De fiecare data cand un volum sau un film sunt laudate de toata lumea, prima mea reactie este sa resping aceste pareri si sa incerc gasirea nodului in papura. Nu stiu daca e o atitudine buna, dar asa am tendinta sa procedez si asa am facut si cu romanul “Deadline” al Adinei Rosetti.

Numai ca, dupa primul capitol, eram deja cucerita de stilul autoarei, care ne introdusese intr-o poveste trista, construita dupa un caz real: moartea unei tinere angajate a unei companii multinationale, care fusese rapusa de prea multa munca. Ulterior, o a doua poveste a fost inserata, si anume aceea a unui artist pop care isi ducea viata in ghena blocului in care locuise fata si care era capabil sa vada fantoma decedatei.

Dar, pe langa cele doua personaje in jurul carora este tesut romanul, autoarea ii pune sub lupa si ii studiaza atenta pe cei doi barbati situati antagonic, unul care voia sa sa declanseze o mica revolutie, pentru ca moartea tinerei sa fie un semnal de alarma pentru tanara generatie, iar celalalt care incerca sa traga perdeaua peste cazul mediatic care ar fi putut sa distruga imaginea companiei in care fata lucrase si in care el avea un post cheie. De-a lungul evenimentelor, ambii barbati incep sa isi analizeze vietile – care pana atunci pareau in regula, dar care fusesera date peste cap odata cu decesul neasteptat.

Mai mult decat o poveste dupa doua cazuri reale, “Deadline” este un roman foarte bine ancorat in realitate si, in cea mai mare masura, un roman al prezentului. Chiar daca actiunea face incursiuni in trecutul tarii de dinainte de ’89, amintindu-ne de absurditatile liderului comunist sau de teama permanenta de a fi “turnat”, prezentul este cel care troneaza peste toate, cu elemente precum blogurile, site-urile de socializare, dorinta de a avea o cariera cat mai infloritoare in defavoarea vietii personale.

Parcurgerea romanului iti creeaza stari sufletesti intunecate, declansate de moartea prematura a angajatei de la multinationala sau de introspectiile sefului ei, care incearca sa se dezvinovateasca in propriii ochi, cat si in fata constiintei lui, reprezentata de fosta iubita, dar si stari mai luminoase, generate de conflictul dintre artistul din ghena si lumanareasa de la biserica din vecinatate (care zbura uneori pe o coada de matura) sau de aventurile motanului fugit din casa in care locuise cu stapana lui pana ce aceasta murise din cauza stresului.

Dupa ce intamplarile din roman se succed febril, finalul reuseste sa puna ordine in vietile tuturor. Sentimentele de angoasa, deprimare si neputinta care ti se nasc pe parcursul lecturii se transforma pe masura ce inaintezi spre final in seninatate, personajele gasindu-si in cele din urma raspunsurile pe care le cautau, linistea pe care si-o doreau sau gloria de care nu avusesesera parte.

Desi cuvantul poate parea vag, cred ca e cel mai corect sa spun ca Adina Rosetti scrie frumos. Construieste cu ingeniozitate, cu precizie si siguranta, te captiveaza si te stapaneste, iti arata clar ca ai in maini lucrarea unui autor care stie ce vrea sa spuna si cum sa spuna. Pe scurt, pentru un volum de debut, “Deadline” este mult prea bun. Romanul a fost editat de Curtea Veche si poate fi comandat aici.