Simon Toyne, autorul romanului „Sanctus”, va veni in Romania in perioada 24 – 26 noiembrie. Pe parcursul vizitei sale, scriitorul va participa la intalniri cu cititorii si presa, in cadrul unui program organizat de editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.

Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: Lansarea romanului „Sanctus”
Magazinul Cocor, etaj 3, zona Atrium
Participa: scriitorul Simon Toyne, Andrei Gheorghe – ambasador de brand Editura ALL si Mario Demezzo – vicepresedinte Grupul Editorial ALL

Sambata, 26 noiembrie, 11.00 – 15.00: Sesiune de autografe la Standul Editurii ALL, Targul de carte Gaudeamus (Complexul Romexpo)

Simon Toyne s-a nascut in 1969 la Cleethorpes, in Marea Britanie. A studiat literatura engleza si teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de 20 de ani a lucrat in televiziune, ca scenarist, regizor si producator.
A produs documentarul „100 Greatest Films, difuzat pe Channel 4, si i-a intervievat, printre altii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda si Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show”, acordat de Good Homes.
„Sanctus” este primul lui roman, parte a unei trilogii.