Recenzii — 16 - 05 - 2011
Turul Contemporan: “Nepovestitele trairi ale templierilor romani”

“Intotdeauna mi-am dorit sa traiesc in perioada cavalerilor, iar pe templieri i-am iubit de-a dreptul.” Asa marturiseste Adrian Voicu, autorul romanului “Nepovestitele trairi ale templierilor romani”, pe care il puteti gasi facand un popas pe de-acum cunoscuta Strada a Fictiunii “construita” de Editura Allfa.

Si tare trebuie ca-i mai iubeste pe templieri, ca altfel cum ar fi putut Adrian Voicu sa povesteasca asa de frumos grozavele intamplari prin care au trecut Berila Vlahul, ungurul Pista Massy si sasul Kremvurst von Schlitz in periplul lor pe la curtile domnesti si in luptele din care au iesit mereu victoriosi! Desi cei trei (care fac parte din Sabia Domnului, o “anexa” speciala a Ordinului Templierilor) fac ce fac si se implica in tot soiul de evenimente importante, care au baza istorica reala (cum ar fi moartea Marelui Maestru al Templierilor, Jacques de Molay sau lupta de la Posada dintre Basarab I si Carol Robert de Anjou), ei ajung, de-a lungul acestui roman realistic-fantastic de aventuri, sa intervina si prin legendele romanilor si prin creatiile literaturii universale (Miorita, legenda lui Manole sau povestea lui Romeo si a Julietei).

Curajosi, loiali ordinului, dar si mari amatori de vin, mancare buna si femei frumoase (pe care le gasesc de regula in stabilimentul doamnei Sardine), cei trei, desi diferiti ca fire, au o relatie solida de camaraderie, care ii ajuta sa isi atinga scopurile si sa faca fata oricaror incercari la care ii supun dusmanii. Sau, cum ar zice Pista Massy (care, apropo, avea si un frate geaman, pe nume Pista Matty), sunt de fiecare data “Tri pentru unul si unul pentru tri!”

Sigur ca romanul lui Adrian Voicu este populat si cu alte personaje pitoresti, ale caror interventii te fac in general sa versi lacrimi de ras sau macar sa te amuzi de felul in care i-a inchipuit autorul: cardinalul Flatule de Bará (al carui nume va indica in mod sigur care era trasatura lui caracteristica), nedespartitii Moutarde de Dijon si Baraboul de Neige, proprietarul de restaurant Farine de Ble si fiica sa Pufarine, politistul d’Obitoque, luptatorii chinezi Tzo Dau si Tzo Iei, hanul tatar Bor Khan si asa mai departe. Fiecare personaj aparut are un nume pe masura firii sale, a meseriei cu care se indeletniceste sau pur si simplu, pe masura pasiunilor sau viciilor unor persoane sau natiuni, trasaturi pe care autorul incearca sa le scoata astfel in relief. Insa, desi apartin unor vremuri de mult apuse, o sa vedeti ca unii dintre cei care dau viata actiunilor o sa va aminteasca de multe caracteristici ale prezentului.

In orice caz, “Nepovestitele trairi ale templierilor romani” e o carte pe care odata ce te-ai apucat sa o parcurgi, n-o sa mai vrei s-o lasi din mana pana la final. E o carte care aproape ca se citeste singura, o carte de care iti pare rau ca se termina, pentru ca ai vrea sa fii martor la nesfarsit la aventurile reale sau imaginate pe care le regasesti intre cele doua coperte. E o carte tonica, vie, alerta, care da pe dinafara de umor, dar si de o mare inteligenta. Nu vreau sa va spun mai mult, cel mai bine e sa cititi si n-o sa va para rau. Din ce am aflat de pe site-ul autorului, lansarea ei va avea loc pe 28 mai, la Targul de Carte Bookfest.



(3) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...