O carte buna trebuie sa te faca sa plangi, zicea cineva. Poate ca e cam mult spus, dar oricum, o carte trebuie sa declanseze in tine diverse senzatii puternice - si ar fi de dorit ca printre ele sa nu se numere si plictiseala. Un volum precum “100 de zile” al Stelei Popa reuseste sa ingrozeasca, ceea ce pentru mine a fost un semn ca nu mi-am pierdut vremea citindu-l.
“100 de zile” are trei parti (“Amintiri”, “Coridorul mortii”, “Un sfarsit e un inceput”) si e clar inca din primele pagini ca povestea nu e una comoda. Jurnalista Roberta Ciugureanu, nascuta in Transnistria si stramutata la Chisinau, nu numai ca are necazuri la locul de munca (un ziar initial neaservit comunistilor, dar care apoi a incaput pe mainile lor, iar Roberta a fost indepartata), dar nici cu viata personala nu sta grozav: logodnicul ei David a murit sau cel putin asa crede toata lumea, iar ea nu poate trece peste moartea lui si face gesturi reprobabile, tatal ei, fost director al unui liceu romanesc din Transnistria zace in inchisoare pentru ca a indraznit sa se poarte mult prea “romaneste”, mama ei, satula de greutatile de la Chisinau, si-a parasit sotul si copiii (Roberta, Catinca si Dragos) si a plecat in Italia sa-si faca un rost. Ei, si daca vi se pare ca viata Robertei e trista si complicata, o sa vedeti ca asta nu e nimic pe langa aventurile care o asteapta pe viitor!
In acest prim capitol povestea nu m-a prins prea tare. Daca, spre exemplu, pasajele legate de perioada de detentie a tatalui sunt puternice si credibile, paginile despre dragostea care ii lega pe Roberta si David sunt inutil incarcate cu detalii plate, care n-au reusit sa ma emotioneze.
In capitolele “Coridorul mortii” si “Un sfarsit e un inceput”, insa, se vede cu adevarat maiestria scrisului Stelei Popa. Felul in care stie sa expuna probleme pe care cetatenii moldoveni din strainatate le-au intampinat la sectiile de votare, protestele tinerilor care constestau rezultatele alegerilor parlamentare de la Chisinau din aprilie 2009, in urma carora comunistii luasera peste 50% dintre voturi (cinstit sau nu), atentia cu care capteaza fiecare vorba, fapta si colt de peisaj din acele zile de cosmar, indarjirea cu care infatiseaza tratamentul groaznic pe care politia l-a aplicat protestatarilor (printre care s-au numarat si Roberta cu familia ei) iti dau senzatia ca nu mai esti doar un cititor cu o carte in brate, ci ai intrat chiar tu in miezul evenimentelor. Parca auzi langa tine scandarile tinerilor care nu mai voiau sa traiasca o viata de interdictii si neajunsuri, condusa de comunisti, simti cum pietrele iti zboara pe langa urechi in drum spre castile jandarmilor si iti intra in nari mirosul miilor de lumanari aprinse simbolic pe strazi in amintirea comunismului. Nu ai cum sa nu fii afectat de tragedia familiei Robertei, si, privind mai departe, nu ai cum sa nu te gandesti cum ar fi sa traiesti intr-un sistem in care cenzura si intimidarea sunt legi si in care nu poti dansa decat asa cum iti canta “cei de sus”.
In “100 de zile” veti descoperi, pe langa o frantura importanta de istorie, si dovezi de iubire adevarata, si de prietenie pe care nimic nu o poate rupe, dar veti gasi si multa rautate gratuita, multa drama, tradari, crime si suferinte pe care cu greu le poti accepta ca fiind posibile in secolul al XXI-lea. Stela Popa a reusit sa alcatuiasca o carte consistenta, veridica si pe alocuri cutremuratoare, care te atinge chiar daca n-ai treaba cu politica si care sunt convinsa ca este cu atat mai impresionanta pentru persoanele care au trait direct acele evenimente.
Ce reprezinta cele 100 de zile? Va las sa descoperiti singuri. :) Cartea Stelei Popa poate fi comandata aici.
Despre “100 de zile” de infern
de Cristina Mitrea adaugat pe 02 - 03 - 2010
8 raspunsuri
Interesanta recenzie. Corecta si binevoitoare, felicitari. Am si eu cateva observatii, dupa o lectura care m-a amuzat pe de o parte si m-a enervat pe de alta parte. Mie personal textul - ca stil literar si construct al lantului evenimentelor - mi se pare mediocru si imatur (nu mai adaug inconsistentele logice ale unor episoade: uneori se merge intr-o directie, dar nu aflam ce au facut personajele acolo, alteori aflam detalii marcate de cochetarii inutile si descrieri tip compuneri de clasa a VI-a - aici se abuzeaza, parerea mea, de o serie de termeni inutili cum ar fi “mainile ei frumoase” in cel putin 7 locuri, “parul lui frumos”, “ochii cu gene lungi si luminosi” apar la toate personajele pozitive, grasimea si fata unsuroasa la cele negative), apoi superficialitatea si chiar rautatea cu care sunt redate unele personaje si episoade este agasanta pentru cei care stiu mai mutle despre cele intamplate: sa o luam pe Nadia (in realitate, o putem cu usurinta identifica pe celebra si adevarata eroina a evenimentelor din 7 aprilie, adica jurnalista Natalia Morar) cu care initial Roberta avea o relatie de respect si admiratie reciproca, dar care devine spre final un personaj negativ, desi nu apare pana la urma de ce si ce anume “i-a cauzat” eroinei noastre - aici razbate mai degraba o invidie adanca a Robertei fata de celebritatea Nadiei, nimic altceva, niciun argument sa se inteleaga care e resortul mental al transformarii acesteia in “spioana” si “manipulatoare”). Reiese puternic, din decrierea celor de la Impact (Eleonora Grasa, seful cel gras, sefa cea sadica cu ochii verzi), ca autoarea insasi are ceva de impartit cu acestia, o ura viscerala, in fine, mie mi-a sugerat o atitudine de complexata (social, moral uman, nu pot identifica cu precizie).
Personajul principal, Roberta (impreuna cu sora geamana pe alocuri) este construit cumva grotesc: ea este de toate - o superluptatoare pentru libertate si democratie, o super-desteapta, lidera studentilor si jurnalistilor si familiei, o super-victima (era sa moara cu sange si sange si sange de 3,4 ori, in maniere telenovelistice (scena din spital, scenele cu pierderea copiilor atat la ea cat si la Catinca, sau cea cu dragostea lui David este de un infantilism tipic peliculelor de mana a 3-a sud-americane, ca ar fi prea mult spus Sanda Brown), o super-chinuita, o principiala si super-onesta. Nici nu iti poti inchipui ca ar exista asa ceva printre noi, pamantenii. Ce fata minunata si cat ghinion (filosofarile in privinta destinului sunt, iarasi, facile si banale) Dar, ceea ce m-a amuzat cel mai teribil sunt nenumaratele scene in care se reia obsesiv ideea ca Roberta este mai ales o super-fatala dupa care toti barbatii (la gramada rai si buni, comunisti sau democrati, slabi sau grasi, tineri si batrani, buni si rai, onesti si tradatori) cad pe spate si nu o uita niciodata si o iubesc pe veci! Dar ea trece prin toate: iubire, moarte, casnicie, pierdere de sarcina, divort, impacari, despartiri - iar scenetele, crizele, revenirile se reiau ciclic, dupa acelasi scenariu, doar actorii (adica babatii si dramele) se schimba. Plicticos si fara imaginatie. Asadar, aflam si ni se repeta obsesiv ca Roberta e frumoasa, desteapta, celebra, buna, curajoasa, chinuita de oameni rai, adulata de jurnalisti si omul simplu (i.e. bietul Partac) si mai ales, iubita pana la disperare. Si de catre cei morti, si de catre cei vii, si de catre cei disparuti care, exact ca in telenovele, apar din senin (David, Dragos). Aici, indraznesc sa intuiesc o problema de personalitate a autoarei (alias S.P.), pentru ca tusa grosonala a acestor descrieri ale Robertei este o imitatie brutala si neplauzibila a tipului Cenusareasa sau Alba ca Zapada care sufera-sufera-sufera storcand lacrimi de sange-sange-sange (cu care sunt gratulati dealtfel si alti eroi pozitivi - tatal, Dragos, Catinca) si apoi se izbaveste alaturi de vreun print (potential, sunt de fapt doi). Nu lipsesc tonurile patetice, certurile intre surori si dramatismele gratuite, prost inserate si alternate in epopeea socio-istorica. O alta remarca personala este ca aproape toate femeile din carte sunt niste pseudo-scorpii: pornind de la colege, sefe, prietene, terminand cu soacrele, partial mama si chiar sora. Singura “prietena” de pe la inceput, Sanzaiana, dispare total din peisajul cotidian al Robertei, aparand numai odata cu nunta acesteia, un alt pretext pentru a se relua malitios si rautacios tema soacrei si cumnatei care sunt, bineinteles, rele si sadice (la fel, soacra Robertei este de o rautate de basm andersenian). Toate aceste scenete mi s-au parut descrise intr-un registru si intr-un limbaj saracacios si primitiv. Repetitile, expresiile fixe si redundantele sunt la tot pasul. Despre greseli de constructie a frazelor, ciudatenia cu care sunt folosite verbele nu mai insist ca prea se lungeste comentariul. Acest aspect il tratez cu indulgenta, data fiind precaritatea invatarii limbii romane in scoala, inca, in Moldova.
Intr-adevar, scena PMAN este credibila si vie - scrisa in stil reportericesc (transcriere), bazandu-se mult pe imaginile si informatiile preluate de pe site-urile de stiri din acea perioada. Dar, din pacate, nici “coridorul mortii” nu aduce nimic nou fata de temele si ideile vehiculate de presa anticomunista de atunci si de acum. Acest capitol ramane totusi singura piesa a cartii care m-a interesat atat ca si constructie cat si ca plauzibilitate. Acest din urma termen il folosesc tocmai pentru ca, asa cum a fost prezentata cartea, promitea mai degraba un documentar si mai putin o telenovela moldoveneasca. Una, dealtel, foarte subtire si neconvingatoare.
Asadar, concluzia mea este ca am cheltuit degeaba 50 de lei cumparand cartea. De aceea imi si expun parerile aici. Un soi de revolta- ma simt aproape tradat. Dar sper ca evenimentele din Moldova din aprilie sa fie tratate odata (beletristic, jurnalistic, politic) asa cum merita: cu talent (daca e literatura) sau profesionalism (daca e jurnalism sau politizare).
Succes in continuare si no offence!
Postat pe 02-03-2010 la 23:12
Multumim pentru comentariu, v-ati exprimat parerile intr-un mod pertinent, deci nu avem de ce sa ne simtim ofensati. Este opinia dumneavoastra in calitate de cititor, care are dreptul sa fie multumit sau nu de ceea ce a citit.
Postat pe 03-03-2010 la 10:57
Multumesc si eu pentru gazduirea parerilor mele. Mai vin aici. Multa inspiratie in munca deosebita pe care o faceti!
Postat pe 03-03-2010 la 11:53
Cititorul de mai sus mi-a luat aproape toate vorbele din gura cu privire la carte. Am comadat-o in urma cu 2 saptamani de la tritonic, sub acelasi impuls datorat mediatizarii agresive de care a avut parte autoarea (ceea ce nu e un lucru rau, dar din pacate nesustinut de valoarea aparitiei), fiind anuntat pe site-urile basarabene si romanesti ca este scrisa de o tanara si promitatoare jurnalista democrata, ca e despre Moldova ultimilor ani bla-bla-bla.
Nimic din toate acestea, eu care sunt basarabean va asigur ca este un fals tablou despre Moldova ultimilor ani. Cel putin foarte exagerat in ceea ce priveste atmosfera de teroare comunista permanenta. Nu e realist si nici placut cititorului mai pretentios felul in care se descriu oamenii, intamplarile, idealurile tinerilor. Dialogurile sunt la fel de exagerate (doar ca ideile sunt altele) cu cele din nuvelele si romanele publicate in URSS (in romana cu grafie chirilica) care faceau o propaganda bolsevica ridicola pentru mase. Si acolo, ca si in cartea Stelei Popa, chiaburii, intelectualii “cu doua fete”, legionarii etc. erau niste grasi burtosi, lacomi, subversivi, manipulatori, excroci, ipocriti, violatori etc. Iar omul simplu, de regula un taran rupt de foame si oropsit dar demn sau un muncitor onest, modest, cu mintea limpede si hotarat era slab, frumos, suferind, chinuit, persecutat de oameni rai, aserviti fostului regimului capitalist si exploatator. In final, toate cartile acestea de propaganda se incheiau apoteotic cu victoria celor exploatati si oropsiti (care aveau de regula un lider, un personaj principal care era Fat-Frumos sau Cosanzeana, depinde). Pentru ca ideile sa fie digerate mai usor, cititorul era invaluit cu o poveste de dragoste sau idila, la fel de trasa de par ca scenariul si fundalul politic. Am avut aceeasi senzatie de reactie negativa la propaganda (indiferent de sensul acesteia) si non-valoare artistica citind cele 100 de zile a Stelei Popa.
Nu stiu in ce redactii a lucrat autoarea, in ce grupuri s-a invartit, dar libertate era mult mai multa decat apare in roman. Omul simplu isi vedea de ale lui, jurnalistii scriau cam tot ce ii taia capul, singura problema era disproportia, revoltatoare pentru publicul tanar si vorbitor-cititor de romana, dintre rusa si romana in spatiul mediatic. Eram bombardati cu stiri, filme, reviste, carti in limba rusa. In rest, televiziunile si ziaristi scriau diverse, criticau sau laudau regimul, in functie de “mogulul” din spatele postului Tv, radio sau redactiei de ziar. Nu neg ca era cenzura, ca erau lichele, ca erau grupuri de interese politice s.a.m.d. Dar regimul Voronin nu era un regim autentic comunist in fond, era doar un regim corupt, rupt de tendintele istorice actuale vestice, si punct. Evenimentele din aprilie si schimbarile de dupa au reprezentat o speranta pentru tinerii cu vederi europene, unioniste si pro-romanesti, pentru toate generatiile care viseaza la o schimbare iar ea s-a produs in sfarsit, spre bucuria noastra, a celor care studiem in Romania si a celor care sunt emigrati au traiesc in saracie acasa. Dar asta nu da cartii autoritate literara reala, nici macar valoare sociala si politica de moment. De ce ? Pentru ca reteta dupa care e scris romanul este LA FEL de neplauzibila si fortata ca si literatura de propaganda bolsevica din anii 60-90. Faptul ca pledeaza pentru libertate si democratie in mod explicit nu este un argument al valorii. Mie imi produce reactii inverse, asemenea personaje si episoade, “construite” in laboratorul de inspiratie al unei autoare fara valoare a condeiului, cu gandire cliseistica, cu personaje ne-naturale, cu profile improbabile (Roberta este o aparitie de proportii pantagruelesti de la cap la coada, cu suferintele ei adanci, victimizarea continua si veleitatile de erou necunoscut care devine cunoscut, plus ce spunea Sebastian mai sus, mereu frumoasa, mereu suferinda, cu destin unic si glorios, mereu iubita pana la exasperarea cititorului, iar seful ei F. un vulgar-taran-nesimtit-aservit puterii comuniste - adica doi reprezentanti “rasturnati” ai luptei de clasa cu toate efectele colaterale), doritele picanterii romantice care se transforma in penibil sub un condei diletant, cele cateva zeci de expresii fixe si ticuri de condei: “rase cu pofta”, “piele fina”, “ochii ei cu gene lungi” (hi-hi), “maini moi”, “frumos - frumoase, frumos - frumoase” “conchise ea”, “puncta el” etc., adica cuvintele putine si sarace agaseaza, negasirea unor sinonime reflecta o limba romana foarte saraca, o imaginatie deficitara, un fond intelectual sau mai bine zis un bagaj cultural-literara al autoarei foarte fragil, departe de cea a autorilor moldoveni valorosi, ale caror carti pot concura oricand cu cele de calibru din literatura universala.
Concluzia mea este aproape aceeasi cu cea a celuilalt cititor: e mare pacat de subiect si raman cu speranta ca un autor talentat va sti sa il valorifice. De exemplu, carti placute, realiste, cu bagaj de cuvinte si expresii bogate, ne-propagandistice (adica propagandistice in sine prin stil si valoare) sunt, dupa parerea mea: S. Susai, Ultima casa din URSS, sau C. Cheianu - Sex&Perestroika . Partial, si cartile lui V. Ernu, desi eu personal nu-l consider foarte talentat ca scriitor. Acestia ma reprezinta ca tanar student basarabean, ma regasesc in ele, mi-au captat interesul si admiratia. Sunt carti care merita citite, raspund unor intrebari si ma regasesc in ele. Cartea Stelei Popa insa m-a dezamagit profund.
Postat pe 03-03-2010 la 15:01
[...] Guvernul, isi da seama ca e singura care ii poate tine in viata. Asta daca nu e deja prea tarziu. “100 de zile” este un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii si infrangeri, cu bucurie si deznadejde, [...]
Postat pe 04-03-2010 la 16:58
este evident ca mai sus a comentat aceeasi persoana.cata rautate.
Postat pe 25-05-2010 la 18:48
In primul rand, comentariile s-au facut de pe IP-uri diferite. In al doilea rand, daca era vorba de comentarii fara substanta, facute in scopul de a ofensa autoarea, acestea nu ar fi fost aprobate. Insa, persoanele de mai sus si-au exprimat opiniile in calitate de oameni care au citit cartea si carora nu le-a placut. Daca dvs v-a placut, nu va impiedica nimeni sa spuneti asta. Asa ca daca vreti sa ne impartasiti opinia dvs despre carte, va asteptam.
Postat pe 25-05-2010 la 19:47
O carte teribil de slaba. De la limbaj, stil, idei pana la structura, e intesata de metafore diletante, greseli de exprimare si lipsa de logica. M-a durut capul dupa ce l-am citit. Oare lucrubratiile fiecarui “talent” inchipuit merita asa atentie? Se pare ca valorile literare nu mai au valoare …in schimb cele “promotionale” sunt date la maxim. M-a dezamagit si Tritonic promovand asa ceva pe post de carte importanta. Iar momentul 7 aprilie este umilit de-a deptul de o asemenea scriitura.
Postat pe 24-07-2010 la 01:44
Adauga un comentariu