Antichitatea greceasca si latina considera Chaldeea si Egiptul regiunile in care s-a nascut magia ca stiinta cu reguli stricte. Volumul “Magia la Chaldeeni” de Francois Lenormant, aparut anul acesta la Editura Herald trece in revista felul in care chaldeenii intelegeau magia, diferentele dintre magia chaldeeana si egipteana, precum si caracteristicile sistemului religios din Chaldeea, Babilon si Akkad.

Pentru alcatuirea acestui volum, autorul consulta o diversitate de surse si nu uita sa faca diferenta intre cele care i se par credibile si cele pe care le priveste cu rezerva. Astfel, ideea principala a volumului este aceea ca vechile populatii mesopotamiene considerau ca lumea este un spatiu periculos si plin cu demoni, care se faceau vinovati de toate nenorocirile oamenilor (boli, certuri in familie, moartea animalelor de casa etc). Prin urmare, preotii babilonieni erau insarcinati cu alungarea demonilor, despre care se credea ca locuiesc in zone pustii (deserturi, morminte), prin intermediul unor serii de incantatii. Autorul arata ca desi invatatii priveau oarecum de sus aceasta arta a magiei, in general se punea mare pret pe munca acestor preoti.

Chaldeenii aveau trei carti de magie: una despre spiritele raufacatoare, care continea incantatii despre alungarea demonilor si protectie in fata actiunilor rauvoitoare ale acestora; cea de a doua continea incantatii pentru vindecarea diferitelor boli; cea de a treia includea imnuri dedicate zeitatilor. Toate spiritele care le doreau raul oamenilor erau clasificate cu grija dupa ranguri si dupa nume si fiecare avea dedicata o metoda de lupta. Demonii erau impartiti in doua mari specii, unii ai actiunii cosmice si altii ai vietii pamantene. Insa, pe langa demoni, existau si alte creaturi inspaimantatoare, cele mai importante fiind fantomele, spectrele si vampirii. In afara de incantatii, pentru vindecarea bolnavilor se utilizau bauturi vrajite si laturi magice, precum si talismane (amulete).

Desi atat Chaldeea, cat si Egiptul sunt considerate zonele de nastere a magiei, regulile lor sunt diferite. Dupa cum precizeaza autorul, magia chaldeeana “reprezinta ultimul cuvant si sistematizarea cea mai savanta a vechii magii din epoca de aur, bazata pe credinta in spiritele naturii”, in timp ce magia egipteana “este o teurgie nascuta din doctrinele unei filosofii teologice deja rafinate”. Initial, egiptenii credeau intr-un zeu unic, insa de-a lungul timpului a aparut politeismul, cauzat atat de atitudinea preotilor, cat si de ignoranta oamenilor de rand. Magia egiptenilor s-a nascut din miturile osiriene si se baza pe faptul ca omul poate sa porunceasca zeilor, situatie care nu se intalneste la chaldeeni, care cereau ajutorul zeilor supremi cu blandete, prin rugaminti.

In ceea ce priveste religia chaldeo-babiloniana, zeul suprem era Ilu, iar imediat sub el veneau Anu (zeul lumii si al timpului, Nuah (inteligenta) si Bel (demiurgul). Dupa aceasta triada de sub Ilu venea o a doua, alcatuita din corpurile si manifestarile ceresti: Sin zeul-luna, Samas zeul-soare si Bin-eul atmosferei. Dupa ei urmau zeii celor cinci planete Adar (Saturn), Marduk (Jupiter), Nergal (Marte), Istar (Venus) si Nebo (Mercur). Autorul arata ca acest sistem religios bine pus la punct nu este unul primitiv, “ci rezuma un neincetat efort al gandirii religioase si filosofice, pentru care au fost necesare mai multe secole de elaborari succesive in scolile sacerdotale”.

Cat despre akkadieni, magia lor se baza pe spirite raspandite prin natura, care produc binele si raul si care insufletesc totul (fac ca vanturile sa sufle, fac sa apara fructele, fac posibile nasterile si mortile etc). Nu existau zei supremi, doar spirite bune si rele. Sre deosebire de chaldeo-babilonieni, care apreciau intunericul, akkadienii se temeau de el, considerand ca demonii fac mai mult rau noaptea.

Volumul contine si cateva anexe – o cronologie a Mesopotamiei, o harta a vechiului Akkad si a Sumeriei, precum si cateva note despre autor. Aici puteti gasi alte detalii despre carte si de asemenea o puteti comanda.