“Sa invatam sa fim fericiti!” este indemnul pe care ni-l lanseaza specialista in psihologie si comunicare Adriana Petrescu odata cu publicarea cartii “Exercitii pentru fericire”. Cum se ajunge la fericire, ce inteles mai are acest cuvant in Romania contemporana si cum pot fi invatate generatiile tinere sa fie fericite potrivit Adrianei Petrescu aflati din randurile care urmeaza.

In primul rand, cine este Adriana Petrescu in cateva cuvinte?

Adriana Petrescu este in primul rand un om fericit. Acum, la 40 de ani, am atins acea intelepciune feminina care ma tine departe de tot ce m-ar putea face nefericita. Toata viata am fost atenta sa imi ascult instinctul, ceea ce m-a ferit de multe neplaceri. In acelasi timp, au fost momente in care mi-am asumat drumul gresit pentru a invata mai multe despre mine. Eu consider ca ne descoperim in momente critice, fie ele neplacute sau mai mult decat placute. Viata a fost foarte gereroasa in evenimente cu mine, este drept ca nici eu nu m-am ferit sa ma arunc in valtoarea ei, asa ca acum, pot sa spun ca stiu exact cine sunt si imi cunosc foarte bine limitele.

Ati lansat de curand volumul “Exercitii pentru fericire”. Considerati ca o carte ne poate invata sa fim fericiti, exista o “arta a fericirii”?

Cand am scris cartea “Exercitii pentru fericire”’ am fost deosebit de atenta sa nu semene cu un manual despre fericire. Eu cred ca nu exista asa ceva. Fericirea este o stare pe care trebuie sa o descoperi in tine, sa o recunosti si sa ai grija sa o pastrezi tot restul vietii. Imi este greu sa cred ca cineva poate invata fericirea ca pe o lectie. Ea difera de la om la om. Lucrand de mai mult de 20 de ani printre oameni si cuvinte, mi-a fost usor sa vad ce anume nefericeste pe marea noastra majoritate. Mi-am propus ca, prin cartea mea, sa povestesc despre acele lucruri simple care multora le par banale si care, odata indepartate din viata noastra, ne fac tristi. Traim prea mult in exterior si prin altii si prea putin in sinea noastra.

Cum credeti ca va fi receptata cartea dumneavoastra in Romania, o tara in care motivele de fericire par din ce in ce mai putine?

Fericirea este prost inteleasa in Romania si de multe ori am senzatia ca intentionat se mentine starea de nefericire. Avem toate motivele sa fim fericiti. Romania este una dintre putinele tari atat de complexe din toate punctele de vedere. Avem munti, delta, mare, campii, izvoare termale, resurse naturale, avem de toate doar ca nu mai stim sa ne bucuram de ele. Ne-am pierdut valorile si asta ne face cumva dezradacinati si mereu porniti pe tara asta care ne ofera atat de multe lucruri. Inca nu am inteles, multi dintre noi, ca schimbarea in bine vine doar din modificarea perceptiei fata de bine si rau. Nu poti astepta binele atunci cand alegi rau. Ne-am obsnuit sa asteptam de la altii si sa nu facem nimic concret pentru noi. Dar, sa revin la carte, pana acum am primit critici pozitive, cei care au citit-o s-au regasit si poate cel mai important lucru pe care mi l-au spus a fost ca li s-a parut o carte autentica, angrenata in real.

In micul dumneavoastra tratat despre fericire faceti de cateva ori referire la natura, indemnandu-ne sa invatam ceva din echilibrul ei. Insa cum poti sa iti gasesti echilibrul intr-o societate care naste constant idei false despre fericire?

Natura este cel mai bun profesor. Copacul nu se plange ca este vant, nu se revolta ca este arsita sau iarna grea. Daca ne-am uita putin si la viata animalelor, am observa ca ele sunt mult mai corecte decat noi, asa zisa rasa superioara. De la natura avem enorm de multe de invatat. Pana de curand, omul se considera cea mai inteligenta faptura de pe pamant. Acum, gratie cercetarilor, descoperim ca si animalele comunica, au sisteme de valori si sentimente, de cele mai multe ori, mai corecte decat noi oamenii. Intr-o societate bulversata, echilibrul il gasesti usor, din punctul meu de vedere, doar prin simpla intelegere a fenomenului. Toata lumea asteapta o schimbare in bine, dar putina lume si face ceva in sensul acesta. In primul rand in calea spre echilibru trebuie sa renunti la tot ce iti intretine stare de nervozitate si nefericire. Daca poti face ceva sa schimbi, trebuie sa faci, daca nu, sa iti asumi un ragaz in care gasesti solutii. A sta ani de zile intr-o situatie in care nu te mai bucuri de viata si nefericesti la randul tau oamenii din jur, este doar o vina proprie, nu a societatii.

In carte spuneti, cumva in spiritul buddhist, ca fericirea nu trebuie sa depinda de factori externi, ci sa vina din noi. Desi pare logic, pare si foarte greu de indeplinit. Cate “exercitii” trebuie sa faca o persoana ca sa reuseasca aceasta performanta?

Parerea mea este ca sunt doua feluri de oameni: cei nascuti intelepti, pentru care fericirea este un dat natural si cei care au fost atat de nefericiti incat stiind cum arata, si-au propus sa nu mai fie asa in viata lor. Abia dupa o stare de profunda nefericire incepi sa descoperi ca fericirea este neconditionata. Ea este legata de lucruri simple, accesibile si permanente. Soarele rasare in fiecare zi, florile sunt colorate, un zambet de copil va fi o sursa de fericire, o imbratisare este o sursa de fericire. Toate acestea sunt la indemana noastra. Desigur, daca vrem sa gasim fericirea in posesiuni materiale, este alegerea noastra sa ne asumam si partea mai frumoasa a ei.

Cine credeti ca este mai deschis spre invatarea fericirii, o femeie sau un barbat?

Paradoxal barbatii. Barbatii au multe sa ne invete pe noi femeile. Sunt mai putin complicati si nu au nevoie de atat de multi stimuli pentru a fi fericiti. De asemenea, nu despica firul in patru sa gaseasca in mijocul starii de fericire un motiv de tristete. Femeile invata sa fie fericite pe cand barbatii chiar sunt, cam asa as concluziona eu povestea.

Invatarea fericirii are mai multe “halte”. Ce este de facut atunci cand intalnim o piedica? Atunci cand, de exemplu, in demersul nostru de a fi fericiti, vrem sa “facem pace” cu anumite persoane, sa rezolvam anumite conflicte, iar persoanele respective ne resping?

Fericirea nu tine de altii, tine de noi. Nu cred ca exista om pe lumea acesta care sa nu fi incercat sa faca bine cu forta. Concluzia? O mare deziluzie. Pur si simplu eu cred ca trebuie sa trecem mai departe atunci cand cineva insista sa ramana in starea de agresivitate sau nefericire. Nu putem face „pace” decat cu oameni care inteleg acest demers, pentru restul, este doar pierdere de timp si energie.

Cum pot fi invatati cei mici despre fericire, cand, in afara spatiului familial, se vor lovi de mai multe persoane care vor incerca sa le sfarame iluziile decat de persoane care cred in fericire?

Copiii trebuie invatati sa fie fericiti neconditionat. Noi parintii avem tendinta din pacate sa dam cele mai nefaste lectii de viata. Noi invatam copii sa minta, sa faca compromisuri si tot noi le dam exemplele cele mai proaste. Un copil crescut intr-o familie armonioasa nu va putea fi desprins de pe drumul sau de nimeni. Va invata sa aiba incredere in el, sa deosebeasca binele de rau si va sti sa isi asume faptele. Extrem de important este pentru un copil ca parintele sa aiba incredere in el si sa il sustina neconditionat. O alta greseala frecventa este conditionarea de genul “daca nu esti cuminte”, “daca faci asta”. Toate aceste conditionari indeparteaza copilul de starea lui naturala si il fac neincrezator.

Bucuriile marunte contribuie la starea de fericire. Care sunt micile dumneavoastra bucurii?

Eu ma bucur din orice. De regula ma trezesc dimineata zambind, incep sa rad negresit cand ma uit la cele trei pisici buclucase si am grija pe tot parcursul zilei sa fiu conectata la stare mea de bine. Ma bucur din orice, ca este soare sau ploua, pur si simplu ma bucur ca exist si pot sa descopar in fiecare zi atatea lucruri minunate.

Sunteti psiholog si va ocupati de consultanta in comunicare si dezvoltare personala. Obisnuiti sa le impartasiti clientilor din experientele dvs personale legate de o comunicare reusita, de accederea la fericire?

Sunt o mare vorbareata. Povestesc mult din experienta mea pentru ca mi se pare utila. Am trecut prin toate etapele vietii si am avut cumva noroc sa am capacitatea sa ma auto-observ. Acum ca stiu exact cum arata nefericirea si, dupa caz, cam cat dureaza pot sa impartasesc linistita sfaturile despre fericire.

Scrisul poate fi un exercitiu de fericire?

Pentru mine scrisul este intalnirea suprema cu persoana mea. De mica mi-a placut sa scriu si acum, ca am mai crescut putin :), stiu ca scrisul face parte din mine. Nu mi-am propus de la inceput sa public, am scris sa ma intalnesc cu mine si sa imi adun gandurile intr-un loc. Pe urma mi-am spus ca am ceva talent si ar fi pacat sa nu incerc sa ma validez. Pana acum a fost o reusita.

Ce urmeaza dupa “Exercitiile pentru fericire”, despre ce mai scrieti?

Am planuri mari. In toamna am sa lansez romanul „Cea mai iubita dintre femei” si inca o carte din categoria self help „Casatorii rele, divorturi bune”. Si mai am in plan pentru anul 2012 inca un roman pentru care am inceput deja documentarea.