Trooper este o formatie pe care pana si cei mai tineri dintre rockeri o cunosc si pe care eu personal o stiu de vreo noua ani. Cum pana acum nu am mai discutat cu trooperii decat off the record, am stabilit cu baietii sa avem si o intrevedere “oficiala”. Prin urmare, am stat de vorba cu ei chiar in Targoviste, locul nasterii trupei, despre concertele lor viitoare, despre experientele traite alaturi de trupele mari pentru care au deschis, despre evolutia lor din cei mai bine de 15 ani de activitate si multe altele, dupa cum veti vedea in randurile urmatoare.

Ultimele saptamani au fost pline pentru voi, ati avut concerte pe banda rulanta. Ce va tine in priza, cum va mentineti forma concertistica? Si va rog sa nu ziceti sex, drugs si asa mai departe! :))

Coiot: Pai nu, nu… muzica rock ne tine in priza, dorinta de a canta rock, dorinta de a canta, in general. Stii foarte bine ca anul asta am luat o pauza fara sa vrem, de doua luni si asta nu a facut decat sa sporeasca si mai mult dorinta de a presta live.

Balaur: Niciodata nu iti dai seama ca iti lipseste ceva decat atunci cand l-ai pierdut, stii? Si in momentul ala cand am facut pauza in martie si aprilie, mi-am dat seama cat de mult ne doream sa revenim… sau cel putin eu mi-am dat seama, nu stiu… mi-a lipsit mult treaba asta. Si m-am bucurat cand am revenit, trupa suna foarte “tight”, am vazut cheful de a canta din partea tuturor, toti au cantat bine, cu daruire, deci toata lumea si-a dorit sa se intoarca. De fapt, cred ca asta e toata smecheria, muzica.



Ati cantat cu o tona de trupe, unele dintre cele mai mari si nu mai departe de saptamanile trecute ati urcat pe scena alaturi de Scorpions. Povestiti-mi cum a fost experienta.

Coiot: A fost o experienta minunata, iti dai seama, mai ales ca trupa se afla in momentul asta in turneul de adio si era o ultima sansa de a imparti scena cu ei. A fost un concert important pentru noi si un concert de suflet, pentru ca aproape toti ascultam Scorpions, nu stiu, cred ca e prima trupa de rock pe care am ascultat-o atunci in ’90-’91, adica cine nu asculta “Wind of Change” sau mai stiu eu ce alte, cum le spun taranii, “blues-uri”…

Balaur: Blues-uri si muzica usoara.

Coiot: “Wind of Change” cred ca a fost prima piesa de rock pe care am invatat eu s-o cant vreodata. Nu stiam niciun cuvant, dar cantam asa, dupa ureche, cam ce auzeam pe acolo. Si am niste nostalgii, asa, cand vorbim despre Scorpions, pentru mine a fost un moment foarte misto, probabil cel mai important dupa cantarea cu Maiden.

Spuneti-mi daca mai aveti trupe “in viata”, ca sa zic asa, deci care sa fie inca in activitate, alaturi de care v-ati dori sa cantati.

Balaur: Metallica, Metallica!

Coiot: Da, peste doua saptamani o sa-i bifam si pe Judas Priest si Whitesnake si dupa aceea, da, mai sunt cateva trupe…

Balaur: …si o sa ne bifeze si ei pe noi… :))

Coiot: Ar mai fi Metallica, cu siguranta… nu stiu, sunt multe trupe, ascultam multe… daca e s-o luam la bani marunti, mi-ar face mare placere sa deschidem si pentru Steve Vai sau pentru Dream Theater sau pentru orice artist pe care il ascult acasa cu placere – si vorba aia sunt sute de artisti pe care ii ascultam cu mare bucurie. A fost o mare fericire pentru noi si cand am deschis pentru Royal Hunt, nu stiu cati oameni au auzit de Royal Hunt, dar pentru noi a fost un moment important pentru ca ne place trupa si o ascultam in vremurile in care ne uitam doar la postere si nu ne imaginam vreodata ca o sa avem sansa sa vedem niste formatii in carne si oase. Acum iata ca am impartit scena cu multe dintre ele si asa mi-am dat seama ca nimic nu este imposibil. Vorbesc acum si spun ca vreau sa deschid pentru Metallica fara sa ma gandesc ca nu o sa se intample asta. Mi-am dat seama deja ca totul este posibil si mai ales pentru noi.

Balaur: Cine stie? Poate vin la anul, peste doi ani, trei ani, ei sunt tineri, adica nu cred ca planuiesc sa se retraga intr-un viitor apropiat. Vreau sa inchei prin a spune despre trupele astea care ne-au marcat ca suntem in primul rand fani ai muzicii, inainte de a fi cantareti noi insine. Deci nu suntem un fel de Balada unui greier mic care se bucura ca a ajuns si el cu X si cu Y pe scena, nu, e daruirea aia si dragostea pentru muzica lor. Si Metallica s-au bucurat sa deschida pentru Rolling Stones, de exemplu, dupa atatia ani si dupa tot ce au facut ei, adica ei in sine sunt o trupa imensa. Dar, fiind fanii celorlalti, mai batrani decat ei, s-au bucurat foarte mult.



Am vazut ca ultimul concert care apare la voi pe site este cel din 9 iulie, de la Resita (West Romanian Bike Fest). Mai aveti ceva dupa el sau intrati in vacanta?

Balaur: Da, mai avem, pe 16 iulie o sa fim la Petrosani la un festival, impreuna cu Taine si cu Gothic, noi suntem headlinerii serii de sambata, asteptati-va sa apara afisul cat de curand. Dupa aceea, vor fi cateva negocieri pentru august si septembrie, sa vedem ce se va concretiza, stii ca vara e destul de volatil totul. Apoi, la finele lui septembrie sau inceputul lui octombrie vom lansa cel de-al saselea album de studio full length si plecam in turneu, deci in octombrie, noiembrie, decembrie ne vom intalni cu toti prietenii din tara, cat mai multi. Cu cine nu ne intalnim la sfarsitul anului, ne vom intalni la inceputul lui 2012.

Coiot: Si nu numai in tara, vrem sa ajungem si in Republica Moldova, speram sa ne iasa macar pentru doua concerte. Stim ca acolo exista niste oameni care asculta Trooper, vorbesc cu ei des pe Facebook.

Popa: Si tot auzim de la unul, de la altul care au fost p-acolo…

Coiot: Da, si am zis haideti sa incercam si asta. O sa trecem si pe acolo, sunt deja puse, nu putem sa vi le spunem exact, dar sunt deja puse vreo 14 date pentru toamna-iarna, primul concert e chiar pe 30 septembrie, atunci o sa inceapa turneul de promovare a noului album.

Balaur: … deci obligatoriu o sa lansam in septembrie.

Asa, si ajungem si la intrebarea cu albumul nou, am citit pe site-ul vostru ca in octombrie voiati sa il lansati si ca o sa contina 16 piese, altceva nu mai scria pe acolo. Ce puteti sa-mi mai spuneti?

Coiot: Pai, nu mai scria nimic, pentru ca nu prea mai stiam nici noi. Am ales niste piese, ne-am apucat sa lucram la ele, in momentul asta daca ar fi sa vorbesc strict din punctul meu de vedere, habar n-am cum o sa sune produsul final. N-am nici cea mai vaga idée, nu stiu, sunt versuri pentru cateva piese, astept sa traga ei instrumentele ca sa vad ce-mi transmit mie piesele alea si sa incep sa lucrez…

Balaur: E un black metal in varianta doom depresiva…

Oscar: Folk pagan.

Balaur: … da, cu influente de pagan. :))

Coiot: Ca sa bulversez total, este un album care trece prin toate discurile noastre anterioare si totusi este diferit, daca poti sa-ntelegi treaba asta. Exista niste lucruri din trecut, din vechiul Trooper, totusi…

Popa: … exista si o evolutie.

Coiot:… da, totusi muzica este destul de actuala din multe puncte de vedere, o sa vedeti. Ma rog, am zis sa ne upgradam si noi pe la 2011 totusi pastrand esenta de Trooper. Nu vreau sa modificam chestia asta, adica, nu stiu, oamenii care au fost alaturi de noi pana acum cu siguranta au fost pentru ideea de Trooper si aia trebuie sa ramana. In rest, ca se mai modifica lucruri, ca mai apare un gen, ca te mai inspiri din nu stiu ce, mai e trendul nu stiu care, astea sunt detalii…

Popa: Dar identitatea o sa ramana.

Asadar, banuiesc ca de un titlu pentru album nici nu poate fi vorba…

Balaur: Eee, nici de titluri de piese nu poate fi vorba. La cata inspiratie avem acum… al catelea disc e?

Coiot: Al saselea. Trooper 6. :))

Balaur: Da, sau VI. :))



Booklet-ul viitorului album n-ar trebui sa aiba si un spatiu pentru autografe, ca sa nu mai cautati de fiecare data cate un coltisor pe care sa scrieti?

Balaur (indicand spre Coiot): Vorbeste cu el!

Coiot: Sa fac un loc pentru autografe?

Balaur: Pai niciodata n-am avut, totul numai pe negru…

Coiot: Il fac roz p-asta. :))

Oscar: Am fost in doliu mai tot timpul.

Coiot: Am inceput deja sa ma gandesc la coperta pentru noul disc, inspirat fiind de muzica pe care am auzit-o pana acum…

Balaur:… inspirat de “White Album” de la Beatles…

Oscar: …si a iesit o coperta neagra! :))

Coiot: O sa fie tot felul de simboluri, ca si pe “15″, dar n-o sa le mai ingrop asa.

Si o sa lucrati tot cu Costin (Chioreanu, Twilight 13 Media n.r.)?

Coiot: Habar n-am, daca o sa lucram cu cineva, lucram cu el, cred eu, 90 %, daca nu… mai intai trebuie sa ne hotaram exact care va fi imaginea din fata, acum stiu doar cum o sa fie booklet-ul…

Balaur: Costin ne-a facut deja trei coperte, deci e deschisa problema. Colaborarea dintre noi a mers foarte bine de trei ori, deci poate sa mearga foarte bine si a patra.

Ce s-a schimbat in atitudinea voastra de-a lungul celor mai bine de 15 ani, legat de felul in care lucrati la un album nou, legat de locurile in care cantati…?

Coiot: Mai, nu s-a schimbat absolut nimic!

Balaur: Da, ciudat…

Coiot: Absolut nimic in ceea ce priveste metoda de a compune, mi se pare incredibil ca dupa 15 ani inca suntem in intarziere cu discurile, desi ni le propunem cu un an inainte…

Balaur: N-am upgradat nici softul! :))

Coiot: Iar locurile in care cantam… ma rog, aici incercam sa ridicam stacheta si este logic pentru ca, stii care e problema? Nu e ideea ca am ajuns la un nivel si acum, cum mai spuneau unii, vrem sa fim mai smecheri, nu e vorba despre asta. Este vorba despre un singur lucru: Trooper este o formative live. Cu cat ne oferi un spatiu mai bun, un sunet mai bun si o scena mai buna, putem sa-ti oferim un show mai bun. Si, uneori, probabil ca nu mai vrem nici noi sa mergem intr-un loc in care stim ca nu putem sa oferim chestia asta. Adica, nu stiu, lumea plateste biletul ala atat cat il plateste, oricum inseamna un efort, ca sa vina sa te vada asa cum au vazut pe net, ca rupi scena in doua, ca alergi dintr-o parte in alta, ca te cateri… Daca vin intr-un club unde stam gherghef asa toti, imi da Laurentiu cu chitara in cap, ma dau pe spate si ma lovesc cu capul in cinelele lui John…

Pai, s-a mai intamplat… :))

Coiot: Da, si asta nu e foarte bine. Totusi, Romania este la un nivel care intr-un fel te impinge sa mergi si in locurile astea, pentru ca altfel i-ai priva pe anumiti oameni sa te vada. Pentru ca nu poti sa-l pui pe un om, nu stiu… din Oradea, sa vina in Targoviste ca sa te vada cantand. O sa incercam, si speram sa faca si alte trupe chestia asta, sa ceara ridicarea stachetei. Pentru ca daca toti o sa faca lucrul asta, castigatorul este numai publicul, pentru ca eu pot la fel de bine sa ma duc sa cant undeva si sa nu ma misc nicio secunda si la fel de bine putem sa mergem toti si sa oferim un show de-adevaratelea. Este alegerea organizatorilor, castiga ei si publicul, noi n-avem mare castig. Pentru ca deja dupa atatia ani, eu nu cred ca trebuie sa mai demonstram ceva. Sau eu, unul, nu simt nevoia sa mai demonstrez absolut nimic. Eu vin si cant cat de bine pot eu sa cant in ziua aia si sunt convins ca asta fac toti. Ca spunea cineva – am fost acum ceva vreme la o emisiune – si zicea ca am mers sa facem playback… pentru ca nu se putea canta live sa sune bine. Si am zis foarte clar, eu nu trebuie sa mai demonstrez ca pot sa cant live, oricum, publicul meu, ala care ma stie sau ala care vrea sa ma descopere o sa afle care este de fapt valoarea mea. Nu sunt o fetita care a aparut luna trecuta si… oricum, eu nu mai simt nevoia sa demonstrez, pot oricand. Sa ma scoale cineva la 6.00 dimineata sau la 2.00 noaptea si eu voi canta, adica nu este nicio problema.

V-am intrebat mai devreme cum v-ati schimbat voi, acum va rog sa imi spuneti ce credeti ca s-a schimbat in atitudinea celor din jurul vostru – atat apropiati, cat si mai putin apropiati – pe masura ce ati devenit cunoscuti, premiati, asaltati de fani?

Oscar: La inceput, cei foarte apropiati, respectiv familiile, au crezut mai mult sau mai putin in ceea ce faceam. Au crezut probabil ca e o toana a varstei adolescentei… (zgomot de motor ambalat pe fundal)… a pornit si un motor… sarut-mana, mama, sunt la Madrid! :)) – …avansand in timp, facand cat mai multe lucruri, cel putin cei apropiati de noi au inteles ca e o chestie serioasa, o chestie in care credem si in care vrem sa investim timpul si energia pe care le avem. Pana la urma, cred ca masura importantei pe care o dai unui lucru se reflecta si in atitudinea pe care o au ceilalti fata de ceea ce faci. Daca faci un lucru la modul serios si cu dedicare, cu siguranta cei care te vad la un moment sau altul vor aprecia, vor respecta, nu vor critica, in functie de pozitia pe care se situeaza fata de ceea ce faci tu.

Popa: Acum am ajuns sa avem chiar sustinerea celor de langa noi.

Oscar: Acum, cu siguranta exista doua tabere, o tabara de sustinatori si una de contestatari, la fel ca orice partid, ca orice intreprindere comerciala etc. In ceea ce-i priveste pe aceia care ne sustin, nu putem decat sa le multumim ca fac asta si de fiecare data sa le dam maximul pe care il putem da. Despre contestatari, mai putin de spus, pana la urma e o alegere libera, iti place trupa sau nu-ti place trupa, poti sa o asculti sau poti sa n-o asculti, e alegerea ta. Daca te apuci sa injuri, ma rog, pana la urma… vorbesc de un ascultator care se apuca sa critice o formatie, nu neaparat Trooper, fara sa fie o critica intemeiata. Adica, nu canta bine, falseaza, e dezacordat, nu, ci o critica pur si simplu pentru ca nu-i place lui. E ca si cum m-as duce eu acum la un concert Dimmu Borgir si as spune, – tot respectul pentru trupa, nu ascult – ba trupa asta e de c…. Pe ce ma bazez? Pe faptul ca nu-mi place? E o opinie pur personala.

Popa: E vocea dezacordata. :))

Oscar: E vocea dezacordata, da.

Balaur: Mai ales de cand a aparut Internetul, gura lumii e sloboda, fiecare spune ce are in cap fara nicio opreliste, spune si ce n-are in cap.

Popa: Trebuie sa te obisnuiesti.

Oscar: Am trecut de mult de etapa asta, probabil ati vazut ca Trooper de obicei nu raspunde la provocari, nu ne intereseaza, mi se pare normal sa acordam respectul nostru…

Popa: Pe Coiot trebuie sa-l mai tinem din cand in cand… :))

Coiot: Hai, ma, lasa-ma…

Oscar: Va dau afara! :)) Ziceam ca mi se pare normal sa acordam respectul nostru celor cu care impartim scena, indiferent ca sunt la inceput de drum sau sunt de multa vreme in bransa, fiecare om care isi sacrifica o parte din timp, energie, buget sa faca treaba asta, merita sa fie respectat. Mai departe de asta, cred ca depinde de fiecare formatie, de fiecare om in parte sa-si castige sustinatorii, respectiv sa-si atraga oponentii.

Balaur: Daca-ti place sa canti, more power to you, nu conteaza ce canti, publicul alege. Sa cante toti!



Pentru a ajunge unde sunteti astazi ati muncit mult…

Oscar: Mai mult sambata si duminica!

…:)) insa nu cred ca doar munca sustinuta si talentul v-au adus aici. Care e reteta completa a succesului, reteta voastra personala?

Coiot: Dar nu exista o reteta personala, ai spus tu singura inainte: ideea este sa muncesti si sa stii exact ce urmaresti. Eu de exemplu am incercat sa dau foarte multe sfaturi unor trupe legate de lucruri pe care eu le-am observat in timp, lovindu-ma de ele. Noi cu trupa ne-am lovit de ele pentru ca nu ne-a ajutat si nu ne-a invatat nimeni nimic. Si a trebuit sa ne luam toate pragurile in cap si sa ne dam seama ca “aha, deci aici nu era bine…” Si eu m-am dus sa le zic “Uite, aici trebuie sa faceti asa”, si ei nu au vrut sa asculte.

Balaur: Unii, unii… Ca sunt foarte multe trupe tinere care ne cer sfatul.

Oscar: Sunt lucruri pe care daca nu le traiesti pe pielea ta, daca nu ti se intampla tie sa fii pus in situatia de a lua o hotarare buna sau proasta, nu le crezi. Iti ia niste timp, fie te convingi pe cont propriu, fie iti dai seama din pataniile alora din jurul tau ca nu e ok sa faci un lucru sau altul. Pe langa asta cred ca e foarte bine ca o trupa sa isi dea seama singura unde se poate pozitiona.

Popa: Sa se loveasca de greseli ca sa stie sa nu le mai repete.

Coiot: Mda, si noi am muncit foarte mult, adica timpul nostru liber a fost indreptat in proportie de 80% spre…

Balaur: …spre a indrepta greselile. :))

Coiot: … spre formatie. Si ne-am interesat, si ne-am documentat si fiecare a facut anumite lucruri in directia asta. Si in momentul in care tot aduni, si aduni, si aduni este imposibil sa se intample ceva rau, adica lucrurile trebuie sa mearga usor-usor inspre bine, stii? Si iata ca asta s-a intamplat. Si iarasi zic si eu cum spunea cineva la o conferinta de presa, nu stiam ce sa ne propunem, “bai, acum vom face chestia asta si peste sase luni sau peste un an se va intampla nu stiu ce”, habar n-am avut. Pur si simplu noi ne-am intalnit in fiecare weekend, am repetat, am compus, am ascultat muzica, ne-am gandit cum sa ne imbracam si asa mai departe si lucrurile s-au intamplat. Nu am stat sa ne propunem “vom face nu stiu ce ca sa cantam cu Iron Maiden”, de unde, nici nu credeam c-o sa vina in Romania vreodata, stii? Pur si simplu trebuie sa muncesti si sa ai asa, undeva, o finalitate in cap, deci nu un termen, atentie, dar sa ai o finalitate. Pentru ca multi incep si ai vazut, se cearta ca ala vrea sa cante black, ca ala vrea sa cante heavy… pai de ce-ati mai facut trupa? Trebuia sa va ganditi inainte! Sau au tot felul de alte probleme, unul nu vrea sa mearga acolo, altul nu vrea acolo, unul stai, ca eu am job la ora X… astea sunt trupe care nu sunt ok. Si noi avem diverse gusturi, si eu ascult Tom Jones, de exemplu, dar n-o sa vin cu o piesa de la Tom Jones la Trooper.

Oscar: Un lucru foarte important e continuitatea pe care am avut-o noi, suntem in aceeasi formula de 10 ani. Nu e un lucru cu care se pot lauda multe formatii. Ma rog, nu e neaparat un lucru de lauda, nu-l pui in CV, nu-l pui nicaieri, dar te ajuta foarte mult in “bucatarie”. In momentul in care stii unde sunt lucrurile de care ai nevoie ca sa faci ceva e mult mai usor sa le faci. Daca te duci sa cauti oala in sufragerie, uleiul in baie si morcovii la vecini, o sa-ti ia mai mult timp. Atunci cand am inceput noi, am avut avantajul de a nu beneficia de explozia asta de informatii din ziua de azi, de internet, de tv, radio si asa mai departe. Aveam foarte putine lucruri pe care le puteam citi, asculta, astfel incat fiecare dintre noi cinci avea acces cam la aceleasi informatii. Nu zic ca e bine sau e rau, dar in felul asta s-a creat o baza de date comuna, oarecum, un punct de plecare comun. Pe parcurs, evident, fiecare a plecat pe drumul lui, unul asculta Tom Jones, Popa adica, Coiotu’ asculta toata ziua Between the Buried and Me, Balaur asculta Vanilla Ice… :))

Coiot: Si stii care a mai fost avantajul la inceput, atunci, cu multa vreme in urma? Spune-mi, ca asta ii intrebam pe ai mei la un moment dat si va intreb si pe voi, ca ati ascultat niste muzica si v-ati intalnit cu niste trupe, pe la niste concerte… Spune-mi o trupa romaneasca tanara sau macar de varsta cu noi, deci incepand de acolo, care are o piesa reprezentativa. Cum au Iris “Floare de Iris” sau Compact “Cantec pentru prieteni” sau Holograf “Banii vorbesc” sau Vita de Vie “Basul si cu toba mare”. Spune-mi alte trupe care au piese.

Voi, cu “Tari ca muntii”.

Coiot: Noi avem “Tari ca muntii”, exact. Noi am avut norocul sa fim una dintre trupele care au intrat in liga asta de gasti cu o piesa pe care, chiar daca nu stii trupa, stii de “Tari ca muntii”. Cu trupele care au aparut dupa aceea, din pacate, s-a intamplat ceva undeva, cu Internetul asta si cu toata nebunia, au aparut patru sute de mii de trupe deodata…

Popa: Da, si se amesteca unii cu altii, nu-i mai deosebesti, nu au identitate.

Coiot: Noi am avut… vreau sa zic de piata, desi nu se pune problema. Noi am intrat in Bucuresti in 2000, in momentul in care nu se mai canta rock si nu mai exista heavy metal sub nicio forma, nimeni nu mai canta heavy metal. Si de-aia am si fost comparati cu Hammerfall… ma rog, preferam cu altii… :)…dar iarasi, a fost o chestie de moment, negandita, acum ca ma gandesc imi dau seama ca a fost o conjunctura si poate ar fi fost o strategie buna… pentru altii care ar fi putut sa gandeasca o strategie. :)) La noi a fost, pur si simplu, noroc.



Legat de fanii vostri, stiu ca sunteti foarte deschisi fata de ei, desi unora inca le mai tremura pixurile cand vin sa va ceara autografe, nu?

Coiot: Mi-este foarte greu sa ma obisnuiesc cu chestia asta, eu stau si vorbesc mereu cu ei pe Facebook, discut cu o multime de oameni in fiecare zi. Si am observat niste lucruri asa… ai vazut poza mea cu Alice Cooper. Mi-a zis cineva: “Uite, Coiotule, poate acum ai sa-ntelegi si tu ce simtim noi cand venim sa vorbim cu tine”. Si normal ca i-am zis, bai, este prea mult pentru mine, nu pot sa ma compar. Si omul mi-a zis: “Ma, tu nu-ti dai seama ce a insemnat cand am stat de vorba cu tine si cu prietenii mei in Constanta doua ore si nu ne venea sa credem ca vorbim cu tine”. Si la fel se intampla si cu Balaurul, cu Oscar, cu Laurentiu sau cu John. Dar noi am ramas atat de rockeri si de fani… adica, uite, a inceput o piesa de la Maiden in momentul asta, imi vine sa ma ridic de la masa, deci suntem si noi fani. Ieri am fost la Mr. Big si au venit niste copii pe-acolo, “Coiotule, am fost la Scorpions, minunat, da-ne un autograf, hai sa facem o poza”, erau niste pustani… si dupa aceea stateam langa ei acolo si cantam piese Mr. Big! Ne bucuram sa ne vedem fanii, ne-am bucura sa putem fi prieteni cu cat mai multi dintre ei, sa ne stim, sa-i vedem cat mai des la evenimente, sa-i vedem activi pe Facebook-ul nostru, sa-i vedem activi pe oriunde. Atata vreme cat ascultam aceeasi muzica, putem fi prieteni. Si am discutat cu ei de la playlisturi, de la nume de albume, de la ce fel de album sa scoatem, un concert, un best of, un best ballad, un nu stiu ce :)) pana la diverse alte probleme. Ne-a spus cineva, uite, a murit tatal meu si muzica voastra m-a ajutat sa trec peste. In momentul ala mi-am dat seama mai mult decat oricand de ce cant.

Balaur: Multi dintre ei au si ei trupe, au ajuns si ei la randul lor pe scena. Si au ocazia la un moment dat sa cante in deschiderea noastra sau in deschiderea altor trupe mai mari pe care le admira si in momentul ala stabilim un contact parca mai de la egal la egal. Dar stii care e chestia, noi am cantat cu niste trupe mari, dupa care ne-am dus in fata sa-i vedem, ne-am dus in public, n-am stat acolo in backstage sa-i vedem. Si poate ca la un moment dat si ei, cei mici, vor ajunge in postura asta, cum ne vad ei acum sa-i vada altii pe ei. Ceea ce le si urez, de ce nu, e foarte bine, lumea merge mai departe, trebuie sa apara si trupe mici care sa rupa gura.

Coiot: Dupa ideea de a canta, pentru mine cel mai important lucru este reactia oamenilor, pe mine personal ma hraneste chestia asta. Povestea cineva la un moment dat ca nu trebuie sa ai neaparat multa lume, nu, eu merg pe varianta aia a lui Bruce Dickinson, prefer sa fie o gramada de oameni si sa facem un schimb de energie incredibil. Cu cat ei o sa transmita mai multa energie, cu atat eu o sa am mai multa energie pe scena. In momentul in care vad dupa prima piesa ca publicul e cu noi, deja a inceput petrecerea, din momentul ala putem sa cantam 10 ore daca ar fi. :))

Popa: Noi transformam energia aia inapoi in vibratii, o trimitem publicului si publicul o trimite inapoi si tot asa, e un cerc. E frumos.

Ok, va multumesc mult. Gata!

Coiot: Gata! Hold the line! 🙂

Foto: Adrian Frigioiu