Volumul “Marturisesc ca am trait” de Pablo Neruda, aparut la Editura Vellant, este o autobiografie selectiva a poetului chilian laureat cu Nobel, pe care Gabriel Garcia Marquez l-a numit: “cel mai mare poet al secolului al XX-lea, in orice limba”.

In acest volum, Pablo Neruda, pe numele adevarat Neftali Ricardo Reyes Basoalto, povesteste despre cele mai importante momente ale vietii sale, uneori cu simplitate, ca intr-un jurnal, alteori trecand la adevarate pagini de literatura. Neruda nu face mare caz de intamplarile prin care a trecut, desi viata i-a fost de multe ori pusa in pericol din cauza convingerilor sale politice. Cu toate acestea, amintirile lui curg linistite, ca si cum n-ar fi fost mare lucru nici sa fie amenitat cu moartea, nici sa fie exilat si haituit timp de mai multi ani, nici sa aiba o activitate diplomatica plina de incercari, nici sa fie considerat unul dintre cei mai mari poeti ai lumii.

Insa de sub aceasta liniste transpare extrem de clar existenta sinuoasa a celui care a crescut intr-un mediu dur, a carui amintire intensa din copilarie este ploaia, care si-a inceput lunga activitate consulara in Birmania (in Rangoon, mai exact) si a continuat in alte state din Asia, Europa si America de Sud, a carui poezie a fost scrisa de-a lungul intregii lumi si citita (si apreciata) atat in cercuri savante, cat si printre oameni fara scoala.

Aflam din randurile lui Neruda si care a fost motivul schimbarii numelui (tatal lui nu privea cu ingaduinta activitatea sa literara), si ca atunci cand a inceput exilul sau, in drumul spre iesirea din tara a fost ajutat de diverse personaje uimitoare, precum si ca atunci cand s-a zvonit ca o sa ia Premiul Nobel s-a baricadat in casa impreuna cu sotia pentru ca nu stia ce sa le raspunda ziaristilor care ii dadeau tarcoale. De asemenea, chilianul vorbeste in memoriile sale si despre tarile prin care a avut ocazia sa calatoreasca – dedicand si cateva pasaje Romaniei, unde i-a cunoscut pe poetii Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc si Radu Boureanu -, despre diverse personalitati ale culturii pe care a avut ocazia sa le intalneasca si pe unele chiar sa si le apropie (Federico Garcia Lorca, Paul Eluard, Pablo Picasso, Ilya Ehrenburg, Gabriela Mistral etc), dar si despre detractorii sai, pe care a preferat sa ii ignore si sa ii lase cu ale lor. Insa amintirile poetului, impletite cu ale diplomatului, fac referire si la personaje politice importante si la fapte care au marcat istoria, precum Razboiul Civil din Spania, Al Doilea Razboi Mondial sau schimbarile de regim din Chile.

Peste toate acestea, insa, razbat dragostea de tara a lui Pablo Neruda si setea de creatie, de poezie (scrisa numai cu cerneala verde) inspirata din frumusetile naturale, din sentimentele sale, din durerile poporului sau din nedreptatile traite de cei dragi: “Poezia, atingand limite incredibile, e un privilegiu al epocii noastre, printre razboaie, revolutii si miscari sociale. Omul a descoperit-o, ranind ori ranit, singur sau in mijlocul multimii.” (Pablo Neruda – “Marturisesc ca am trait”)

Cartea “Marturisesc ca am trait”, prezentata si in cadrul Targului Gaudeamus, va fi lansata pe 16 decembrie, ora 18.30, in Libraria Carturesti, de catre Editura Vellant si Ambasada statului Chile in Romania. Lansarea va include lectura publica, proiectie de fotografii si povesti despre viata lui Pablo Neruda. Despre cartea şi destinul poetului chilian vor spune cateva cuvinte traducatoarea Luminita Voina-Raut, Consulul Ambasadei Chile in Romania, Iván Véjar, ambasadorul Romaniei in Columbia in perioada 2006-2010, Maria Sipos, si directorul editorial Vellant, Simona Rauta.