Hard Rock Café a sarbatorit 40 de ani, drept pentru care “filiala” din Romania i-a delectat pe fanii muzicii rock si nu doar pe ei, judecand dupa diversitatea publicului, cu prezenta trupei americane Mr. Big.

Pe 17 iunie, la cateva minute dupa ora 22.00, cei patru de la Mr. Big si-au inceput concertul care avea sa dureze in jur de doua ore. Astfel, fanii din Romania au avut ocazia sa vada trupa in formula originala, reunita acum doi ani si ceva si pornita in turneul de promovare a albumului “What If…”. Materialul a fost prezentat in buna parte in concertul de vinerea trecuta, “ Undertow” si “American Beauty” fiind chiar piesele cu care s-a deschis show-ul. Pentru ca a fost cu adevarat un show, Paul Gilbert si Billy Sheehan chinuindu-si instrumentele cu mare arta (mai ales Paul, care a cantat si cu o bormasina, la un moment dat, si de mai multe ori cu gura, muscand corzile), Pat Torpey atingand armonios tobele si Eric Martin stabilind o legatura de mare apropiere cu fanii, mai ales cu aceia din primele randuri, cu care a dat mana si le-a ciufulit frezele de cate ori a avut ocazia. Ba chiar, spre final, vocalistul a coborat de pe scena si a pornit cantand prin public.

Printre piesele aduse in Hard Rock Café s-au mai numarat si “Stranger in My Life”, “As Far as I Can See”, “I Won’t Get in My Way” si “Around the World” de pe cel mai recent album, dar si compozitii care au facut istorie si pe care multi, daca nu cumva chiar toti cei adunati acolo, nu credeau ca le vor auzi vreodata live in Romania, interepretate de cei patru, precum “Daddy, Brother, Lover, Little Boy (The Electric Drill Song)”, “Just Take My Heart” si, evident, “To Be With You”, piesa-etalon a trupei.

Spre final am avut parte de o incantatoare schimbare de roluri pentru interpretarea cover-ului Deep Purple “Smoke on the Water”, cand Eric a trecut la chitara, Paul la tobe, Pat a luat bass-ul, iar Billy a ramas cu vocea. Dar asta s-a intamplat doar in prima parte a piesei, pentru ca in cea de-a doua locurile s-au schimbat din nou, Eric ajungand in posesia bass-ului, Pat asumandu-si rolul de vocalist, Billy pe cel de chitarist, singurul element stabil fiind Paul, care a ramas in spatele tobelor.

Desi n-au diploma de inginer de sunet, urechile mele (asezate prin randul al patrulea de fani, chiar pe mijloc) pot declara ca au fost martorele unui sunet destul de prost, la inceputul concertului auzind tobele foarte tare, chitarele slab si vocea mai deloc, iar ulterior, desi s-au mai reglat problemele, chitara lui Paul a ramas tot cam dezavantajata. Desi unii spun ca se asteptau la un public mai numeros, nu cred ca spatiul redus din Hard Rock Café ar fi putut cuprinde mai multe persoane, pentru ca oricum aglomeratia creata de cele cateva sute de fani prezenti a fost destul de mare. Audienta a fost una matura, predominand parca persoanele peste 30 de ani, dar, tineri sau cu experienta, toti cei din public s-au bucurat de spectacolul oferit, au cantat mult si au aplaudat cu entuziasm.

Foto: Vlad Toma

[album: http://www.4arte.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Mr. Big/]