Cu mare intarziere vreau sa va spun cateva cuvinte despre concertul pe care Tudor Gheorghe l-a avut pe 6 martie, la Sala Palatului din capitala. Artistul a tinut ca ultimul concert din seria “Iarna – Primavara simfonic” sa aiba loc in Bucuresti pentru ca “Bucurestiul este ultimul oras din tara care se bucura cand ninge”.

“Ninge brusc, in trei dimensiuni,
Ninge cu miros de lujer pur,
Ninge dureros si luminos,
Ninge clinchetire imprejur”

Cam asa ningea si pe 6 martie, deci stia dumnealui ce stia. Insotit de Corul si Orchestra Filarmonicii din Craiova, Tudor Gheorghe ne-a trecut pentru aproximativ doua ore prin albumele “Iarna simfonic” si “Primavara simfonic”, atacand si piese reci cu zapezi, sarbatori si “leru-i ler”, precum “Sufletele fostilor zidari”, “Colidul celui fara tara” sau “Iarna”, dar punand accentul pe piesele de speranta si renastere ale primaverii, gen “Noapte de primavara”, “Dona Clara”, “Valtul rozelor”, “Lumina lina”, “Primavara mea” si hiturile, cum a glumit maestrul, “Salcamii” si “Dorul calator”.

Considerand ca bucuresteanul mai are nevoie si de poezie in viata lui, ne-a recitat “Dupa melci” de Ion Barbu, poezie pe care o mai folosea si in spectacolele de dinainte de ’89, cand era luat la intrebari constant de catre “tovarasi” – care, din fericire, nu aveau net ca sa-l caute pe Ion Barbu si sa isi dea seama ca poetul matematician avea si simpatii legionare. :)) Ce voiam eu sa spun e ca, desi m-am mai intalnit cu poezia respectiva de-a lungul timpului, niciodata nu am avut rabdare sa-i vad sau sa-i caut sensul, dar Tudor Gheorghe a recitat-o asa de captivant si cu suflet, ca nu aveai cum sa nu asculti fiecare cuvant si sa nu te lasi impresionat de povestea “melcului natang”. Asta e un lucru care imi place foarte mult la domnul artist, si anume ca traieste sincer pe scena, fie ca e vorba de sentimente de bucurie, de tristete sau de nostalgie.

Comunicarea cu publicul a fost la inaltime, ca de obiei, cand esti la un concert de-al lui Tudor Gheorghe e ca si cum te-ai aseza la gura sobei si ai asculta povesti spuse de un vechi prieten, dintre care unele sunt vorbite, iar altele cantate. Acum a facut glume pe seama nenorocului romanilor si norocului strainilor (“Cum ai trecut granita, constati ca aia toti au gasit la trifoi cu patru foi, numai la ei creste… La noi, ori suntem inconstienti, il taiem ca romanii si-l dam la vaci, ca ne sta in caracter, ori Dumnezeu a zis, bai, ia, dati-le cu doua. Cum se cheama, doi foi, bifoi… doar bifoi si trifoi, asta cu patru foi, nu. Si eu nu cred ca meritam sa stam asa numai la bi. Dar mai stii?”), ne-a istorisit cum, dupa un concert in Canada, n-a avut unde sa se duca sa manance, pentru ca totul era inchis la 22.00 (si i s-a raspuns: “Pai, nea Tudore, noi muncim aici!” :)) ), ne-a adus si o sticla de bere din Portugalia pe care a tinut sa ne arate ca scrie “Super Bock” – orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare, desigur – si ne-a mai povestit si cum a refuzat sa ramana la inaugurarea partiei de la Gura Humorului, motivand ca nu schiaza prea bine, si, cum la baza partiei erau doua statui de gheata, dintre care una cu Elena Udrea, s-a gandit sa nu intre in ea si s-o sparga: “Va imaginati ce ar fi scris apoi ziarele…” a incheiat maestrul, lasand puncte de suspensie, in hohotele celor din sala. Sigur ca ne imaginam: “Tudor Gheorghe a spart-o pe Elena Udrea”. :))

Foto: Dorel Melinte

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/TG Iarna/]