Mai sunt cateva zile pana la Folk Maraton, eveniment la care vor participa muzicieni de renume, dar si tinere talente ale genului. In prima categorie intra si Maria Gheorghiu, care a stat de vorba cu noi despre Folk Maraton, despre muzica pe care o compune si persoanele cu care si-ar dori sa cante in duet, dar si despre oamenii care au avut o influenta pozitiva asupra ei.

Ce inseamna pentru dumneavoastra participarea la festivalul Folk Maraton din aceasta
toamna?


Fiecare concert, oricat de mic sau de mare, este o provocare. Folk Maraton insa, alaturi de Folk You, se situeaza la capitolul “mari provocari” si asta pentru ca am ocazia sa cant alaturi de colegii mei, cu totii extrem de valorosi, capabili sa devina atunci cand canta adevarati magicieni, ori sa fii capabil sa vrajesti publicul altfel decat o fac ei, sa reusesti sa-i aduci cat mai aproape de vibratia ta si sa-i convingi, nu e usor de loc.

Ce le pregatiti fanilor muzicii dumneavoastra cu ocazia acestui eveniment?

Exact in urma cu un an, lansam albumul CURCUBEU realizat impreuna cu Eusebiu Stefanescu si am avut bucuria sa constat ca o parte din cantecele Curcubeului au intrat deja in constiinta iubitorilor de folk, asa ca, in mare parte, recitalul meu se va baza pe piesele indragite din acest album. Ca noutate, vor fi piese in prima auditie (absoluta!) si piese din categoria “oldies but goldies” pentru ca stiu cat e de importanta calatoria in trecut si doar prin alternanta vechi/nou poti da masura a ceea ce esti in prezent.

Ce intamplare deosebita va vine in minte daca va ganditi la unul dintre colegii de scena de la Folk Maraton?

Cea mai interesanta experienta muzicala se leaga de invitatia pe care, la un moment dat, Florin Chilian si Doru Stanculescu mi-au facut-o pentru un spectacol realizat pentru detinutii din penitenciarul Jilava. Acolo am realizat cat de iluzorie este libertatea si am invatat cea mai importanta lectie despre ea dar si despre adevarata natura umana, cea care se manifesta in deplinatatea ei, doar in situatii limita. Acolo am vazut sufletul oamenilor “fara suflet la vedere”, acolo am reconsiderat cuvantul “vina” si tot acolo, am aflat cat de subtire este granita dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna, dintre puterea si fragilitatea umana. Dupa aceasta experienta, am scris unul din cele mai frumoase cantece, POVESTE SIMPLA.

Se spune despre muzica dumneavoastra ca este un fel de “medicament care linisteste”. De ce trasaturi are nevoie o piesa ca sa devina un astfel de remediu?

In primul rand, ca sa fii luat in seama ca artist, trebuie sa constientizezi daca ai ceva de oferit lumii. Se intampla lucrul acesta doar in conditii de maxima sinceritate si asta se face in stransa legatura cu abordarea relatiei tale cu Dumnezeu. Daca realizezi ca ai primit un talant pe care trebuie sa-l dai mai departe inzecit si printr-o daruire totala, e imposibil sa nu unesti vibratia ta cu vibratia celorlalti si sa nu reusesti sa faci lumea sa se simta mai bine, mai putin incrancenata. Cei care te asculta trebuie sa se regaseasca in ceea ce canti, sa gaseasca un sens, un cuvant care sa devina numitor comun.

In ce stare compuneti cel mai bine?

Nu cred ca exista o stare anume, buna sau rea. Exista pur si simplu STAREA! La un moment da iti dai seama ca ceva din jurul tau ti-a produs o emotie si atunci, firesc, vine si raspunsul tau la acel ceva care te-a scos din starea letargica si tu trebuie sa-l dai mai departe, sa se bucure si ceilalti de revelatia ta, bineinteles, prin cantec.

Cine v-a sustinut cel mai mult de-a lungul carierei muzicale?

Ii voi ramane vesnic recunoscatoare lui Vali Sterian pentru devenirea mea in folk si asta pentru ca a stiut cum sa scoata la lumina, ceea ce era mai bun in mine.El a fost cel care m-a adus prima data in Bucuresti, intr-un concert in Back Stage si a cantat impreuna cu mine iar dupa concert, a spus bucuros, “In seara aceasta am pariat pe Maria Gheorghiu si am castigat!” Au urmat concertele in Eliad si apoi imprimarile pentru albumul meu la el in studio. Au mai fost si altii, importanti din lumea folk-ului, poate cei mai importanti fiind, la un moment dat Victor Socaciu, pentru ca dupa castigarea Festivalului Om Bun, cu mici exceptii, am fost prezenta in toate editiile si galele organizate de el si mai apoi Nicu Alifantis. Cu Ducu Bertzi am avut de asemenea o buna colaborare si multe spectacole.

Cu cine v-ati fi dorit sa cantati in duet sau intr-o trupa si nu s-a intamplat niciodata?

Cu Dulce Pontes si asta pentru ca fado-ul este si el o parte din mine. Exista posibilitatea insa ca acest vis sa devina realitate, artista portugheza stiind de mine si trimitandu-mi la un moment dat o scrisoare emotionanta. O puteti gasi pe net.

Ce e mai frumos, sa va adresati lumii din studioul de radio, in calitate de realizatoare sau de pe scena, cu chitara in brate?

Din fericire pentru mine, ambele imi ofera satisfactii la fel de mari si asta pentru ca radioul este de fapt o altfel de scena. Cabina de emisie imi dau posibilitatea sa ma adresez “prietenilor mei nevazuti dar stiuti” intr-o alta haina a sufletului. Pentru ca eu consider ca si scena si microfonul radioului sunt instrumente prin care ma pot adresa lumii, daruindu-le suma emotiilor mele. In plus, exista si colaborarea cu televiziunea, care imi ofera posibilitatea sa aduc in fata telespectatorilor, folk-ul de ieri, de azi, de maine. Se numeste “In cautarea folk-ului pierdut” si datorita acestei emisiuni am descoperit tineri extrem de talentati. Pe unii dintre ei ii veti putea vedea si la Folk Maraton anul acesta. E vorba de Vlad Chiurlea, de Nina Neagu sau Bogdan Grosu.

Stiu ca il admirati pe Octavian Paler, cum l-ati descoperit si ce ati gasit in scrierile dumnealui care sa rimeze cu sufletul dumneavoastra?

Alaturi de Nichita Stanescu, Octavian Paler face parte din mine. Pe ambii i-am descoperit in liceu, pe vremea cand incercam sa aflu cine sunt, in perioada in care incercam sa-mi modelez constiinta. In ambele cazuri, citindu-i am avut sentimentul ca intr-o alta dimensiune, candva ne-am intalnit si ca ceea ce citeam era de fapt rodul acelor intalniri-amintiri. Astazi, port pe umeri doua aripi de inger. Sunt in permanenta cu mine, imi corecteaza greselile, imi arata lucruri noi si-mi ghideaza pasii prin zonele importante pe care ar trebui sa la strabat. Daca citindu-l pe Nichita am invatat sa-l iubesc si sa-l inteleg pe Brancusi, citindu-l pe Paler am invatat sa ma inteleg pe mine in primul rand si marea arta a lumii in acelasi prim rand. Ce frumos spunea Paler, vorbind despre Van Gogh, “Vincent picta chiparosi cu stea in frunte, visand ca dupa moarte va ajunge intr-o stea!”

Aveti profil pe Facebook. Obisnuiti sa stati de vorba cu fanii, sa le raspundeti cand au
intrebari?


Da, am cont, insa din pacate nu am atata timp cat mi-as dori sa stau de vorba cu prietenii mei virtuali. Nu-mi place sa le spun “fani”. Mi se pare ca intr-o asemenea abordare se pierde ceva esential. E vorba de liantul care se numeste suflet si care nu lasa loc de bariere artificiale. Facebook-ul ramane insa un instrument foarte bun in relatia public/artist pentru ca te ajuta sa intelegi mai bine cum esti perceput si ce mai ai de adaugat.