Trupa de jazz Elevation va sustine un recital pe scena ArCuB duminica 13 noiembrie, de la ora 20.00. Dupa concerte sustinute la Festivalul Jazz a l’Ouest din Rennes, la Paris, Viena, Bad Ishl, Munchen, Budapesta si Targul – Mures muzicienii ajung si in Bucuresti pentru a va oferi un blues vibrant, armonii neobisnuite si sonoritati de free jazz.

Elevation creeaza o muzica ce coboara din marea traditie a jazz-ului, dar se indreapta creativ spre viitor. Ei reprezinta „noul jazz” in forma sa cea mai spectaculoasa. Trupa reuneste patru dintre cele mai marcante personalitați ale jazz-ului contemporan: Abraham Burton, Brad Jones, Derek Phillips si Lucian Ban.

Numit de Todd Barkan, curator Lincoln Center „unul dintre cei mai mari saxofonisti tenori ai timpului nostru”, Abraham Burton spune despre colaborarea cu Lucian Ban: „Muzica lui este printre cele mai creative pe care le-am cantat vreodata. Are multa emotie si traire, un ritm propriu interior, curge foarte bine, este foarte lirica.”

La randul sau, Lucian Ban afirma: „Intre mine si Abraham exista o chimie muzicala si umana cu totul particulara. El este unul dintre cei mai mari cunoscatori ai traditiei jazz-ului american si detine un simt al melodiei uluitor – unic, as spune, intre muzicienii de jazz.”

Grupul american Elevation a sustinut de-a lungul anilor nenumarate concerte in lume, in Franta, Austria, Belgia, Germania, Olanda. In timp repertoriul lor s-a rafinat, devenind un material ce impresioneaza prin originalitate si cucereste audienta prin incredibila creativitate a celor ce il alcatuiesc.

Biletele pot fi achizitionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batiste, nr. 14) si incepand cu 1 noiembrie se vor gasi si online pe ArCuB.

Pret: 35,00 lei (Categoria I) si 26,50 lei (Categoria II). Elevii si studentii care se prezinta la Casa de Bilete ArCuB cu legitimatiile pot achizitiona bilete la pretul de 15,90 lei.

Evenimentul este produs de ArCuB.