Daca va place Adam Sandler, o sa dati si voi navala, cum am dat si eu, sa vedeti noul film in care apare trasnitul de mai sus si care se numeste “Funny People”/”Tipi simpatici”. Nerabdarea mi-a fost rasplatita, insa, cu o productie nu tocmai spectaculoasa, ca sa nu zic slaba de-a dreptul.

Daca treci de prima jumatate de ora (ca sa nu zic chiar prima ora, ca are vreo doua si jumatate, in total) lucrurile se mai dezgheata, dar ca sa nu iesi din sala pana la acel punct e nevoie de multa lupta de convingere cu sinele propriu. Stiti cum e atunci cand esti spectator la o piesa de teatru, iar actorii sunt tineri si emotionati si abia dupa minute bune de rigiditate se destind si incep sa joace natural? Cam asa sta treaba si cu asa-zisii “Tipi simaptici”.

Comicul George Simmons (Adam Sandler) afla ca are un tip grav de leucemie si accepta sa faca un tratament experimental, desi sansele de supravietuire sunt foarte mici. Tinand boala secreta, el il ia drept asistent pe tanarul comediant Ira, care il admira pentru succesul sau si il invidiaza pentru viata decadenta pe care o ducea. Ca orice asistent, Ira trebuie sa-i fie alaturi si la bine si la greu, sa ii suporte toanele, sa ii scrie glume si sa stea cu el pana adoarme. Problema e ca pana aici, nici comedia nu e comedie (glumele sunt patetice si rasuflate), nici drama nu e drama (desi stii ca omul e pe moarte, interpretarea nu te convinge sa simti compasiune pentru el), actiunea curge plat si plicticos si mai ca te fortezi sa schitezi un zambet din an in Paste, asa, din respect pentru Adam Sandler, nu ca te-ar amuza ceva.

Apoi, insa, lucrurile se mai aranjeaza, George este convins de Ira sa spuna si altora despre boala lui, pentru a primi macar un ajutor moral, si asa ajunge sa se impace cu parintii si sora lui, sa stea la discutii cu diversi colegi de scena, ba chiar sa se revada dupa 12 ani cu Laura, fosta mare iubire, care il parasise pentru ca o inselase si care acum era casatorita si avea doi copii. Ira, pe de alta parte, are si el problemele lui: e singur, colegii de apartament il calca pe nervi, iar fata care ii place s-a culcat cu unul dintre colegi.

Cand George mai face un set de analize si afla ca boala i s-a retras, decide sa faca un pas maret: sa se impace cu fosta mare iubire, chiar daca asta inseamna sa ii strice familia acesteia. Ea nu numai ca este de acord (mai ales ca sotul o insela), dar chiar face tot posibilul sa aranjeze lucrurile intre ei doi. Din momentul in care mai apare in peisaj si sotul (Eric Bana), un australian condus de filosofii chineze si mare amator de fotbal, lucrurile se complica in asa hal, incat actiunea care curge spre final va fi dominata de adevaruri dure iesite la iveala si de o bataie generala crancena, faze la care, da, si drama e drama si comedia e comedie.

Prin urmare, daca aveti impresia ca la aceasta “comedie/drama” – cum este cotata pe site-urile de specialitate – o sa va tavaliti de ras sau o sa plangeti de durere, nu e cazul sa va faceti probleme: “Tipii simpatici” sunt asa mai mult cu numele decat cu fapta, dar, daca aveti (multa) rabdare si intelegere, veti gasi in film si cateva parti bune.