Singurul eveniment international de dans contemporan din Romania va avea loc in Bucuresti, in perioada 1-16 octombrie. Este vorba despre eXplore dance festival, ajuns la cea de a sasea editie, despre care am aflat mai multe la conferinta de presa care a avut loc in aceasta dimineata la Clubul Taranului.

Andreea Capitanescu, director artistic eXplore dance, coregrafa Valentina de Piante Niculae si Virgil Nitulescu directorul MTR, spatiu care gazduieste o parte dintre manifestarile festivalului au fost cei care au vorbit despre aceasta editie, care va cuprinde 30 de spectacole (dintre care trei in premiera, doua dintre premiere fiind romanesti), 21 de filme de dans, opt workshop-uri, cinci lecture-uri, o masa rotunda si o serie de evenimente speciale. Printre invitatii straini se numara Meg Stuart, Boris Charmatz si Philipp Gehmacher. Programul eXplore dance festival 2011 poate fi consultat aici.



Reprezentantul MTR, Virgil Nitulescu, considera ca dansul contemporan, la 22 de ani de la schimbarea regimului politic, incearca inca sa se impuna in Romania, iar MTR, desi este „un conservator al artei traditionale”, nu moderne, sustine acest demers, acest festival care are loc deja de cativa ani, pentru ca este un eveniment care merita atentie.



Valentina de Piante Niculae ne-a invitat la spectacolul in premiera pe care il va sustine pe 12 octombrie, la Teatrul Odeon – „The Thing doesn’t Touch Me” – din sectiunea Prix Jardin D’Europe, multumindu-le colaboratoarelor ei Serenella Fonzar si Timea Kovacs pentru ajutorul dat la realizarea acestui act artistic.



Andreea Capitanescu a facut o prezentare detaliata a sectiunilor festivalului si a artistilor care vor participa la eXplore dance, punctand faptul ca festivalul pune mare pret pe incurajarea tinerilor artisti si coregrafi. Astfel, programele speciale dedicate tinerilor sunt:
Meet the Next Generation (program de coaching pentru tinerii coregrafi)
Critical Endeavour (pentru tinerii jurnalisti si critici de dans)
Prix Jardin D’Europe (competitite pentru tineri coregrafi)

„Din dorinta noastra de a spijini foarte mult tinerii artisti – si acest lucru vine oarecum dintr-o nevoie resimtita in ultimii ani si din feedback-urile primite de la cei cu care am colaborat – am inititat anul trecut un program care se numeste Meet the Next Generation. Anul trecut a fost intr-o formula nationala, am colaborat cu artisti de la UNATC de la Facultatea de Coregrafie, artisti pe care i-am invitat sa prezinte scurte momente coregrafice publicului prezent, dar si sa participe la discutii si sesiuni deschise… pentru a-i scoate un pic din atmosfera de facultate. 🙂 In acest an, Meet the Next Generation s-a transformat intr-un program international. Alaturi de artisti romani vom realiza in zilele urmatoare o selectie de artisti din intreaga Europa, astfel incat intre 3 si 9 octombrie va avea loc un program intens de coaching produs de Eduard Gabia, Maria Baroncea si Dragana Bulut, un program intens in care cei 10 participanti vor beneficia de coaching, vor putea lucra la proiectele personale, dar in acelasi timp vor avea si acces la workshop-urile din cadrul festivalului, iar in final vom organiza o prezentare informala cu cei 10 participanti, pe 9 octombrie la Teatrul Nottara”, a precizat Andreea Capitanescu.

eXplore dance festival este produs de Asociatia 4CULTURE, iar printre cei care finanteaza pentru prima oara evenimentul se numara si Ministerul Culturii si Patrimoniului National. In plus, eXplore dance este co-finantat de Comisia Europeana, intelegere care s-a facut pentru o perioada de trei ani.