe care Bellatin stie sa le proiecteze in mintea celui care citeste. Fara a plictisi, autorul intarzie cu descrierile pe acvariile cu diferite sortimente de pesti care s-au gasit in salon de-a lungul timpului (si din care in final ramane numai unul, cu apa statuta si pesti care mor unul dupa altul si sunt mancati de “colegii” lor) si pe felul de a fi al travestitului care conduce salonul si apoi muridorul, pe munca lui zilnica, in care le pregateste bolnavilor supa, in care nu accepta niciun ajutor de la societati de caritate si in care un “oaspete” nu este primit decat atunci cand acesta se afla in faza terminala. Cand el insusi este atins de boala, se gandeste sa stearga orice urma a muridorului si sa aranjeze din nou cladirea in stilul unui salon (frumusetea care isi recastiga terenul in fata hidoseniei mortii), dar nu se stie daca gandul lui va fi pus in practica sau nu.

Desi stilul original in care Mario Bellatin foloseste fragmentarea scrierilor i-a fost si ii este apreciat de critici, nu pot sa spun ca “Lectii pentru un iepure mort” a fost o lectura pe gustul meu. Fragmentele in care este impartit romanul au prea putina legatura unele cu altele, povestile pe care acestea le spun sunt alambicate si din cele principale se desprind altele, astfel incat este destul de obositor sa urmaresti mai multe fire narative in acelasi timp. Nu pot spune ca am simtit “placerea lecturii”, fiind mult prea ocupata sa urmaresc inlantuirea logica a povestilor (spre exemplu, fragmentul 1 are continuarea in fragmentul 6, fragmentul 2 se continua in 7, iar pe masura ce actiunea inainteaza, aceasta asa-zisa ordine dispare si intercalarea devine si mai naucitoare). Meritele pe care le gasesc scrierilor lui Bellatin sunt acelea ca subiectele sunt captivante si ca are un fel atragator de a incorpora intr-un spatiu mic o cantitate mare de informatie.
Printre personajele care populeaza aceasta lume fragmentata a autorului apar si un poet orb, o sora care ingrijeste o pereche de gemeni stranii, un traducator, o femeie care l-a cunoscut pe Bruce Lee, ba chiar insusi Bellatin, care se insereaza in naratiune alaturi de referiri la romanele sale, printre care si “Salon de frumusete”.

Poate ca cititorii cu o mai buna atentie distributiva si cu un mai mare interes pentru acest gen de scriitura vor aprecia cum se cuvine “Lectii pentru un iepure mort”, pe mine nu m-a prins. “Salon de frumusete”, insa, desi este un roman de nici 50 de pagini, mi se pare cu adevarat cuceritor si original.