Event-Plus in colaborare cu A&A Records si SpaceRay Music prezinta concertul de lansare al noului album Grimus, „Egretta”. Concertul va avea loc in clubul Silver Church din Bucuresti, Calea Plevnei 61 pe data de 6 octombrie, ora 21.00.

Pentru a sarbatori cum se cuvine, „balul” va fi deschis in cel mai pur stil britanic de catre Vetoes, veniti special din „perfidul” Albion. Pe langa „Egretta” desfasurata in toata amplitudinea sa, cei de la Grimus vor canta piesele ce i-au consacrat, dar si o serie de piese inedite care nu si-au gasit locul pe album. Show-ul va fi intregit de visuals (by cpt. Floppy) plus multe alte surprize.

In semn de pretuire pentru cei care isi doresc produsul original, toti cei care vor achizitiona albumul la intrare (30 lei) vor avea acces liber la concert. In rest, accesul general este 20 lei.

Un al doilea concert de lansare va avea loc « acasa », la Cluj-Napoca pe data de 14 octombrie in clubul Euphoria Music Hall. Invitati speciali vor fi prietenii din trupa byron.

„Egretta” este rezultatul colaborarii cu producatorul britanic Adam Whittaker (Doves, Amy Winehouse, Julian Cope) care s-a implicat in toate etapele inregistrarii albumului. Masteringul in schimb este opera lui UE Nastasi de la studiourile Sterling Sound din New York (responsabil printre altele de remasterizarea intregului catalog AC/DC). Albumul este produs si distribuit in exclusivitate in Romania de catre A&A Records, sub licenta SpaceRay Music.