Numit de critici “un Raymond Chandler roman” (Ovid S. Crohmalniceanu) sau “un San Antonio dambovitean” (Octavian Andronic), autorul de romane politiste George Arion a revenit in aceasta primavara cu un nou volum din seria Andrei Mladin, “Fortareata nebunilor”, aparut la Crime Scene Publishing si lansat chiar de ziua autorului.


In acest volum, dedicat de George Arion varului sau Radu Motas, “sinucis” in anul 1976, il intalnim pe jurnalistul Andrei Mladin de la Flacara pe urmele unei societati secrete pe nume Athanaric (nume provenit de la o capetenie a vizigotilor care au navalit pe teritoriul tarii noastre si care se pare ca au fost detinatorii tezaurului de la Pietroasa, cunoscut sub numele de Closca cu puii de aur), care se ocupa de controlul mintii umane, facand experimente pe subiecti din diverse domenii, considerati indezirabili. Cu alte cuvinte, in “sanatoriul alb” intrai sanatos si ieseai bolnav.

Infiltrandu-se el insusi intr-un sanatoriu pentru a afla mai multe despre moartea suspecta a unui tanar student care la randul sau fusese internat si torturat, si fara a sti cine ii este prieten si cine este turnator, Mladin are parte de intamplari de neconceput de care isi aminteste ulterior, dupa moartea lui Matei Clarin, un magnat a carui mostenire era ravnita de mult prea multe persoane pentru a-l lasa in viata mai mult decat era necesar. Dupa cum vom afla pe parcurs, Clarin insusi facea parte din Athanaric, grupare ce exista din vremuri stravechi, dar sub nume diferite. Insusi poetul nostru national ar fi fost urmarit de aceasta societate (reprezentata in cazul lui de Franz Lachman, stramosul unui amic de-ai lui Mladin), care in cele din urma i-a influentat – si grabit – sfarsitul.

Insa cu cat cercetarile despre controlul mintii se adancesc, cu atat mai multe usi li se inchid in nas jurnalistului si colegilor sai, ba chiar redactia este vandalizata in semn de avertizare. Pentru binele tuturor, unele lucruri trebuie tacute sub tacere, iar cauzele nobile precum aflarea adevarului sau instaurarea dreptatii trebuie ingropate si uitate: “Nu exista clinici unde se fac experimente pe creierul oamenilor. Nu exista specialisti care calca juramantul lui Hippocrat si se preteaza la astfel de cercetari de o cruzime inimaginabila, chipurile cu scopul de a afla mai multe despre cine suntem si ce cautam in prapadita asta de lume. Totul a fost o idee fantasmagorica a unui ziarist care a stat la ticniti.”

“Fortareata nebunilor” cucereste atat prin fluenta, prin umorul si ironia prezente in aproape fiecare pagina, cat si prin dialogurile firesti purtate intre personaje. Analizele pe care psihologul i le face lui Mladin, cat si analizele pe care si le face el insusi, coroborate cu aventurile profesionale, dar si amoroase (nu va inchipuiti cine stie ce pasaje puternic erotice, pentru ca in fapt sunt foarte subtile si delicate) se constituie in pagini frumos scrise, care alcatuiesc un portret complex al jurnalistului. Cu toate ca traieste intr-o lume plina de nenorociri si a vazut si trait tot felul de lucruri, el incearca sa nu fie cuprins de intuneric – mai ales ca se simte permanent urmarit de raufacatori in costume negre -, ci sa isi reverse peste tot si toate umorul si sa se lase sfatuit si protejat de amica lui imaginara: “Pythia a avut, ca intotdeauna, dreptate.”

Desi m-am pomenit de multe ori zambind, ba chiar unul dintre pasajele cartii m-a facut sa nu ma pot opri din ras timp de vreo cinci minute, mesajul cartii lui George Arion este unul grav: o mana de oameni din umbra controleaza mintile celor multi. Insa autorul imbraca toate intamplarile, chiar si pe cele negative, intr-o mantie fina de amuzament. Din randurile cartii se desprind in repetate randuri nostalgia personajului principal (sau poate chiar a autorului insusi) dupa anumite lucruri si situatii trecute si regretele pe care le resimte: “Vocile pe care le auzi aici sunt ale lui Charles Trenet, Yves Montand, Aznavour, Brel, Adamo. Niste “expirati”, in ochii generatiei cu mult cas la gura si cu piercinguri in cele mai neasteptate zone. Cantecele lor nu sunt numai melodioase, dar au si niste texte superbe. Insa cine mai are rabdare sa se emotioneze de farmecul unui vers?” In acelasi timp, ne este adusa la cunostinta si parerea nefavorabila pe care jurnalistul o are despre vremurile prezente, in care conspiratiile exista si nimeni nu are ce sa faca impotriva lor, in care multi nu mai fac deosebirea intre valori si non-valori, in care barfele si mondenitatile ieftine sunt cele care atrag lumea, si nu faptele cu adevarat marete. Dar speranta este cea care il calauzeste pe Andrei Mladin: “Speranta mea e “Sonata lunii”.[…]Tocmai am controlat pe Youtube cate accesari are. Are 25.127.300 de vizualizari. Cu aproape o mie mai mult decat avea in urma cu vreo doua saptamani. In aceesi perioada de timp, Adrian Copilul Minune a crescut doar cu o suta de vizualizari. Atata vreme cat ecartul dintre geniul de la Bonn si guristul asta plin de bani din Romania se pastreza, pentru mine nimic nu e pierdut.”

Volum de investigatie, roman psihologic si lectie de istorie, “Fortareata nebunilor” de George Arion nu este o lectura placuta doar pentru amatorii genului politist, ci pentru toti cei care apreciaza o carte bine scrisa, o carte care stie sa te conduca abil prin trecut si prezent, prin mintea umana, printre naravurile unei societati si printre dorintele de putere care nu tin cont de nicio lege morala.