2194 de zile. Atat a durat cel de-Al Doilea Razboi Mondial, eveniment care a marcat vietile a milioane de oameni din 1939 si pana in 1945. Alesandru Dutu si Constantin Olteanu sunt cei doi specialisti in istorie care au adunat intr-un volum aparut de curand la Editura Tritonic, in colectia Biblioteca de Razboi, toate elementele acestei conflagratii.

Cei doi autori nu trateaza doar razboiul in sine, ci isi incep lucrarea cu premisele acestui conflict, cu toti pasii facuti de Hitler spre dezmembrarea si cucerirea Europei (ocuparea Austriei si a Albaniei, dezmembrarea Cehoslovaciei, presiunile asupra Poloniei etc), nesfiindu-se sa arate slabiciunea natiunilor care ar fi trebuit sa ia atitudine in fata comportamentului german si terminand cu semnarea tratatelor de pace.

Intre aceste limite, Alesandru Dutu si Constantin Olteanu aduna in sute de pagini informatii utile despre ceea ce a insemnat Al Doilea Razboi Mondial, folosindu-se de fapte si dovezi descoperite in urma unei documentari infernale, plasand in carte, pe langa texte, o multime de fotografii reprezentative si de harti menite sa ofere si mai multe explicatii.

Fie ca sunteti elevi, studenti sau aveti o pasiune pentru istorie, volumul „Razboiul de 2194 de zile” va va ajuta sa aflati lucruri noi sau sa va puneti in ordine in minte ceea ce stiati deja despre Al Doilea Razboi Mondial, pentru ca materialul este foarte bine ordonat si sistematizat in opt capitole mari, care permit miscarea cu usurinta printre informatii. Preliminariile politice, diplomatice si militare ale razboiului, declansarea evenimentului si extinderea lui la nivel mondial, victoriile si infrangerile si in final bataliile care au pus capat conflagratiei – toate acestea sunt detaliate cu profesionalism si detasare, dintr-o perspectiva moderna, intr-un limbaj clar si atragator, dupa cum a declarat si Constantin Olteanu, unul dintre autori, in cadrul evenimentului de lansare a cartii:

Noi am avut in vedere sa realizam o lucrare care sa se potriveasca cu aprecierile, abandonand unele care sunt vetuste […] si sa asimilam ceea ce a fost asimilabil. Si in acelasi timp sa facem unele reconsiderari asupra aprecierilor fata de diferite evenimente din acest spatiu cronologic, care stim ca au fost politizate si prezentate altfel decat au fost in realitate din diferite motive. Am avut grija de asemenea ca in latura militara sa prezentam cat mai bine posibil si invingatorii si invinsii […] Am incercat ca in toata stradania noastra sa facem uz de rigurozitate stiintifica. Sigur, nu putem sa spunem ca am epuizat tematica celui de-Al Doilea Razboi Mondial si lucrarea este supusa acum publicului, el este cel mai in masura sa aprecieze.

Alesandru Dutu este istoric, profesor universitar doctor la Facultatea de Relatii Internationale, Istorie si Filosofie a Universitatii „Spiru Haret” din Bucuresti si doctor in Stiinte Militare, specialitatea Istorie Militara. Constantin Olteanu este istoric, profesor universitar doctor in cadrul aceleasi facultati si doctor in Istorie.