Cronici — 14 - 11 - 2011
Cand Silver Church-ul canta rock: Amorphis, Leprous si Nahemah

Fara a ma declara fan inrait Amorphis, am admirat mereu aceasta trupa finlandeza pentru tot ceea ce a reprezentat si a realizat ea in timp: pentru temele albumelor, pentru muzica aflata in continua, dar benefica schimbare, pentru incercarile reusite de a fi originala – incercari pe care de altfel cele mai multe trupe le fac, insa nu toate au succes – si nu in ultimul rand pentru prestatiile live pline de caracter.

Asa s-a facut ca nu am ratat nici concertul din 9 noiembrie, cand ARTmania i-a adus inca o data in Romania pe metalistii finlandezi, dupa alte trei intalniri cu ei, prima desfasurata in 2006, la editia cu numarul 1 a Festivalului ARTmania. Pe atunci isi promovau albumul “Eclipse”, primul cu Tomi Joutsen la voce, cel care ii luase locul vocalistului de cursa lunga Pasi Koskinen. Tomi a cucerit fara drept de apel inimile fanilor vechi ai trupei si cu siguranta a adus si altii noi, iar unii critici au considerat ca venirea lui a dus la un salt in evolutia trupei.

Iar fanii romani nu au facut nici ei exceptie, fiecare intalnire cu Amorphis, incepand din 2006 si terminand cu cea de anul acesta, soldandu-se cu o atmosfera de vis, in care trupa a dat tot ce a avut mai bun pe scena, a stabilit o legatura solida cu publicul, umplandu-l de energie, iar acesta la randul lui si-a revarsat energia si admiratia asupra formatiei.
Pe 9 noiembrie, cand Amorphis a ajuns in Bucuresti pentru promovarea celui mai recent material – “The Beginning of Times” – clubul The Silver Church s-a umplut pana la refuz si cred ca si daca ar fi fost de doua ori mai mare s-ar fi intamplat acelasi lucru. Sute de oameni s-au inghesuit ca niste sardine afumate intr-o conserva (comparatie nascuta din imaginea unei sali pline, in care fumul de tigara formase o ceata densa si inecacioasa) sa cante alaturi de finlandezi piese de pe acest album – “My Enemy”, “Mermaid”, Crack in a Stone” si “You I Need”, dar si compozitii anterioare acestui disc – “Alone”, “Sky is Mine”, My Kantele” etc -, ajungand chiar pana la primele albume, de pe care au desprins “Vulgar Necrolatry”, “Magic and Mayhem” si “Into Hiding”, finalul – venit dupa vreo ora si jumatate de cantat – fiind lasat pe seama romanticei “House of Sleep”, de pe albumul pe care Tomi a debutat la Amorphis.

Amorphis nu a fost insa decat incheierea fireasca pentru o seara cu rock de calitate, din care au mai facut parte spaniolii de la Nahemah, din a caror prestatie nu am prins decat o ultima piesa lenta si grea, pe gustul publicului, care parea sa fi apreciat toata cantarea trupei din Alicante. In contrast cu aceasta ultima piesa a celor de la Nahemah au picat melodiile dinamice ale tinerilor norvegieni de la Leprous, despre care nu stiam decat ca sunt adeptii unui progresiv “avangardist”, care in mod evident i-a impresionat pe multi dintre cei aflati miercuri in The Silver Church. Desi le-am apreciat energia incredibila si pofta de a canta, coregrafia alcatuita din miscari sacadate si costumatia indrazneata (fiecare membru avea cate un element vestimentar de culoare rosie), nu pot sa spun ca muzica norvegienilor mi-a trezit dorinta de a le cauta albumele si a le asculta pe indelete. Sa fi fost elementele cam prea electro dupa care nu ma dau in vant, sa fi fost vocalistul al carui glas mi s-a parut a nu avea o personalitate distincta… conteaza mai putin, important este ca suflul proaspat adus de Leprous a fost apreciat de majoritatea celor prezenti la concertele celor trei trupe.

Care concerte au fost in mod sigur “de succes”, fie si numai daca judecam chipul unei fete din primul rand, care nu parea sa aiba mai mult de 18 ani, si care de la inceput si pana la sfarsit a afisat aproape fara pauza un zambet inocent si plin de admiratie indreptat catre cei de pe scena.



(0) Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Distribuie

Despre autor

Cristina Mitrea

Te-ar putea interesa si...