“Crime sofisticate”, un titlu care spune totul

Desi v-am prezentat sumar volumul “Crime sofisticate” de George Arion inca de la inceputul anului trecut, cand l-am avut ca premiu la unul dintre concursurile noastre, abia anul acesta am capatat un exemplar al meu pe care sa-l citesc cap-coada, prin amabilitatea autorului insusi, caruia ii multumesc inca o data. Si nu doar pentru ca mi-a oferit cartea, ci si pentru ca a scris-o atat de frumos, incat, cu toate ca are peste 400 de pagini, se citeste dintr-un suflet. Pentru ca daca apuci s-o deschizi, nicio sansa s-o mai abandonezi pana la final.

“Crime sofisticate” a fost scrisa, dupa cum chiar autorul precizeaza, la solicitarea prietenului sau Stelian Turlea, sub forma unui roman politist in foileton. Asa se face ca George Arion a publicat aceasta scriere desfacuta in capitole in Ziarul de duminica – si, sincer sa va spun, n-as fi vrut sa fiu in pielea celor care erau nevoiti sa astepte cate o saptamana pentru a mai citi un fragment. Asta pentru ca romanul este atat de atragator incat te tine conectat vrand-nevrand si imi imaginez ca pentru fanii genului politist in general si pentru ai lui George Arion in special a fost o tortura sa primeasca actiunea rupta in bucati mici, timp de mai multe saptamani.

Avand in vedere ca romanul este impartit in doua sectiuni distincte – prima se petrece in Bucuresti, a doua in orasul american Barintown – te intrebi inca de la inceput, si pe buna dreptate, care ar putea fi legatura intre ele.

Adica, in prima parte lucrurile sunt clare: un criminal inteligent si rafinat o ameninta pe cea mai in voga prezentatoare a unui post tv ca ea va muri ultima, dupa care incepe sa-i ucida toti invitatii care calca pragul emisiunii Steaua Norocului. Indiviul n-a ales-o intamplator, norocul fiind un atribut real pe care el insusi il poseda (si care l-a ajutat printre altele sa castige o suma fabuloasa la LOTO), dar pe care invitatii emisiunii cu pricina nu l-au avut niciodata, asa cum pretind in direct, ci si-au obtinut statutul (social, financiar) prin mijloace necinstite. Iar criminalul nostru e de parere ca toti acesti farsori trebuie trimisi pe lumea cealalta. Sigur ca situatia intra pe mainile unor detectivi de isprava, care se dau peste cap sa rezolve cazul: gravul Luca Pinte – un tip destept, abil si retras in sine dupa moartea sotiei – si mucalitul sau coleg Miron Stratilat, care, in timpul rondului de noapte, ascute creioane la nesfarsit, treaba care mi-a amintit de agentul Mulder din “Dosarele X”, care avea aceleasi apucaturi cand se plictisea. 🙂 Insa criminalul, mai calculat si mai prevazator, in special dupa ce are o revelatie legata de Pinte, reuseste sa ramana nestiut.

In partea a doua, “Jucatorul de table” actiunea este la fel de clara, dar total diferita. Naratiunea, care se petrece in oraselul American Barintown, ne aduce o gasca de indivizi recunoscuti dupa porecle, cu meserii si situatii sociale diferite, care se intalnesc tot timpul intr-o taverna decadenta condusa de Politicosu, unde joaca table, canta, beau responsabil (de cele mai multe ori) si isi citesc umul altuia povesti politiste scrise de ei. Insa cand in grup se insinueaza un personaj nou si misterios, zis Anticaru, care pare sa detina o cheie a norocului (si care ii uimeste pe toti cu sansa pe care o are la jocul de table), lucrurile o iau pe o panta neasteptata. Pornind de la pasiunea Anticarului pentru lucrarile reputatului fizician Stephen Hawking, toti ceilalti dezvolta si ei un interes deosebit pentru acestea. Asa incep sa scrie povesti bazate pe citate din operele lui Hawking, una mai tensionata si mai interesanta decat alta. Moartea Anticarului, care pierduse jocul de zaruri cu Dumnezeu, le spulbera insa grupul, imprastiindu-i care pe unde si scotand la iveala secrete bine pazite.

Si care este, totusi, legatura dintre cele doua parti? Trebuie sa cititi cu mare atentie, pentru ca poate fi oarecum intrezarita pe parcursul celei de-a doua parti, dar abia la final va iesi la iveala in toata splendoarea ei. Daca autorul a reusit sa va zapaceasca putin si sa va faca sa pierdeti din vedere faptul ca erati in cautarea unei conexiuni, finalul va va elucida si veti intelege, in cazul in care nu erati convinsi, ca George Arion este un adevarat maestru al povestirii, capabil sa imagineze un roman unic.

Nu doar ca autorul reuseste in prima parte sa alcatuiasca lumea credibila a detectivilor (prin detalii pe care orice carte politista buna si orice serial de gen stie ca trebuie sa le prezinte) si sa surprinda fin cateva tare ale societatii in care traim, nu doar ca inchipuie cu mare talent, in a doua parte, toate acele fenomenale povesti politiste-SF-horror din barul condus de Politicosu, naratiuni care te tin cu degetele inclestate pe carte, pana te pomenesti furat cu totul din realitate si ramas prizonier in lumea romanului, dar stabileste si o legatura trainica intre cele doua parti, firul luminos care strabate totul si care explica totul.

Daca nu ati avut norocul sa il cititi pana acum, va indemn sa nu va lasati intimidati de grosimea acestui volum aparut la Crime Scene Publishing, pentru ca la final o sa va intrebati unde s-au dus toate acele pagini. Romanul poate fi gasit aici, la pret special.