“Besides being a guitar player, I’m a big fan of the guitar. I love that damn instrument.” (Steve Vai) Nu cred sa fi existat persoana adunata miercuri seara, 8 Decembrie 2010, in Sala Polivalenta, care sa nu fi realizat inca de la primele vibratii ale corzilor ca Vai divinizeaza acest instrument. FLO si EVO, cele doua chitare custom ale maestrului, impreuna cu Evolution Tempo Orchestra dirijata de George Natsis au umplut sala, parca neicapatoare, cu ceea ce as putea denumi “muzica sferelor”. Ei au transpus in realitate vechiul mit al muzicii sferelor despre care se spunea ca exista, fara a putea fi auzita.

Paralela dintre muzica lui Vai si conceptulul filozofic al lui Pitagora poate parea putin deplasata, dar spectrul de sunete halucinante, imposibile, situate in vecinatatea fantasticului parca au avut – in inchipuirea mea – aceleasi proprietati ondulatorii cu lumina stelelor, asemuindu-se cu sunetele bizare emise de pulsatiile planetelor zguduite de vanturile solare. Repet: in inchipuirea mea!

Show-ul a fost dedicat lui John Lenon. In acea zi se implineau 30 de ani de la asasinarea celui care a revolutionat muzica rock. Probabil o sa fiu in asentimetul majoritatii cand o sa spun ca sonorizarea a fost la inaltime, exceptand mica problema din timpul piesei “For the love of God”, problema peste care chitaristul a trecut usor, facand haz de necaz in stil caracteristic. De apreciat si publicul care, deja obisnuit cu scapari de acest gen, frecvente pe meleagurile mioritice, l-a incurajat prin aplauze sustinute.

Aceasta atitudine relaxata a prezidat intreaga seara. Si din cate am vazut, citit si auzit putine sunt momentele in care artistul nu este bine dispus si comunicativ. Putini sunt artistii – si aceia probabil sunt cei cu adevarat valorosi – care nu arboreaza o atitudine de superioritate care sa le cimenteze statutul de vedeta. Steve Vai m-a cucerit prin felul sau nepretentios de a fi. A multumit de multe ori publicului pentru caldura cu care l-a intampinat, a bisat si a treia oara, desi nu stiu daca in contract era stipulat asa sau nu, a aplaudat tinerii alaturi de care a cantat si a dialogat cu publicul.

Un moment cat se poate de savuros a fost cel de-al treilea bis, interpretararea piesei “For the Love of God” pentru a doua oara in acea seara. Vai a punctat momentul printr-o mostra de umor negru, declarand: “I don’t care how many times I play this song. I think I’ll play it even at my funerals”. Printre piesele prezentate pe 8 decembrie la Bucuresti s-au numarat si “The God Eaters”, “Lotus Feet”, “Salamanders in the Sun” si “Liberty”.

“Steve Vai plays with hands of ten guitarists and with a soul of a thousand”. Nu stiu cine este cel care a exprimat in doar cateva cuvinte cat altii intr-o suta, dar nu cred ca ar fi putut gasi un enunt mai cuprinzator de atat.

Sa nu uitam de artistii care au cantat in deschidere, Proconsul, George Baicea Band si Magnetofono. De asemenea, trebuie mentionati si tinerii membri componenti ai Evolution Tempo Orchestra. Cu totii au avut o prestatie demna de marele chitarist si au contribuit, fiecare in felul sau, la crearea atmosferei electrice din acea seara.

Felicitari organizatorilor, InMusica Events si Cramps Music! Ii mai asteptam si cu alte asemenea proiecte de nisa.

Foto: Gabriel Olteanu

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Steve Vai/]