Alaturi de maiestria muzicala evidenta, Grigore Lese are darul de a descoperi in peregrinarile sale talente reprezentative pentru cultura traditionala romaneasca. Cand le aduce in fata publicului nu o face in scopuri comerciale, ci pentru a atrage atentia asupra lor inainte ca acestea sa dispara nedezvaluite. La fel s-a intamplat si pe 7 mai, in Sala de Concerte Mihail Jora a Radiodifuziunii Romane, cand a venit insotit de cele pe care le considera ultimele horitoare.

“Daca-i folclor, apai sa fie la-ntamplare!”– asa si-a inceput Grigore Lese concertul, la ora 19.50. A continuat apoi cu un avertisment pe placul audientei: “In seara asta facem un spectacol cum n-am mai facut!”, exprimandu-si incantarea ca, desi evenimentul sau are concurenta serioasa din partea altor artisti ce au ales aceeasi perioada pentru a canta, publicul roman nu neglijeaza cultura populara, fapt confirmat de multimea ce abia astepta sa-l auda.

In straie albe si descult, intocmai cum si-l aminteste pe bunicul al carui prenume il poarta cu mandrie, rapsodul a cantat timp de doua ore inconjurat si acompaniat de oamenii pe care i-a descoperit, dar a caror valoare risca sa se piarda odata cu trecerea timpului. Imbracati si ei in straie traditionale si adunati ca intr-o zi de sarbatoare in sat, invitatii – preponderent femei, pentru ca barbatii au horit in decembrie – s-au lasat condusi de Grigore Lese pentru a le servi celor prezenti o portie de cultura nealterata. Desi provin din regiuni diferite ale tarii si au tonalitati deosebite, horitoarele si-au armonizat perfect momentele, vorbind aceeasi limba, aceea a doinelor si baladelor romanesti.

Alaturi de grupul Iza, femeile si-au doinit povestile cum au stiut mai bine: prin vocea deosebita a ucrainenei Maria, in duetul dintre batrana Steriana din Galati si nepoata ei, cu tonalitatile deosebite din Tinutul Padurenilor sau cu tanguirile batranelor din Tara Lapusului. Horitoarea simbol a evenimentului a fost Maricuta, fluieratoare din Lapus, mai exact din Secatura lui Ciupei, asa cum a declarat chiar ea. Cantand doar pentru animalele de care are grija, fara a fi pe scena vreodata, batrana pastorita i-a uimit si amuzat pe cei din sala si pe cei de pe scena deopotriva cu spontaneitatea interventiilor ei muzicale.

Incurajat de vocea de neegalat a cantaretului si dirijat de acesta, pana si publicul a fredonat refrenuri de balade. Iar in final Grigore Lese a intervenit rupand vraja pe care o crease: ”Aceasta a fost povestea din 7 mai!”, promitand o noua intalnire in decembrie si disparand in aplauzele iubitorilor de folclor.

Insa adevarata surpriza a serii a aparut cand spectatorii, crezand ca acela a fost finalul, se indreptau spre iesire. Neobosit, dupa ce si-a condus invitatii in culise, Grigore Lese s-a intors pe scena anuntand: “Abia acum incepe concertul!”. Neacompaniat, insistand sa nu fie aplaudat pentru a se putea manifesta in liniste, i-a rasplatit pe cei ramasi in sala cu aproape o ora de cantece traditionale, dovedindu-le ca atata timp cat vor exista oameni dedicati asa cum este el, folclorul nu va pieri.

Abia dupa ce si-a incheiat misiunea s-a retras de pe scena, plecand sa bucure alti ascultatori cu glasul si cu cantecele sale. A lasat in urma impresia ca nu am asistat la un simplu concert, ci la o experienta de viata ce nu poate fi cuprinsa in cuvinte. Si nu spun asta cu nostalgia unei foste studente, ci din convingerea ca tot ceea ce e autentic rezista si e apreciat de public la adevarata valoare, asa cum s-a intamplat si cu muzica adusa de Grigore Lese si de horitoarele lui.