Ceremonia de decernare a Premiilor Emmy, editia cu numarul 63, a inceput in Los Angeles la ora Romaniei 3.00, difuzata live si in exclusivitate de HBO. Cele mai multe Emmy-uri au mers la comedia „Modern Family”, care a luat in total cinci premii.

Actrita Jane Lynch, gazda a Premiilor Emmy pentru prima oara, a deschis ceremonia cu o calatorie muzicala printre productiile care se bat pentru distinctii, dupa care ne-am delectat cu o repriza de… lupte greco-romane intre Jimmy Fallon si Jimmy Kimmel. 🙂 Decernarea a inceput cu premiul de Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial de comedie inmanat de cei doi lui Julie Bowen pentru prestatia din „Modern Family”. Julianna Margulies, autocaracterizata drept „cea mai amuzanta tipa de la tv”, ne-a facut cunostinta cu cel care a castigat premiul pentru Cel mai bun actor in rol secundar intr-un serial de comedie: Ty Burrell din „Modern Family”.

Cel mai bun regizor al unui serial de comedie a fost desemnat Michael Spiller („Modern Family”), in urma nominalizarilor prezentate de Ricky Gervais, aflat in „deplasare”. Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie a fost scris de Steven Levitan si Jeffrey Richman, care au adus astfel cel de-al patrulea premiu in portofoliul serialului „Modern Family”.

„Bine v-ati intors la Modern Family Awards!”, ne-a salutat Jane Lynch dupa pauza, spre amuzamentul celor din sala, aluzie la faptul ca toate premiile de pana la momentul respectiv au mers la serialul cu pricina. „Sa-i vedem ce-o sa faca atunci cand incepem cu premiile pentru drama…”, a continuat gazda Premiilor Emmy din acest an. 🙂 Charlie Sheen a prezentat nominalizarile pentru Cel mai bun actor in rol principal intr-un serial de comedie, premiu care i-a revenit lui Jim Parsons din „The Big Bang Theory”, intrerupand astfel sirul de premii obtinute de „Modern Family” care, de altfel, nici nu avusese nominalizari la aceasta categorie. Actritele nominalizate la categoria Cea mai buna actrita in rol principal intr-un serial de comedie au facut un gest surprinzator si, pe masura ce au fost anuntate, au urcat pe scena si s-au apucat de maini, formand un lant uman. Ulterior, au imbratisat-o calduros pe Melissa McCarthy din „Mike and Molly” care a castigat si care a avut un discurs presarat cu lacrimi de bucurie.

Premiul Emmy pentru Cel mai bun program de reality/varietati a ajuns la The Amazing Race, show care a fost reprezentat pe scena de mare parte din echipa, in timp ce „The Daily Show with Jon Stewart” a luat anul acesta cel de-al saptelea premiu Emmy din „cariera”, reprezentat de Cel mai bun scenariu pentru un program de comedie, musical sau varietati.

Dupa o scurta pauza, The Lonely Island si Michael Bolton alaturi de Akon au sustinut un moment muzical amuzant, in care l-au pomenit, printre altii, si pe Capitanul Jack Sparrow. 🙂 A urmat premiul pentru Cea mai buna regie pentru un program de comedie, musical sau varietati, care i s-a decernat lui Don Roy King de la „Saturday Night Live”, dupa care Emmy-ul pentru Cel mai bun program de comedie, musical sau varietati a mers la „The Daily Show with Jon Stewart” si a fost acceptat chiar de gazda emisiunii.

Cele dintai premii de la categoriile de drama au fost anuntate de Jon Cryer si Ashton Kutcher si anume Cel mai bun scenariu pentru un serial de drama, castigat de Jason Katims – „Friday Night Lights” si Cea mai buna actrita in rol secundar intr-un serial dramaMargo Martindale din „Justified”. Aflata la prima nominalizare si la intaiul premiu Emmy din cariera, Margo a multumit printre lacrimi scenaristilor, producatorilor, agentului, familiei si divinitatii.

Premiul Emmy pe 2011 la categoria Cea mai buna regie pentru un serial de drama a fost adjudecat de Martin Scorsese pentru „Boardwalk Empire”, serial difuzat si de HBO. Peter Dinklage, aflat la prima nominalizare, a luat premiul pentru Cel mai bun actor in rol secundar intr-o drama pentru rolul senzational din „Game of Thrones”, serie din care telespectatorii romani au putut vedea primul sezon la HBO.

Julianna Margulies a castigat al doilea Emmy din cariera la categoria Cea mai buna actrita in rol principal intr-o drama pentru „The Good Wife”, in timp ce Kyle Chandler din „Friday Night Lights” a luat premiul la categoria Cel mai bun actor in rol principal intr-o drama, care este, de altfel, si primul Emmy din cariera sa. „Eram sigur ca n-o sa castig eu, asa ca nu mi-am pregatit niciun discurs”, a marturisit actorul, care a reusit totusi sa multumeasca tuturor fara sa se piarda cu firea. 🙂 Nici nu-i de mirare ca fost surprins, avand in vedere ca printre adversarii sai s-au numarat Hugh Laurie („House M.D.”), Steve Buscemi („Boardwalk Empire”) si Michael C. Hall („Dexter”)…

Premiul pentru Cel mai bun scenariu pentru o miniserie/un film i-a revenit lui Julian Fellowes pentru „Downton Abbey”. Cea mai buna actrita in rol secundar intr-o miniserie/un film este Maggie Smith (care n-a fost prezenta la decernare) din acelasi „Downton Abbey”.

Barry Pepper, absent de la ceremonie, a fost distins cu premiul Cel mai bun actor in rol principal intr-o miniserie/un film pentru rolul din „The Kennedys”, iar Brian Percival a luat premiul corespunzator Celei mai bune regii pentru o miniserie/un film pentru „Downton Abbey”.

Cel mai bun actor in rol secundar intr-o miniserie/ un film a fost desemnat Guy Pearce pentru rolul din „Mildred Pierce”, care a castigat astfel primul sau Emmy, pe care l-a impartit simbolic cu Kate Winslet, colega lui din serial. Hugh Laurie si Claire Danes au prezentat nominalizarile pentru Cea mai buna actrita in rol principal intr-o miniserie/ un film, premiu care i-a revenit lui Kate Winslet pentru interpretarea din aclamata miniserie „Mildred Pierce”. Actrita a tinut un discurs emotionat si efervescent, in care a multumit echipei si familiei si in special mamei sale, careia i-a dedicat premiul.

Don Cheadle a prezentat nominalizarile pentru Cea mai buna miniserie/ cel mai bun film si a inmanat premiul producatorului excecutiv de la „Downton Abbey”, iar premiul pentru Cea mai buna drama a mers fara surprize la „Mad Men”, care a primit aceasta distinctie si anii trecuti (2008, 2009 si 2010). Ultimul premiu al noptii si anume acela pentru Cea mai buna comedie a fost inmanat de Gwyneth Paltrow reprezentantilor serialului „Modern Family”, productie castigatoare si anul trecut la aceasta categorie.

Va reamintim ca varianta editata si subtitrata a ceremoniei de decernare a Premiilor Emmy 2011 va putea fi urmarita pe 20 septembrie, ora 20.00, la HBO.