Legendele au aprins mereu imaginatia oamenilor si la fel s-a intamplat si cu mitul Golemului, fiinta cu chip asemanator omului, dar creata din materie fara de viata. O noua trecere pe Strada Fictiunii de la Editura Allfa ne apropie de aceasta legenda, conducandu-ne in Praga secolului al XVI-lea, cu ajutorul fascinantului roman al lui Marek Halter, “Cabalistul din Praga”.

Am zis fascinant pentru ca acesta este unul dintre cuvintele prin care poate fi caracterizat cel mai bine un roman in care realitatea istorica se impleteste cu misticismul, sub pana unui scriitor talentat, care stie nu doar sa trezeasca interesul spre lectura, ci sa si invite cititorii sa priveasca legendele cu o minte deschisa si sa se lase atrasi de posibilitatea intamplarii unor evenimente incredibile la prima vedere. “Cabalistul din Praga” este si un roman in care Binele si Raul se confrunta constant, un roman despre demonii care ne bantuie pe fiecare dintre noi si care iau forme si chipuri miraculoase, un roman despre credinta si purerea acesteia.

Volumul este conceput ca o poveste spusa de spiritul lui David Gans, unul dintre discipolii MaHaRaL-ului din Praga sfarsitului de secol XVI, rabinul Loew. Filosof si intelept al Talmudului, dar si cabalist, Judah Loew ben Bezalel este o figura care a existat in realitate, statuia lui tronand si astazi in oras. Halter il descrie ca pe un adevarat maestru si invatator al Cuvantului Domnului, un om respectat, apreciat si urmat cu onoare de catre discipoli.

Povestea se intinde pe parcursul a mai bine de 26 de ani, timp in care asistam la tot felul de intamplari interesante, desfasurate in principal in cartierul evreiesc din Praga. Una dintre aceste intamplari este promisiunea facuta de Isaac, ginerele lui Loew si de prietenul sau Iacob, cum ca peste ani, dupa ce copiii lor (care inca nu se nascusera) vor creste, se vor incuscri. Promisiunea pare un act nebunesc pentru toti, mai putin pentru cei doi. Insa cand copiii – fata lui Isaac, Eva si fiul lui Iacob, Isaia – sunt suficient de mari pentru a se casatori, se va dovedi ca promisiunea nu a facut decat sa le otraveasca viata celor doi tineri. Eva, care primise de la profesorul ei David o educatie similara cu a unui barbat, nu poate sa se rezume la rolul de sotie supusa, simtind ca destinul ei este altul, in timp ce Isaia, crescut de tatal sau intr-un spirit auster, va primi ca un soc anularea nuntii si se va revolta in cele din urma impotriva celor care au facut sinistra promisiune.

Pe de alta parte, orasul in sine are si el povestea lui (imparatii se schimba, ciuma le da vietile tuturor peste cap, evreii si crestinii sunt intr-un permanent razboi etc), iar locuitorii evrei ajung la concluzia ca este nevoie de cineva care sa le apere interesele. Conduse chiar de Eva, nepoata MaHaRaL-ului, multimile cer aparitia unui Golem pentru a-i apara de furia crestinilor, ale caror atacuri se inmulteau treptat. Inteleptul construieste atunci un Golem din malul adunat din Vltava si ii da viata cu ajutorul puterii venite de la Dumnezeu. Insa, pentru ca oamenii nu se pot multumi niciodata cu putin, Golemul este transformat curand dintr-o arma a pacii intr-un fel de sclav aflat la cheremul societatii si intr-un element care genereaza profituri materiale. Eva este singura care avertizeaza asupra faptului ca Golemul este nefericit in aceasta postura, dar abia cand acesta se va revolta si va distruge totul in jurul lui vor intelege si ceilalti ca aceasta creatura nu era un simplu morman de mal, ci avea sentimente si discernamant. Odata cu distrugerea Golemului, orasul cade din nou prada atacurilor, iar maestrul se schimba si el pentru totdeauna.

David Gans, cel care povesteste toate acestea, nu este nici el scutit de necazuri, chinul unei iubiri imposibile pentru Eva macinandu-l aproape toata viata, iar contradictiile existentei lui supunandu-l la introspectii dureroase si la unele fapte pe care le regreta. Insa are parte si de situatii care il ajuta sa creasca intelelectual, atat prin invatamintele primite de la rabinul Loew, cat si in urma contactului pe care il ia cu oamenii de stiinta ai vremii, printre care Galileo Galilei si Tycho Brahe. Astfel, el nu este doar un observator al celor apropiati si al orasului sau, ci si al schimbarilor si evolutiei lumii intregi.

Lumea misticismului si formele pe care le capata acesta, legenda Golemului, razboaiele cu caracter religios, iubirea impusa de altii si iubirea pura, atmosfera de realism imbinata cu cea de fantastic fac din romanul lui Marek Halter o adevarata si incantatoare calatorie in vechea lume a evreilor, dar si in taramul imaginatiei, unde fiecare dintre noi ar trebui sa isi gaseasca, macar din cand in cand, sursa de magie.