Desi Orphaned Land este un nume vechi si important al metalului din Orientul Mijlociu, cei care nu sunt familiarizati cu muzica trupei pot increti usor sprancenele auzind combinatia de rock si ritmuri orientale, pentru ca acestea din urma, de ce sa nu recunoastem, il duc pe rockerul roman cu gandul la un gen de muzica pe care, daca s-ar putea, l-ar zdrobi cu mare placere. Insa odata depasita aceasta stare, talentul trupei din Israel si frumusetea pieselor sale vor cuceri tot.

9 decembrie 2011, ultima zi a turneului mondial “The Tour to OR Shalem”, in care Orphaned Land au avut alaturi trupele Myrath, Arkan si Artweg, a fost marcata de show-ul din The Silver Church, Bucuresti, organizat de Medien Events si Promusic Events. Din pacate nu am reusit sa ajungem la concertul formatiei Artweg, asa ca relatarea incepe cu Arkan.

Originara din Franta, trupa Arkan canta un death metal melodic cu influente orientale, evidente nu doar la nivel de muzica si interpretare, ci la nivel vizual, vocalista Sarah purtand vineri seara o tinuta orientala si efectuand dansuri unduitoare de-a lungul pieselor… alaturi de scuturari energice de plete, asa cum ii sta bine unei metaliste. 🙂 Suavitatea vocii lui Sarah combinata cu growl-urile lui Florent Jannier, melodicitatea pieselor imbinata cu note mai dure au facut din show-ul celor de la Arkan o incantare pentru toti cei prezenti. Pe parcursul cantarii francezilor si-au mai facut cameleonic aparitia pe scena si membri ai celorlalte trupe, ba chiar Kobi, vocalistul Orphaned Land, a ramas sa cante o piesa (cred ca „Jerusalem”) alaturi de Sarah.

Playlist:

Chaos Cypher
Origins
Inner Slaves
Jerusalem
Deus Vult
Groans Of The Abyss

arkan2011

Myrath, trupa tunisiana care a venit la rand dupa Arkan, a imblanzit oarecum atmosfera death anterioara, vocalistul Zaher Zorgatti si colegii sai abordand un progressive bine inchegat, si el tot cu influente orientale. Ca si Sarah – care, de altfel, i s-a alaturat la interpretarea piesei „Under siege”, Zaher nu a ezitat nici el sa isi scuture soldurile si sa arate ca poti sa fii o trupa de metal foarte buna chiar daca muzica ta isi trage inspiratia dintr-o zona a lumii mai putin asociata cu astfel de duritati. „Tales of the Sands”, piesa care da si titlul celui mai recent album Myrath a fost cantata spre bucuria publicului alaturi de Yossi Sassi, chitaristul Orphaned Land, iar la „Madness” a aparut mai intai pe scena bateristul Orphaned – Matan Shmuely -, batand intr-o toba mica tinuta intre genunchi, apoi au inceput sa se perinde si sa danseze si alti indivizi din trupele care stateau pe margine, de parca scena ocupata de Myrath era propria lor sufragerie.

myrath2011

La 20.40, dupa ce scena a fost debarasata, maturata si pusa la punct pentru cei mai speciali dintre invitatii serii iar Nelu Brindusan de la Promusic si Angelica Bolocan de la Phoenix Entertainment au extras castigatorii unor invitatii la concertele Tarja Turunen si Arch Enemy din ianuarie 2012, a venit in sfarsit si randul celor de la Orphaned Land – care, desi si-au inceput reprezentatia singuri, evident ca pe anumite piese i-au cooptat si pe cei de la Arkan sau Myrath. Desi la aparitiile anterioare Kobi purta o pereche de blugi, tenisi si un tricou, in timpul show-ului trupei sale a renuntat la toate acestea, inclusiv la incaltaminte, in favoarea unei simple camasi lungi care ii dadea un aer sfant si pe seama careia a si glumit la un moment dat: „We are in the Silver Church, but I swear to God, I’m not Jesus Chist. Just took my pijamas and got on the stage.” 🙂

ol12011

ol22011

In playlist si-au gasit loc compozitii de pe mult aclamatul album „The Never Ending Way of OrWarrior” (2010) – „Sapari” (pe care Sarah a cantat incredibil de bine partea pe care de obicei o facea Shlomit Levi, care nu a fost cu ei la Bucuresti), „From Broken Vessels”, „Olat Ha’tamid”, „Barakah”, „The Warrior” etc -, precum si de pe „Mabool” (2004) – „Birth Of The Three (The Unification)”, „Ocean Land (The Revelation” – sau „El Meod Na’Ala” de pe „El Norra Alila” (1996).

ol32011

ol42011

Publicul prezent a primit foarte bine toate trupele pe care le-am vazut – despre Artweg nu ma pot pronunta, din moment ce n-am fost in sala -, a cantat cat s-a priceput, a scandat, a cerut piese, iar trupele la randul lor au aratat ca in acest turneu al pacii, primul de acest gen din Orientul Mijlociu, nu conteaza ca esti evreu, musulman sau crestin, atata vreme cat ai o religie comuna si anume rockul metalic. A fost pentru prima oara cand am vazut asa o vanzoleala pe scena, pentru ca, desi mai sunt trupe care merg in turneu impreuna, de obicei fiecare are show-ul sau distinct, nimeni nu interfereaza in concertul altuia. Pe cand aceste formatii care au venit pe 9 decembrie in The Silver Church s-au purtat ca si cum ar fi fost o mare familie (de fapt Kobi chiar a spus la final ca dupa o luna de umblat impreuna prin lume chiar se simt ca o familie cu totii), venita la o mare petrecere.

ol52011

ol62011

Asa se face ca la finalul concertului Kobi i-a chemat pe absolut toti pe scena pentru a se zbantui impreuna pe piesa „Norra el Norra”, timp in care publicul n-a ramas nici el indiferent, mai ales ca a fost si solicitat de cativa insi de pe scena pe care ii apucase cheful de crowd-surfing. Una peste alta a fost o seara entuziasmanta, in care personal m-am bucurat nu doar ca am avut ocazia sa fac cunostinta cu doua trupe despre care nu stiam nimic si care m-au surprins placut – Arkan si Myrath -, ci si mai ales ca i-am vazut live pe israelienii pacifisti de la Orphaned Land, ca am putut sa constat ca usurinta cu care Kobi trece de la vocea clean la cea growl e reala si impresionanta si ca am avut ocazia sa observ ca, daca iti pui mintea, toate barierele stupide ale acestei lumi pot fi daramate si inlocuite cu actiuni si sentimente frumoase.

Foto: Adrian Frigioiu