Starea de multumire a unei persoane este influentata, printre altele, si de casele in care aceasta locuieste, lucreaza, isi petrece timpul. In “Arhitectura fericirii”, aparuta la Editura Vellant, Alain de Botton discuta despre modul in care arhitectura ne poate face mai fericiti, despre case urate si case frumoase, despre creatorii lor si despre diferentele de gust care au pus intodeauna probleme arhitectilor.

Alain de Botton arata ca o cladire are o putere aproape omeneasca de a ne crea diverse stari de spirit si ca modul in care ne raportam la spiritul unei cladiri difera de la o epoca la alta, de la un arhitect la altul, de la un locuitor la altul. Fiecare persona incearca sa dea spatiului in care traieste cat mai multe din personalitatea ei, iar cladirile pe care le admira au calitati pe care persona respectiv nu le are neaparat, dar si-ar dori sa le aiba.

O cladire frumoasa inseamna un ansablu de imbinari potrivite, de proportii corecte, de materiale adecvate, nu e suficient ca doar una dintre conditii sa fie indeplinita. Autorul priveste cu un ochi cand critic, cand doar cercetator diverse constructii celebre aparute de-a lungul timpului si analizeaza sentimentele pe care le transmit vizitatorilor si de asemenea studiaza modul in care diverse obiecte dintr-o casa (scaune, mese, cesti etc.), precum si anumite cladiri in complexitatea lor au o alura “vie”, semanand fie cu oamenii, fie cu diverse alte vietuitoare. “Ceea ce cautam intr-o arhitectura nu este, pana la urma, prea departe de ceea ce cautam la un prieten. Obiectele pe care le descriem ca fiind frumoase sunt versiuni ale oamenilor pe care ii iubim”, spune de Botton.

In ceea ce ii priveste pe arhitecti, parerile acestora despre legile esteticii in ceea ce priveste o cladire nu au ajuns la un numitor comun, unii sunt de parere ca exista un singur stil vizual acceptat, altii considera ca toate sunt bune. Dar oamenii sunt diferiti, nevoile lor psihologice sunt diferite si prin urmare, cate priviri, tot atatea viziuni ale frumusetii.

Fiecare capitol al volumului este ilustrat sugestiv cu fotografii ale unor constructii reprezentative din lumea intreaga (Vila Savoye Poissy a lui Le Corbusier, casa Duckett a lui John Pardey, Catedrala din Reims, Casa Malaparte din Capri, complexul Crescent Park al lui John Nash, podul Salginatobel etc.), autorul explicand istoriile crearii acestora si analizand alegerile facute de arhitecti in definitivarea lor.

Alain de Botton considera ca, mai important decat orice, este ca o constructie sa fie ceva spectaculos, inteligent si durabil, pentru ca ridicarea ei sa fi meritat sacrificiile locului pe care se inalta: “Avem datoria sa ne asiguram ca niciuna dintre casele noastre nu va fi inferioara pamantului virgin pe care l-a inlocuit. Le-o datoram campurilor, viermilor si copacilor sacrificati pentru aceste cladiri, ce trebuie sa reprezinte promisiunea celei mai inalte si mai inteligente forme de frumusete”.