Fundatia Calea Victoriei va invita din 27 octombrie la o calatorie in lumea fascinanta a filmului, cu Anda Cruceanu. „Din Istoria Cinematografiei: Sapte curente in cea de-a saptea arta” este un atelier interactiv care isi propune sa familiarizeze publicul larg cu momentele esentiale ce au dus la dezvoltarea celei de-a saptea arte, atat de apreciata in toate timpurile.


Filmul a fost interpretat, inca de la inceputuri, drept un miraj, cea mai moderna si mai atractiva, dar in acelasi timp si cea mai usor de inteles forma artistica de expresie umana. In comparatie cu celelalte arte, cinematografia a avut cea mai rapida traiectorie ascensionala.

Analizand cinematografia moderna, putem afirma cu certitudine ca procesul de evolutie continua cu aceeasi uluitoare viteza. Istoria cinematografului se scrie zilnic, cu fiecare cadru filmat.

Atelierul va avea sapte intalniri incepand din 27 octombrie, ora 18.30. Informatii despre structura intalnirilor, costuri si inscrieri gasiti aici.