“Strada Fictiunii”, noua colectie de la Editura Allfa, include titluri asezate frumos in trei categorii, si anume Clasic, Contemporan si Bestseller. Cum site-ul nostru este (cu mandrie!) partener in promovarea acestei colectii, ne-au parvenit deja primele titluri, pe care sa le citim, sa le disecam si sa va spunem si voua ce parere ne-au facut.

Astfel, o sa incep eu prin a va spune cateva lucruri despre volumul “Dezghetul” de A.D. Miller, din categoria Bestseller. Volumul a aparut anul acesta si este chiar romanul de debut al lui Miller, nimeni altul decat editorul pentru Marea Britanie al publicatiei The Economist. Romanul, care isi are radacinile in perioada petrecuta de Miller in calitate de corespondent la Moscova (2004-2007), face un portret al Rusiei de astazi si in special al capitalei sale de gheata, vazute prin ochii avocatului englez Nicholas Platt. In varsta de 38 de ani, acesta lucreaza la o firma care face legatura intre bancile occidentale si societatile rusesti care vor sa contracteze imprumuturi, invatand pe propria piele ca in Rusia “nu exista povesti de afaceri. Si nu exista povesti despre politica. Si nici povesti de dragoste. Numai povesti cu crime.” Chiar de la inceputul romanului, care ne face cunostinta cu un “ghiocel” (cadavru iesit la iveala la topirea zapezii) ne dam seama de felul in care se rezolva afacerile moscovite, romanul incheindu-se circular, cu aceeasi imagine.

Nicholas, aflat in prezent la Londra, isi concepe romanul ca pe o lunga scrisoare adresata viitoarei sale sotii, careia decide sa ii povesteasca despre perioada lui ruseasca. Ascunse mult timp, faptele petrecute acolo nu sunt deloc placate auzului si nu il pun intr-o lumina deloc prielnica pe viitorul mire. Daca ar fi sa ghicim, cel mai probabil este ca aceea care ar trebui sa-i devina sotie nu va putea trece peste nou-descoperita fata a alesului ei, din povestirea lui reusind sa intuim cumva atat dezamagirea pe care ar simti-o ea, cat si faptul ca el se asteapta cumva sa fie parasit dupa aflarea acestor detalii din trecut.

Dar ce facuse Nick atat de rau? Putem spune ca la inceput fusese ignorant si tras pe sfoara, apoi se lasase in voia intamplarilor, fara sa faca nici cel mai mic efort de a opri desfasurarea lor, desi ii devenise clar ca directia e una gresita, imorala, nedreapta. Dupa ce cunoscuse la metrou doua surori, Masa si Katia, si incepuse o relatie cu prima dintre ele, Nicholas (caruia fetele si vecinul sau care vorbea numai in proverbe ii spuneau Nikolai sau Kolia, iar amicul sau Steve il numea Nick) traise cele mai frumoase momente din viata lui, care ii creaseara impresia unei fericiri de multa vreme asteptate. Intalnirea cu Tatiana Vladimirovna, matusa celor doua, o doamna in varsta care traise nenorocirile regimului stalinist, ii crease o stare si mai buna, intr-o Moscova dominata de frig, zapezi nesfarsite, coruptie, gangsteri, parteneri de afaceri dubiosi, taximetristi beti, femei dornice de inavutire si multe alte neajunsuri. Si la munca lucrurile pareau sa mearga bine, noua afacere de intermediere a unor imprumuturi pentru o companie din industria petrolului aratand foarte profitabila.

Dar iluzia fericirii se crapa treptat, ca un vas sensibil in care a fost turnat un lichid fierbinte, pana se face tandari: afacerea de la munca se duce de rapa, scotand la iveala o inselatorie de proportii, iar relatia cu Masa, Katia si Tatiana Vladimirovna ia o turnura sinistra. Nick intelege pe masura ce faptele curg ca iubita nu a facut decat sa il foloseasca pentru o escrocherie imobiliara, pusa la cale impreuna cu sora ei (care de fapt ii era verisoara sau poate nici macar ruda), iar batrana doamna nu este matusa lor, ci o victima care a avut incredere in toata lumea si prin urmare a pierdut tot ce a avut – poate chiar si viata.

Foarte placut este felul in care Miller povesteste intamplarile personajelor sale si in care descrie, cu o mare pasiune pentru detalii, mediul inconjurator, oamenii si atmosfera. Aproape ca poti sa simti frigul care bantuia Moscova in toiul iernii sau caldura din apartamentele supraincalzite, poti sa vezi imbracamintea vulgara si raceala din ochii femeilor care nu doresc decat sa parvina, poti sa simti aerul apasator al cluburilor pline cu mafioti cu figuri ciudate, flancati de numeroasele lor amante sau al metrourilor pline cu betivi si cersetori si, in general, poti sa-ti faci o idee foarte buna despre un oras in care nici macar rusilor nu le place sa traiasca. Insa, in contrast cu decadenta orasului, autorul are grija sa ne prezinte (in capitolul in care Nick isi construieste cea mai vie si placuta amintire din Rusia) si frumusetea tarii si inocenta ramasa, cu mosiile in care aerul este inca neprihanit si in care linistea si peisajele de vis domina tabloul.

Surprinzatoare pentru mine nu sunt neaparat povestirile lui Nicholas, cat faptul ca, desi a fost partas la o fapta abominabila, nu pare sa se simta vinovat si nici nu isi cere scuze pentru purtarea lui. El nu regreta nici ca nu a luat atitudine, nici ca a fost tradat, nici ca a tradat la randul sau si nici ca marturisirea lui ar putea sa-i aduca despartirea de cea care ar fi trebuit sa-i devina sotie si careia ii povesteste toate acestea. In final, singurul lucru pe care il regreta este perioada ruseasca: “Mi-e dor de toasturi si de zapada. Mi-e dor de neoanele de pe Bulvar, vazute din viteza masinii in miez de noapte. Mi-e dor de Masa. Mi-e dor de Moscova”.