O carte buna trebuie sa te faca sa plangi, zicea cineva. Poate ca e cam mult spus, dar oricum, o carte trebuie sa declanseze in tine diverse senzatii puternice – si ar fi de dorit ca printre ele sa nu se numere si plictiseala. Un volum precum “100 de zile” al Stelei Popa reuseste sa ingrozeasca, ceea ce pentru mine a fost un semn ca nu mi-am pierdut vremea citindu-l.

“100 de zile” are trei parti (“Amintiri”, “Coridorul mortii”, “Un sfarsit e un inceput”) si e clar inca din primele pagini ca povestea nu e una comoda. Jurnalista Roberta Ciugureanu, nascuta in Transnistria si stramutata la Chisinau, nu numai ca are necazuri la locul de munca (un ziar initial neaservit comunistilor, dar care apoi a incaput pe mainile lor, iar Roberta a fost indepartata), dar nici cu viata personala nu sta grozav: logodnicul ei David a murit sau cel putin asa crede toata lumea, iar ea nu poate trece peste moartea lui si face gesturi reprobabile, tatal ei, fost director al unui liceu romanesc din Transnistria zace in inchisoare pentru ca a indraznit sa se poarte mult prea “romaneste”, mama ei, satula de greutatile de la Chisinau, si-a parasit sotul si copiii (Roberta, Catinca si Dragos) si a plecat in Italia sa-si faca un rost. Ei, si daca vi se pare ca viata Robertei e trista si complicata, o sa vedeti ca asta nu e nimic pe langa aventurile care o asteapta pe viitor!
In acest prim capitol povestea nu m-a prins prea tare. Daca, spre exemplu, pasajele legate de perioada de detentie a tatalui sunt puternice si credibile, paginile despre dragostea care ii lega pe Roberta si David sunt inutil incarcate cu detalii plate, care n-au reusit sa ma emotioneze.

In capitolele “Coridorul mortii” si “Un sfarsit e un inceput”, insa, se vede cu adevarat maiestria scrisului Stelei Popa. Felul in care stie sa expuna probleme pe care cetatenii moldoveni din strainatate le-au intampinat la sectiile de votare, protestele tinerilor care constestau rezultatele alegerilor parlamentare de la Chisinau din aprilie 2009, in urma carora comunistii luasera peste 50% dintre voturi (cinstit sau nu), atentia cu care capteaza fiecare vorba, fapta si colt de peisaj din acele zile de cosmar, indarjirea cu care infatiseaza tratamentul groaznic pe care politia l-a aplicat protestatarilor (printre care s-au numarat si Roberta cu familia ei) iti dau senzatia ca nu mai esti doar un cititor cu o carte in brate, ci ai intrat chiar tu in miezul evenimentelor. Parca auzi langa tine scandarile tinerilor care nu mai voiau sa traiasca o viata de interdictii si neajunsuri, condusa de comunisti, simti cum pietrele iti zboara pe langa urechi in drum spre castile jandarmilor si iti intra in nari mirosul miilor de lumanari aprinse simbolic pe strazi in amintirea comunismului. Nu ai cum sa nu fii afectat de tragedia familiei Robertei, si, privind mai departe, nu ai cum sa nu te gandesti cum ar fi sa traiesti intr-un sistem in care cenzura si intimidarea sunt legi si in care nu poti dansa decat asa cum iti canta “cei de sus”.

In “100 de zile” veti descoperi, pe langa o frantura importanta de istorie, si dovezi de iubire adevarata, si de prietenie pe care nimic nu o poate rupe, dar veti gasi si multa rautate gratuita, multa drama, tradari, crime si suferinte pe care cu greu le poti accepta ca fiind posibile in secolul al XXI-lea. Stela Popa a reusit sa alcatuiasca o carte consistenta, veridica si pe alocuri cutremuratoare, care te atinge chiar daca n-ai treaba cu politica si care sunt convinsa ca este cu atat mai impresionanta pentru persoanele care au trait direct acele evenimente.

Ce reprezinta cele 100 de zile? Va las sa descoperiti singuri. Cartea Stelei Popa poate fi comandata aici.