Primul album al formatiei Voodoo va fi lansat pe 29 noiembrie in Silver Church, incepand cu ora 21.00. Evenimentul este prezentat de Phoenix Entertainment, care doreste sa promoveze astfel tinerele talente.

Trupa Voodoo a luat nastere in 2005, din dorinta de a aduce elemente inedite in muzica romaneasca. De-a lungul timpului, componenta trupei s-a schimbat pana a ajuns la formula de astazi: Cristi – baterie, fiul lui Nelu Dumitrescu de la Iris, Fabian – voce, fost concurent la Scoala vedetelor, Cosmin – chitara, implicat in numeroase proiecte muzicale precum Mozart Rocks si Matei – bass, care studiaza regie si film.

Voodoo abordeaza un gen muzical unic pentru Romania, rock modern cu influente de dancehall si reggae. Piesele de pe albumul „Voodoo” sunt sincere si directe, fiind inspirate din trairile personale ale membrilor trupei.

Intrarea la concert va fi libera.