Interviuri literare — 17 - 10 - 2011
Simon Toyne: “Versiunea bisericii despre Geneza nu e neaparat adevarata”

Colectia Bestseller de pe Strada Fictiunii a Editurii Allfa s-a imbogatit cu un spectaculos roman pe care nu l-am putut lasa din mana pana la finalul care m-a surprins si care m-a facut sa astept cu nerabdare urmatoarele doua volume: este vorba despre “Sanctus”, prima carte din trilogia la care lucreaza scriitorul britanic Simon Toyne. Autorul, care se va afla in Romania in perioada 24-27 noiembrie la Gaudeamus, a fost extrem de amabil si ne-a povestit in detaliu si cu umor despre acest thriller religios si procesul scrierii lui.

Mai intai, “Sanctus”este o carte fantastica si vreau sa te felicit pentru ea si sa-ti doresc succes si inspiratie pentru urmatoarele! Ai spus ca ideea din “Sanctus” ti-a venit cand ai ajuns in Rouen. Care a fost exact “flash-ul” care a declansat totul? A fost atmosfera de oras medieval, a fost vreo catedrala, ce anume a fost?

Ei bine, povestea completa e ca mi-am dat demisia ca sa incerc sa scriu o carte si conduceam spre sudul Frantei impreuna cu familia exact in acest scop. Ne inchiriaseram apartamentul din Anglia si voiam sa stam in Franta intr-o casa cam la o ora in afara orasului Toulouse. Am plecat prin ploaie pe 13 noiembrie 2008, eu intr-o dubita plina de de tot felul de lucruri care sa transforme noua noastra locuinta intr-un camin adevarat, iar sotia mea in masina. Am mers pana la feribot cu ploaie, apoi a inceput cea mai groaznica furtuna a iernii. Planul era sa dormim de-a lungul celor patru ore cat tinea traversarea, insa in loc sa facem asta i-am ascultat pe altii cum vomitau in jurul nostru in timp ce noi ne-am strecurat in paturile noastre inguste, agatandu-ne de viata.
Am ajuns in Franta usurati ca am scapat cu viata, dar obositi – foarte, foarte obositi. In niciun caz nu ne-am fi descurcat sa conducem opt ore pana la noua noastra casa, asa ca ne-am tarat pana in Rouen in cautarea unui hotel ieftin unde sa cadem lati pentru cateva ore. Cum conduceam spre interiorul acestui oras tacut, am zarit conturul catedralei pe fundalul apusului de soare si un citat care mi-a placut mereu mi-a venit in minte. “Omul este un zeu in ruina”. Am cerut o camera in franceza noastra de balta si am adormit minunandu-ne ca paturile astea, spre deosebire de cele de pe barca, nu se miscau tot timpul.
Patru ore mai tarziu eram inapoi pe drum. Radioul din dubita s-a stricat cam dupa o ora, asa ca am condus vreo sapte ore in tacere, gandindu-ma la Rouen si la citat. Pana am ajuns la noua noastra casa aveam deja ideea de final din “Sanctus”.

Ai facut un gest curajos cand ti-ai dat demisia ca sa scrii aceasta carte. 🙂 Cat de sigur erai atunci ca vei reusi sa scrii asa o capodopera?

Am lucrat ca scriitor profesionist aproape 20 de ani in fosta mea cariera in TV, asa ca stiam ca pot sa scriu. Dar nu scrisesem niciodata un roman si singurul mod de a afla daca pot sau nu era s-o fac pur si simplu. Am sperat ca va fi suficient de bun ca sa fie publicat, macar pentru ca renuntasem la un job bun ca sa incerc sa-l scriu. Totusi, daca e bun de ceva sau nu, ramane la latitudinea cititorilor si sunt foarte bucuros ca tie ti-a placut atat de mult.

Care a fost reactia celor dragi tie cand i-ai anuntat ca te imbarci in aceasta aventura de scriere a unei carti?

M-au sprijinit incredibil de mult. Sotia mea stia ca devenisem din ce in ce mai frustrat la munca din punctul de vedere al creativitatii. Ea descrie toate astea ca o criza a varstei mijlocii si s-a gandit ca mai bine ma lasa sa demisionez si sa incerc sa scriu un roman decat sa-mi cumpar o masina sport sau sa am o aventura cu o femeie mai tanara.

Te rog sa-ti descrii cartea intr-o fraza scurta, pentru ca aceia care nu au citit-o sa devina curiosi in legatura cu ea.

“Sanctus” este un thriller contemporan, extrem de alert care va parea atragator unei mase largi de cititori carora le plac scriitori precum Lee Child, Robert Harris si Dan Brown. In centrul volumului se afla hotararea unei femei de a afla ce s-a intamplat cu fratele ei atunci cand el se dovedeste a fi mort dupa ce fusese dat disparut timp de opt ani. Ea descopera ca el a facut parte dintr-o secta religioasa straveche cunoscuta sub numele de Sanctus, cei care au in pastrare cele mai vechi artefacte ale bisericii. Ei ar face orice pentru a-si pastra ascunse secretele si cu cat ea descopera mai mult, cu atat creste pericolul in care se afla. Ideea cartii este aceea ca versiunea bisericii despre Geneza nu e neaparat adevarata.

In carte vorbesti despre o biblie eretica aflata in Citadela, despre o societate de calugari care pastreaza un secret infricosator… Ai consultat anumite documente reale sau totul e fictiune?

Am inventat totul, dar am muncit mult ca sa fac sa para plauzibil. Adevarul e ca exista parti care au fost scoase din Biblie si versiuni alternative ale Creatiei au fost catalogate drept eretice in trecut. Asadar, e fictiune, dar are o logica proprie si cu siguranta nu e ceva improbabil.

Esti atras de polemicile religioase, de istoria religiilor sau doar te-ai gandit ca un subiect de asa natura este cheia pentru o carte de succes?

Imi plac marile teme si teologia are de-a face cu unele dintre cele mai mari. Orice scriitor merge practic pe instinct. Speri ca daca tie ti se pare interesant ceva, li se va parea si altora.

Ai spus ca “Sanctus” li se va parea interesant cititorilor lui Dan Brown. In ce fel e romanul tau diferit de ceea ce scrie Dan Brown?

Pai cred ca Dan Brown e foarte bun in ceea ce priveste planul actiunii, dar nu are substanta in ceea ce priveste dezvoltarea personajelor sau atmosfera. Personajele lui sunt la sfarsitul cartii cam aceleasi de la inceputul ei si isi plaseaza povestile inteligent in locuri foarte familiare, precum Vatican sau Washington, deci cititorul are deja in minte o imagine atunci cand citeste povestea. “Sanctus” se desfasoara in mare parte intr-un oras fictiv din sudul Turciei, asa ca a trebuit sa-l construiesc din temelii si sa muncesc mult ca sa-l fac sa arate realist. De asemenea, eu sunt mai interesat de felul in care se schimba personajele. Personajului principal din “Sanctus” – Liv Adamsen – i se dau peste cap intreaga viata si simtul identitatii de-a lungul povestii. Ea este o persoana diferita in final.

Liv Adamsen – personajul principal care se pomeneste intr-o expeditie de aflare a adevarului despre fratele ei decedat – este ziarista. Cat din tine ai pus in acest personaj? In plus, ai un personaj pe nume Kathryn, care este si numele sotiei tale. Personajul are ceva a face cu ea?

Treaba ta ca scriitor este sa faci personajele sa para reale, asa ca inevitabil pui un pic din tine in toate. Kathryn se numeste Katryn pentru ca seamana putin cu sotia mea si lucrul asta m-a ajutat sa o vizualizez. Trebuia sa fie ceva temporar, dar a ramas. Ceva groaznic i se intampla in urmatoarea carte si sotia mea nu mi-a mai vorbit dupa ce a citit.

In finalui volumului “Sanctus” ai spus ca aceasta carte “a devenit mai buna si mai scurta” dupa ce anumite persoane ti-au dat niste sfaturi. E cu siguranta o carte buna, dar cat de lunga era initial, avand in vedere ca si-asa e ditamai cartea? 🙂

Mauscrisul trimis agentilor avea 164 000 de cuvinte (cam 650 de pagini). Manuscrisul final – cel care a fost publicat – are in jur de 118 000 de cuvinte (480 de pagini). Am pierdut cateva actiuni minore, vreo doua personaje si o secventa recurenta de vis – de fapt eram eu agitat ca cititorul nu va pricepe povestea. Agentul meu mi-a spus ca nu era nevoie de asa ceva, prin urmare am scapat de ele.

“Sanctus” este despre descoperirea Sacramentului, dar e doar primul roman dintr-o trilogie. Poti sa dai mai multe detalii despre urmatoarele carti?

Tocmai am terminat cea de-a doua carte – “The Key” – iar pentru a treia am planul gata facut. Se bazeaza pe relatia in desfasurare dintre eroul si eroina primei carti. Finalul din “Sanctus” este asa de mare si indraznet incat provocarea in celelate doua este sa ma asigur ca urmarile a ceea ce s-a intamplat se vor desfasura tot la o scala grandioasa. Sper sa fi reusit, cred ca da, insa probabil cititorii vor fi cei care vor judeca in cele din urma. Tot ce pot sa mai spun e ca finalul celei de-a doua carti ii lasa pe Liv si Gabriel impreuna, dar nu impreuna, iar sfarsitul cartii finale va fi un soc si mai mare decat acela din finalul volumului “Sanctus”.

Vei sosi in Bucuresti in curand. Te rog sa spui cateva cuvinte pentru cei care apreciaza cartile bune, dar inca nu te cunosc.

Pur si simplu luati cartea mea si cititi prima pagina. Daca o sa doriti sa o cititi si pe urmatoarea, inseamna ca am reusit, daca nu, va multumesc pentru timpul acordat – imi pare rau ca v-am deranjat, ma voi stradui mai mult data viitoare.





(5) Comentarii

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea





Te-ar putea interesa si...