„Poezia indiana contemporana incepe cu Rabindranath Tagore”, spune Amita Bhose despre cel care a marcat puternic cultura indiana si ale carui acte artistice si umane au avut ecouri si in afara granitelor tarii sale. Unul dintre popoarele fata de care Tagore s-a simtit apropiat este si cel roman, pentru care Amita Bhose a tradus direct din bengali o parte dintre poeziile compatriotului sau.

Astfel, 20 dintre poeziile lui Rabindranath Tagore, traduse in romana, au fost adunate in volumul „Soarele din prima zi” editat in aceasta toamna la Cununi de stele si lansat in prezenta maestrului Dan Puric la Targul International Gaudeamus 2011. Cele 20 de poezii sunt consideratii ale lui Tagore despre iubire, despre menirea existentei sale, despre cei mai putini fericiti decat el si despre maretia naturii si a vietii universale, unul dintre aceste poeme fiind ceea ce este considerat de autor insusi sinteza gandirii sale („Imn vietii”).

Pe langa poezii, in paginile volumului (pe care il puteti gasi pe site-ul Editurii Cununi de stele) veti mai gasi si articole ale Amitei Bhose despre Tagore si poeziile lui, fotografii ale poetului la diferite varste, precum si un facsimil cu autograful pe care acesta l-a dat celor de la ziarul Adevarul in 1926, anul vizitei sale in Romania.

Preferata mea este o poezie scurta din 28 martie 1940, „Iubirea venise cu pasi plutiti”, ca carei semnificatie depaseste ceea ce titlul indica, si anume iubirea. Tagore vorbeste aici la un nivel mai larg despre lucrurile pe care le primim si le tratam ca si cum ni s-ar cuveni, pe care le privim ca si cum existenta lor ar fi de la sine inteleasa si abia cand acestea dispar intelegem cat de importante erau pentru noi. Iar pierderea este de cele mai multe ori definitiva:

Iubirea venise
cu pasi plutiti,
crezusem ca e doar un vis –
Nu i-am dorit buna venire
in casa mea.

Abia cand am auzit cum se inchide
Usa in urma-i
mi-am dat seama –
Atunci am alergat, am chemat-o
sa se intoarca din drum.

Dar, cu adevarat, vis devenise acum
pierdut in imensitatea noptilor –
Flacara, ea staruia in departare
asemeni unui rosiatic miraj.