Pentru ca de curand mi-a picat in mana romanul politist „Iesi din rand!” apartinand lui Stelian Turlea, reeditat la Crime Scene Publishing si lansat cu ocazia Festivalului Mystery & Thriller, i-am adresat cateva intrebari autorului – scriitor si jurnalist cu state vechi – legate de aceasta carte. Insa „Iesi din rand!” a fost doar pretextul pentru a afla mai multe despre starea generala a romanului politist romanesc, despre multitudinea de volume scrise de Stelian Turlea, dar si despre preferintele de lectura ale romanilor.

Volumul „Iesi din rand!” a aparut initial la Editura Fundatiei Pro, iar de curand a fost editat la Crime Scene Publishing, unde vi s-a mai publicat, de altfel, si „Greuceanu”. Va rog sa-mi povestiti cum ati intrat in Romanian Crime Writers Club.

Nu vad nicio legatura. Cele doua romane au fost scrise cu ani in urma, faptul ca s-au reeditat acum ma face sa cred ca au ceva valoare sau macar reusesc sa descrie realitatile romanesti ale momentului si cine le vrea („Greuceanu – roman (cu un) politist” a luat, de altfel, premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 2007.) Iar Romanian Crime Writers Club abia este infiintat de un an. Daca insa prin „intrarea” in Club intelegeti de cand scriu carti sa le zicem politiste, atunci lucrurile se schimba. Raspunsul este: de foarte multa vreme, multe dintre cartile mele de literatura (au fost si alte genuri), si au fost cateva, avand o tenta politista. Chiar si cele de dragoste.

Ce v-a determinat sa scrieti „Iesi din rand”? Am vazut la inceputul cartii un fragment dintr-un articol din ziarul „Ziua”, acesta a fost punctul de plecare al romanului sau este pe post de motto?

Si una, si alta. De fapt, cartea pleaca de la acel reportaj despre crima organizata care terorizeaza un oras de provincie, aparut in „Ziua”. Iar ce m-a determinat sa scriu e simplu – cam tot ce se petrece in jurul nostru. Cum spuneam si la lansarea acestei noi editii, la 25 iunie, la Palatul Sutu, inaintea trimiterii la tipar a textului, am recitit cartea si am constatat cu o enorma surprindere ca se potriveste realitatilor romanesti ale momentului chiar mai mult decat in 2004, cand am scris-o. E o dovada limpede ca se poate scrie roman politist si social in acelasi timp.

In romanul „Iesi din rand” e vorba despre un caz fericit in care se face dreptate intr-o situatie care parea fara iesire, cu ajutorul unei relatii legate pe Internet. E doar fictiune sau considerati ca Internetul este un prieten care ne ajuta sa ne rezolvam problemele?

Fireste ca este o fictiune, nu poate fi altfel, ar fi cumplit sa se petreaca atatea orori peste tot in jurul nostru, desi ma intreb cu tristete daca nu cumva chiar se petrec. Dar dincolo de fictiunea despre care vorbim, Internetul chiar ne poate ajuta sa ne rezolvam problemele, oricate ar fi ele.

Volumele autohtone de thriller si mister sunt destul de putine. De ce credeti ca romanii nu s-au inghesuit sa scrie literatura politista?

Nu cred ca e neaparat vina scriitorilor, ci una impartita de mai multi. Nici nu i-as spune vina, ci mai degraba responsabilitate. Intai, editorii n-au incredere sau inca n-au incredere deplina in scriitorii autohtoni. In al doilea rand, daca se publica totusi carti politiste autohtone, marketingul e slab, nu se face reclama suficienta titlurilor romanesti, lumea abia daca afla de ele. Chiar si atunci cand primesc vreun premiu, editurile parca nu cred sau nu se bucura de reusita. In al treilea rand, cititorii inca n-au incredere, poate e aici si mentinerea unui reflex din fostul regim cand se scriau multe carti politiste, dar majoritatea proaste, cu militieni incredibili si plictisitori ca eroi. Cititorii insa prefera masiv traducerile – iar acestea chiar abunda si chiar sunt foarte valoroase. In al patrulea rand, scriitorii insisi au ajuns sa creada – iar astea de multa vreme – ca genul acesta de carte ar fi unul minor, care nu-i poate reprezenta. Fireste ca-i o prostie, daca stii sa scrii si ai ce spune, o poti face in orice gen. Chandler n-a scris decat romane politiste si lumea isi aminteste inca de el si e publicat si citit si azi pe toate meridianele, inclusiv la noi. Din fericire, situatia incepe sa se schimbe, apar edituri cum este Crime Scene Publishing care, pe langa traduceri masive, acorda credit si scriitorilor romani. Doar ca exista parca un fel de reticenta din partea celor ce scriu. Noroc ca vine si o generatie noua…

De ce are nevoie un autor ca sa scrie o carte politista valoroasa?

De nimic altceva decat de talent. Raspunsul este acelasi pentru orice gen literar si asa a fost de cand lumea. Chiar si in fostul regim s-au scris cateva carti valoroase, amintesc doar doua cazuri. George Arion a fost socotit atunci, si a reusit sa-si mentina si azi titulatura, „rege al romanului politist romanesc”. Si a mai fost un cuplu, Morogan-Salomie, cu cateva carti absolut savuroase, dar din pacare cei doi au abandonat scrisul.

De-a lungul timpului ati scris si romane politiste, si romane de dragoste, si carti pentru copii si multe altele. E adevarat ca un “parinte” nu poate alege intre “copiii” sai, totusi, va intreb: care dintre titlurile pe care le-ati scos va este cel mai drag si de ce?

N-o sa va surprinda, raspunsul e oarecum inclus in intrebare, asa ca raspund in felul acesta: „Pavana in peisaj marin” – pentru ca a fost primul roman tiparit si are drept personaje niste adolescenti cum as vrea sa mai aduc in pagina si azi, „Iubire in decembrie 89” – pentru ca descrie intre altele, cam ce s-a petrecut cu multi dintre noi in acel decembrie, „Orbi in tranzitie” – pentru ca ne arata cat de debusolati am fost in anii ’90, „Relatare despre Harap Alb” – pentru ca e poveste fantastica in care am topit fel si fel de alte carti, „Darul Ioanei” – pentru ca e un roman de suflet, care a stat in sertar 25 de ani, „In absenta tatalui” – pentru ca e o carte foarte personala, „Trei femei” – pentru ca face, cred, oarecare dreptate femeilor care au dus greul anilor dictaturii, seria de carti cu Daniel, fiecare dintre ele era citita inainte fiului meu si o publicam doar pentru ca ii vedeam reactia de incantare. Dar nu pot spune ca celelalte titluri nu-mi sunt la fel de dragi…

Pentru viitor aveti de gand sa va concentrati pe genul politist sau ce anume aveti in plan?

Nu-mi fac planuri, scriu ce simt. Ce va pot spune este ca saptamana aceasta a iesit de la tipar un roman la Cartea romaneasca, „Te voi rapi la noapte!” care are o tenta politista. Cititi-l, o sa va placa foarte mult! Si ca am inceput o noua carte, pentru Crime Scene Publishing, care in mod cert va fi politista.

Sunteti scriitor si jurnalist, in acelasi timp. Daca ar trebui sa renuntati la una dintre cele doua activitati, la care ati renunta si de ce?

La niciuna. Cum n-am renuntat nicodata in viata. In anii ’70 si ’80, cand eram redactor la revista de politica externa „Lumea”, scriam carti, nu atat de mult ca acum, si cand scriam intram in alta lume. Asa cred ca am rezistat. „Darul Ioanei”, de pilda, scris atunci, n-a putut aparea, din motive de cenzura. Nu ma bat cu pumnii in piept, spun doar ca am refuzat sa modific niste pagini, sa scot altele, erau cam multe. Dar n-am renuntat sa scriu… Cred ca intrebarea dvs ar merita un raspuns mai elaborat, nu e locul aici de insistat, dar ceva totusi trebuie neaparat sa spun. Un scriitor nu poate fi doar scriitor in lumea de azi, cel putin la noi, o spun fara ranchiuna. Trebuie sa traiasca si din carti nu poate trai. Doar daca are o sotie miliardara sau a primit vreo mostenire fabuloasa. Din carti nu se poate trai, nu vorbesc ca cele mai multe edituri nici macar nu platesc. Atunci, cei mai multi scriitori sunt si ziaristi. Dar va imaginati cate ar putea face, mai ales daca sunt talentati, in timpul in care alearga sa-si castige existenta…

Ce este mai simplu, sa scrieti despre fapte reale sau sa va imaginati unele?

Singur nu exista o reteta, se poate si una si alta, dar cel mai mult cred ca cele doua se imbina si rezultatul poate fi cuceritor.


Ce credeti ca citesc romanii, mai multe carti sau mai multe ziare?

In prima clipa am fost tentat sa spun ca nici una, nici alta, romanii mai degraba se uita la televizor. Dar imi dau seama ca cei care se uita la televizor sunt si mari consumatori de tabloide, mai ales dintre cele cu texte infime si fotografii mari, cu cat mai multe „dezvaluiri”, cu fete frumoase sau mai putin frumoase, povesti de alcov si crime. Doar asa se explica tirajurile enorme ale acestor publicatii. Dar e bine ca citesc tabloide, uneori poate le cade in mana si cate o carte sau tabloidele astea vorbesc despre o carte, o lauda, si ei se duc sa si-o cumpere. E trist, dar din pacate se citesc foarte putine carti. Din fericire, inca se citeste. Asa ca e loc suficient de optimism.