Danaartgallery.ro si Galeria Odeon din Calea Victoriei nr. 40-42 organizeaza expozitia de arta textila, costum si accesorii cu titlul „8 Femmes” in cadrul careia veti putea admira creatiile artistelor Ramona Virtosu si Laura Cherciu Avramescu. Expozitia va fi deschisa publicului in intervalul 3 – 22 decembrie 2011, iar vernisajul va avea loc sambata 3 decembrie, de la ora 18.00.

Prima expozitie din seria „8 FEMMES” exploreaza dorinta femeilor de a fi diferite, aceasta cautare a personalitatii regasindu-se in detalii de imagine exterioara. Artistele au cautat sa personalizeze materialele folosite in costume si accesorii prin pictura, sculptura si impletituri. Sursa de inspiratie a acestei expozitii este filmul cu acelasi nume, creat de regizorul Francois Ozon, dupa piesa lui Robert Thomas.

Ramona Stanca Virtosu este absolventa a liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” si a realizat scenografie pentru film si publicitate. De asemenea, a realizat costume pentru spoturi publicitare, precum cele pentru ALEXANDRION si MURFATLAR. Pe langa acestea, a avut si colaborari pentru realizarea costumelor in piese de teatru, precum:”ALCHIMISTUL”,”SEFELE”,”DE CE FIERBE COPILUL(IN) MAMALIGA”,”IMPARATUL MUSTELOR”.


Laura Cherciu Avramescu este absolventa a Universitatii de Arta Bucuresti, Facultatea de Istoria si Teoria Artei, Sectia Conservarea si Restaurarea operei de arta. Este licentiata in Conservarea si Restaurarea picturii pe lemn. A participat la numeroase expozitii de grup sau personale.