Am vrut sa fiu prezenta cand s-a lansat volumul “Urechile pisicii Olga”, dar diversi factori m-au impiedicat sa ajung, iar acum, ca mi-a picat in mana cartea, imi pare si mai rau ca nu am fost acolo pentru ca mi-ar fi placut tare mult sa o cunosc pe autoare. Sigur, pe cat poti sa “cunosti” un om dupa cateva minute in care il vezi si il auzi vorbind.

Ce-am cu autoarea? Pai, mi-a placut asa de mult cartea ei incat as fi vrut sa o vad in carne si oase pe cea care a scris-o si sa vad daca exista vreo posibilitate ca pisica Olga sa aiba si ceva din autoarea insasi. E adevarat, nu multi scriitori recunosc ca vreun personaj din cartile lor ar avea vreo tangenta cu ei insisi, ci ii lasa pe cititori si pe critici sa-si sparga capetele in aflarea raspunsului. Oricum, asta conteaza mai putin. Oana Dusmanescu, pentru ca despre ea este vorba, e o ziarista sportiva care, scriind aceasta carte, a dovedit ca e mai mult de atat. Probabil ca pentru unii n-a fost o surpriza, dar eu nu ii citisem pana acum decat articolele din sport.

“Urechile pisicii Olga” te poarta pe parcursul a 140 de pagini prin mintea unei Felis silvestris catus, care fuge de acasa si calatoreste prin lume de nebuna, analizandu-se, intre timp, pe cat de obiectiv e in stare. Olga intoarce pe toate partile relatia pe care o are cu Motanul – un cotoi ordinar fara nume, maniere sau vreo dorinta de a se aseza la casa lui (dar ingrozitor de atragator pentru ea), pe care se pare ca-l iubeste, desi isi da seama ca respectivul doar se distreaza cu ea – si se apleaca atenta asupra unor probleme complicate precum iubirea, existenta lui Dumnezeu, minciunile, secretele, prietenia, moartea sau forta de a te indeparta de lucrurile care iti fac rau si de a sti sa le pastrezi pe cele bune.

In calatoria ei, Olga intalneste diverse animale, mai bune sau mai rele si traieste tot felul de intamplari, mai frumoase sau mai triste. Dar toti cei care ii ies in drum si toate situatiile prin care trece ii sunt de folos intr-un fel sau altul, ajutand-o sa se descopere pe sine si sa ajunga la niste concluzii solide in legatura cu existenta ei. Olga ar putea fi oricare dintre noi, in drumul spre cunoasterea proprie si a celor din jur, spre acceptarea anumitor lucruri si spre inlaturarea altora. In orice caz, calatoria, si cea exterioara, dar si cea interioara, se dovedeste o experienta necesara pentru pisica noastra cu urechi cam prea lungi, pentru ca, la capatul ei, ajunge mai inteleapta si mai matura.

Nu va asteptati ca volumul sa aiba un ton grav si academic, dimpotriva, naturaletea predomina, iar reflectiile destepte ale pisicii si felul in care observa si descrie lumea sunt delicioase. Monologul ei interior este cand de o seriozitate care te face si pe tine sa reflectezi, cand de o solemnitate amuzanta (daca pot sa alatur acesti doi termeni!), care pe mine una m-a cucerit.

Cartea se gaseste de cumparat aici.