Eric Frattini este un portughez stramutat in Spania, care a incercat o groaza de meserii si le-a facut pe toate bine si care a dus o viata extrem de aventuroasa. La noi in tara, insa, el este cunoscut ca fiind autorul cartilor aparute in traducere la Editura Tritonic. Este vorba despre volume care au ca subiecte principale Vaticanul, serviciile secrete sau organizatiile de tip mafiot, printre acestea numarandu-se “Sfanta Alianta”, “CIA”, “Mossad” sau “Mafia S.A”. Prin amabilitatea editurii, am intrat in legatura cu autorul si iata ce am aflat de la el!

-Eseist, romancier, profesor la Universitate, corespondent - sunt numai cateva dintre joburile pe care le-ati avut. Care a fost cea mai plina de satisfactii?

Cred ca toate au fost pline de satisfactii, desi, ca sa-ti spun un secret, unele au fost mai satisfacatoare decat altele. M-am simtit mai bine in calitate de corespondent de razboi in Orientul Mijlociu, Somalia, Golful Persic sau Ruanda decat predand la Universitate.

-Cartile dvs au un fundament istoric, dar contin in egala masura si pasaje de fictiune. Care latura predomina?

Numai in romane, care sunt fictionale, amestec datele reale cu cele de fictiune, niciodata intr-un eseu. Asta nu e deontologic. Sunt ziarist si eseist, am scris 20 de eseuri despre Al Qaeda, Mafie, coruptia din cadrul ONU, nazisti, serviciile secrete… Daca pui intr-un eseu ceva inventat poti sa sfarsesti citat la tribunal. De exemplu, intr-una dintre cartile mele l-am acuzat pe inaltul delegat Lubbers ca este un agresor sexual. M-a amenintat ca ma da in judecata, dar in cele din urma a dat inapoi cand a trebuit sa-si prezinte demisia pentru ca hartuise cinci functionare de la ACNUR. Dupa cum vezi, daca inventezi ceva, poti sa sfarsesti in inchisoare.

-De unde vine interesul dvs pentru organizatii precum CIA, KGB, Mi6?

Poate ca din secretele pe care le manevreaza si din tacerea in care se misca. Asta a determinat interesul meu pentru aceste organizatii. Aceste secrete sunt manevrate si de marile corporatii, organizatiile criminale, serviciile secrete si altele.

-Cat de greu este sa va documentati pentru cartile pe care le scrieti? Presupun ca exista multe persoane care nu vor sa va amestecati in anumite lucruri, nu-i asa?

Exact. Am terminat, de exemplu, noul meu eseu despre viata sexuala a papilor, de la Petru (primul papa n.r.) pana la Benedict al XVI-lea, un eseu de 500 de pagini, care sunt sigur ca ii va enerva pe unii. Sunt convins ca multa lume de la Vatican, din mediile de comunicare apropiate Vaticanului sau din organizatii precum Opus Dei ar fi preferat ca eu sa nu fi scris aceasta carte sau volumul “Sfanta Alianta”. Dar in timp ce o confesiune precum cea catolica le spune enoriasilor “Sa nu faceti sex”, pe de alta parte vin eu si le spun acelorasi credinciosi ca majoritatea papilor nu au practicat niciodata celibatul; sau ca 12 dintre ei erau casatoriti, inclusiv Petru sau ca multi dintre ei s-au imbogatit prin bule papale, cu prostitutia organizata si multe altele.

-Care este reactia cititorilor in legatura cu scrierile dvs, sunt convinsi ca semnalati fapte adevarate sau va spun ca e vorba de pura fictiune?

Lucrarile mele se publica in 17 tari si in 11 limbi diferite, inclusiv in romana. In orice caz, trebuie sa-ti spun ca cititorii de eseuri si cei de fictiune sunt foarte diferiti. Cititorii care imi cumpara cartile stiu ce vor gasi in ele pentru ca imi cunosc opera. In eseuri apar de obicei documente originale, pentru ca cititorii sa vada ca tot ce afirm eu este in totalitate documentat. Cei care imi citesc romanele le cumpara pentru ca stiu ca in ele vor regasi o parte dintre cunostintele mele despre terorism, Vatican sau Serviciile Secrete. Scriu romane pentru ca-mi lasa o oarecare libertate a mintii pe care nu mi-o pot permite in eseuri. Cand termin un eseu, sunt epuizat psihic, in timp ce in cazul unui roman nu mi se intampla acest lucru.

-Sa vorbim putin despre noile canale de comunicare. Am vazut ca utilizati Facebook. Obisnuiti sa comunicati cu cititorii in acest fel? Cat de important este pentru un scriitor sa tina legatura cu cititorii sai?

Este extrem de importanta transmiterea “din gura in gura” a secolului XXI, reprezentata de aceste retele sociale de pe Internet, precum Facebook. Acestea iti permit sa vorbesti direct cu autorul, fara intermediar, sa-l intrebi despre lucrarile si despre munca lui. Primesc zeci de mailuri in care mi se pun intrebari despre lucrarile mele sau despre cunostintele mele legate de California, Puerto Rico, Ucraina, Berlin, Guatemala, Chile, Australia sau Tokio. Si vreau sa-ti zic ca le raspund tuturor, atat celor care ma lauda, cat si celor care ma critica, pentru ca exista si astfel de cititori…

-Care este ritualul dvs atunci cand scrieti, aveti nevoie de liniste sau de zgomote, trebuie sa stati singur sau printre altii?

Ca sa scrii trebuie sa fii in primul rand disciplinat, pentru ca editura iti da un deadline si atat. Un editor nu te va suna niciodata ca sa te intrebe cum merge scrisul la carte. Eu obisnuiesc sa ma trezesc la 4.00 dimineata, imi fac o cafea tare, pun un CD cu “Cantatele” lui Bach sau ceva de Lisa Gerrard si ma apuc sa-i “dau carbuni” pana la 12.00. Atunci ma opresc, mananc ceva si citesc ce am scris de la 4.00 la 12.00. Apoi corectez ce e de cortectat, dupa care ma deconectez pana in ziua urmatoare. Si tot asa pana termin lucrarea.

-Ce faceti cand nu aveti inspiratie?
Nimic. Ma duc la masa cu prietenii sau sa cumpar carti sau la cinematograf… toata treaba e sa te deconectezi si sa stii cum sa faci asta cand nu ai inspiratie pentru a continua. E mai bine s-o lasi balta decat sa muncesti prosteste la un lucru despre care stii ca nu e de calitate si pe care cel mai probabil il vei sterge a doua zi.

-Ati calatorit mult. Care este cea mai placuta amintire si de unde?
Am facut multe calatorii si am trait in multe tari. Calatorii precum aceea din 1988. Am traversat Oceanul Pacific din Peru in Polinezia pe o pluta de papura alaturi de inca patru spanioli. Pluta era o replica a celor din anul 200 d. Hr. Doua luni si jumatate nu am vazut uscatul. Sau mi-am cumparat un Land Rover, si m-am dus de la Cairns pana la Darwin, in Australia. Am intarziat aproape o luna cu parcurgerea celor 3000 de kilometri spre nord. Si vreau sa-ti mai spun ca atunci cand calatoresti in acelasi loc de mai multe ori, nu il vezi la fel de fiecare data. Am trait cinci ani in Ierusalim si cunosc foarte bine orasul, dar cand am fost ultima data, cu fiul meu de 11 ani, am vazut Ierusalimul cu alti ochi. Acelasi lucru mi s-a intamplat in New York, unde am stat un an. Cand l-am vizitat apoi cu fiul meu, l-am perceput altfel. Oscar Wilde a zis: “A calatori inseamna a trai” si avea dreptate.

-Ce trebuie sa faca un tanar romancier daca spera sa ajunga cunoscut in toata lumea, exista o reteta pentru asa ceva?

Sa scrie, sa scrie, sa scrie si iar sa scrie, fara sa se opreasca. Sa arunce multe pagini la cosul de gunoi si sa nu se descurajeze niciodata. Scrisul e ca urcatul pe Everest. Poate ca nu ajungi unde iti doresti de prima data, dar nu trebuie sa te opresti. Trebuie sa incerci inc-o data si-nc-o data, pana reusesti sa ajungi in varf. Apoi, te ajuta mult si sa ai un agent bun, cum am eu, care a pariat pe mine cand eram la inceput in toata treaba asta, cand eram necunoscut total. Ea imi cara toate cartile pe la targuri importante precum cel de la Frankfurt sau Londra. Acum, multumita Annei Soler Pont, sunt mult mai cunoscut in lumea editoriala si asta ii face si ei mai usoara munca de a-mi vinde noile carti in alte tari. Cartile mele pot fi citite in prezent in diferite colturi ale lumii, precum Romania, Bulgaria Rusia, SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Polonia, America de Sud, tarile arabe, Portugalia, Italia, Danemarca etc. Adevarul este ca e reconfortant pentru un scriitor sa ajunga pe aeroportul din München, cum mi s-a intamplat mie acum cateva luni, sa ia o revista germana si sa descopere ca i s-au dedicat cinci pagini in care se vorbeste despre el si opera lui. Asta e bine, e ca si cum te-ai vitaminiza pentru a continua sa faci ceea ce faci. Cel putin iti arata ca mergi in directia buna.

Mai jos aveti si varianta originala a interviului, in limba spaniola:
entrevista-eric-frattini