Am fost aseara la avanpremiera productiei “Inglorious Basterds” (“Ticalosi fara glorie”) difuzat la The Light Cinema si am avut o surpriza: pelicula lui Quentin Tarantino este nu neaparat un film de actiune/drama/razboi, asa cum a fost categorisit pe Imdb si cum reiesea din trailer, cat mai degraba o comedie de razboi, foarte sangeroasa.

Desi in general gasesc ca fiind paradoxale descrierile precum comedie/drama sau comedie/horror, vizionand “Ticalosi fara glorie” am inteles ca e foarte posibil ca intr-un film sa vezi si maceluri, dar sa te si prapadesti de ras, fara a fi vreun sadic din nastere. Tarantino prezinta o viziune macabra, dar plina de umor a unor parti din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cu accent pe ocupatia nazista din Franta, actiunea intinzandu-se pe mai multi ani, cuprinzand si finalul razboiului. Desigur, un alt gen de final decat cel pe care il stim cu totii din cartile de istorie…

Povestea are doua personaje in prim-plan, pe de o parte Shosanna (Mélanie Laurent), o evreica scapata cu viata din macelul in care ii murise familia (tragedie provocata de Vanatorul de Evrei, colonelul Hans Landa, interpretat fabulos de Christoph Waltz), iar pe de alta parte locotenentul american Aldo “Apasul” Raine (Brad Pitt), liderul gruparii “Ticalosii”, al carei scop era sa ucida cat mai multi nazisti, pedepsindu-i astfel pentru atrocitatile comise.

“Ticalosii” lui Aldo sunt atat de eficienti in actiunile lor de suprimare, incat, pe langa faptul ca baga spaima in armatele germane, insusi Hitler a auzit de ei si nu stie cum ar fi mai bine sa procedeze pentru a-i prinde, deoarece par a-i scapa printre degete ca niste naluci. La un moment dat, planul lor de a pune capat razboiului masacrandu-l pe Führer si pe apropiatii lui se intersecteaza in mod fericit cu al Shosannei – stabilita la Paris cu acte false, ca proprietara a unui cinematograf – careia i se da ocazia monumentala sa se razbune pe nazisti.

Cele mai dramatice si cele mai amuzante personaje in acelasi timp sunt, cu siguranta, Aldo Raine, cel care nu ezita sa ia scalpul dusmanilor sau sa se dea drept italian, desi accentul lui de Tennessee e mai puternic decat orice si Hans Landa, care isi conduce interogatoriile cu o cruzime si cu o precizie bine ascunse sub masca inocentei si a amabilitatii.

Desi sangele curge din toate partile si unele imagini sunt de o violenta foarte puternica, filmul nu te face sa suferi prea tare, pentru ca deasupra tuturor luptelor si crimelor planeaza umorul. Sigura scena care mi s-a parut ca a venit ca un soc a fost moartea Shosannei – la care, sincer, nu ma asteptam – si pe care coloana sonora a facut-o sa para si mai cutremuratoare. Ca tot am ajuns la coloana sonora, trebuie spus ca de-a lungul filmului am avut parte de cateva fragmente muzicale minunate, in special din Ennio Morricone si Charles Bernstein, desi mi-a placut mult si mi s-a parut foarte potrivita si piesa de la genericul de inceput, “The Green Leaves of Summer”.

“Ticalosi fara glorie” e un film de vazut si de revazut. Trailerul de mai jos e doar informativ si nu cred nici ca suprinde esenta filmului, nici ca face un rezumat. Ca sa va lamuriti de ceea ce se intampla cu adevarat ar fi bine sa nu ocoliti premiera din 4 septembrie, de la The Light Cinema.