“Cartea aceasta nu isi propune sa schimbe vieti. Ca sa se intample asta, TU trebuie sa-ti doresti schimbarea”, spune autoarea Adriana Petrescu despre “Exercitii pentru fericire”, volum lansat in ultima zi de Bookfest 2011, pe 29 mai, in prezenta editorilor Bogdan Hrib (Tritonic) si Monica Ramirez (Ramirez Books), din parteneriatul carora a rezultat aparitia aceastei carti.

“Exercitii pentru fericire” este un volum care expune in pagini putine si concise cateva idei despre ce ar trebui sa faca fiecare dintre noi pentru a obtine o fericire care sa nu depinda de cei din jur, ci sa se nasca si sa izbucneasca din noi insine, in fiecare zi. Poate ca veti zambi ironic, asa cum am facut si eu initial, gandindu-va ca asa ceva nu e posibil si ca intr-o tara precum cea in care locuim, in care tristetea, delasarea si o nefericire ancestrala par sa domine atmosfera si in care problemele sociale si economice se adancesc incet dar sigur, numai la fericire nu ne-ar mai sta capul.

Insa, daca cititi volumul, o sa vedeti ca Adriana Petrescu nu sustine ca a pus mana pe adevarurile universale si nu vrea sa spele creierul nimanui, ci prezinta “exercitii” de bun simt pentru cei care au uitat sa se bucure de lucrurile simple, care se incranceneaza in joburi care ii darama psihic, care nu petrec timp cu cei dragi, care nu mai stiu sa comunice cu perechile lor, cu copiii si, mai grav, cu ei insisi. Adriana incurajeaza sinceritatea fiecaruia fata de sine insusi, iertarea, analiza sentimentelor si a situatiilor si apropierea de natura pentru a gasi echilibrul pe care aceasta ni-l exemplifica cel mai bine.
>br>
Monica Ramirez a motivat aparitia acestei carti prin faptul ca era nevoie de ea, era nevoie sa li se aduca aminte tuturor ca exista lucruri care sa ii bucure, trebuie doar sa deschida ochii si sa le vada. In plus, Bogdan Hrib a marturisit ca nu vor sa mai sperie cititorii cu volume groase, si ca au preferat sa editeze aceasta carte subtire, buna de purtat in geanta, cu o coperta optimista, intr-un cuvant, o carte prietenoasa.

Dar cel mai bine e sa ascultati ce are de spus autoarea insasi despre “Exercitii pentru fericire”, o carte recomandata si de 4arte, pe care o puteti gasi aici: